Obama si Noua Ordine Mondiala

Actualul vicepreşedinte al Americii, Joseph Biden, aproape că a devoalat, făţiş, intenţiile reale ale celor ce sunt în spatele candidatului democrat: „Fiţi atenţi, vom avea o criză internaţională, o criză provocată pentru a testa caracterul tipului ăstuia… Nu vor trece şase luni până ce lumea îl va testa pe Barack Obama, aşa cum l-a testat pe John Kennedy. Vă garantez că aşa se va întâmpla“.

Pe 24 iulie 2008, la Berlin, Barack Obama a tinut un discurs care ii da arama pe fata:

Thank you to the citizens of Berlin and to the people of Germany. Let me thank Chancellor Merkel and Foreign Minister Steinmeier for welcoming me earlier today. Thank you Mayor Wowereit, the Berlin Senate, the police, and most of all thank you for this welcome.

I come to Berlin as so many of my countrymen have come before. Tonight, I speak to you not as a candidate for President, but as a citizen – a proud citizen of the United States, and a fellow citizen of the world.

I know that I don’t look like the Americans who’ve previously spoken in this great city. The journey that led me here is improbable. My mother was born in the heartland of America, but my father grew up herding goats in Kenya. His father – my grandfather – was a cook, a domestic servant to the British.

At the height of the Cold War, my father decided, like so many others in the forgotten corners of the world, that his yearning – his dream – required the freedom and opportunity promised by the West. And so he wrote letter after letter to universities all across America until somebody, somewhere answered his prayer for a better life.

That is why I’m here. And you are here because you too know that yearning. This city, of all cities, knows the dream of freedom. And you know that the only reason we stand here tonight is because men and women from both of our nations came together to work, and struggle, and sacrifice for that better life.

Ours is a partnership that truly began sixty years ago this summer, on the day when the first American plane touched down at Templehof.

On that day, much of this continent still lay in ruin. The rubble of this city had yet to be built into a wall. The Soviet shadow had swept across Eastern Europe, while in the West, America, Britain, and France took stock of their losses, and pondered how the world might be remade.

This is where the two sides met. And on the twenty-fourth of June, 1948, the Communists chose to blockade the western part of the city. They cut off food and supplies to more than two million Germans in an effort to extinguish the last flame of freedom in Berlin.

The size of our forces was no match for the much larger Soviet Army. And yet retreat would have allowed Communism to march across Europe. Where the last war had ended, another World War could have easily begun. All that stood in the way was Berlin.

And that’s when the airlift began – when the largest and most unlikely rescue in history brought food and hope to the people of this city.

The odds were stacked against success. In the winter, a heavy fog filled the sky above, and many planes were forced to turn back without dropping off the needed supplies. The streets where we stand were filled with hungry families who had no comfort from the cold.

But in the darkest hours, the people of Berlin kept the flame of hope burning. The people of Berlin refused to give up. And on one fall day, hundreds of thousands of Berliners came here, to the Tiergarten, and heard the city’s mayor implore the world not to give up on freedom. “There is only one possibility,” he said. “For us to stand together united until this battle is won…The people of Berlin have spoken. We have done our duty, and we will keep on doing our duty. People of the world: now do your duty…People of the world, look at Berlin!”People of the world – look at Berlin!

Look at Berlin, where Germans and Americans learned to work together and trust each other less than three years after facing each other on the field of battle.

Look at Berlin, where the determination of a people met the generosity of the Marshall Plan and created a German miracle; where a victory over tyranny gave rise to NATO, the greatest alliance ever formed to defend our common security.

Look at Berlin, where the bullet holes in the buildings and the somber stones and pillars near the Brandenburg Gate insist that we never forget our common humanity.

People of the world – look at Berlin, where a wall came down, a continent came together, and history proved that there is no challenge too great for a world that stands as one.

Sixty years after the airlift, we are called upon again. History has led us to a new crossroad, with new promise and new peril. When you, the German people, tore down that wall – a wall that divided East and West; freedom and tyranny; fear and hope – walls came tumbling down around the world. From Kiev to Cape Town, prison camps were closed, and the doors of democracy were opened. Markets opened too, and the spread of information and technology reduced barriers to opportunity and prosperity. While the 20th century taught us that we share a common destiny, the 21st has revealed a world more intertwined than at any time in human history.

The fall of the Berlin Wall brought new hope. But that very closeness has given rise to new dangers – dangers that cannot be contained within the borders of a country or by the distance of an ocean.

The terrorists of September 11th plotted in Hamburg and trained in Kandahar and Karachi before killing thousands from all over the globe on American soil.

As we speak, cars in Boston and factories in Beijing are melting the ice caps in the Arctic, shrinking coastlines in the Atlantic, and bringing drought to farms from Kansas to Kenya.

Poorly secured nuclear material in the former Soviet Union, or secrets from a scientist in Pakistan could help build a bomb that detonates in Paris. The poppies in Afghanistan become the heroin in Berlin. The poverty and violence in Somalia breeds the terror of tomorrow. The genocide in Darfur shames the conscience of us all.

In this new world, such dangerous currents have swept along faster than our efforts to contain them. That is why we cannot afford to be divided. No one nation, no matter how large or powerful, can defeat such challenges alone. None of us can deny these threats, or escape responsibility in meeting them. Yet, in the absence of Soviet tanks and a terrible wall, it has become easy to forget this truth. And if we’re honest with each other, we know that sometimes, on both sides of the Atlantic, we have drifted apart, and forgotten our shared destiny.

In Europe, the view that America is part of what has gone wrong in our world, rather than a force to help make it right, has become all too common. In America, there are voices that deride and deny the importance of Europe’s role in our security and our future. Both views miss the truth – that Europeans today are bearing new burdens and taking more responsibility in critical parts of the world; and that just as American bases built in the last century still help to defend the security of this continent, so does our country still sacrifice greatly for freedom around the globe.

Yes, there have been differences between America and Europe. No doubt, there will be differences in the future. But the burdens of global citizenship continue to bind us together. A change of leadership in Washington will not lift this burden. In this new century, Americans and Europeans alike will be required to do more – not less. Partnership and cooperation among nations is not a choice; it is the one way, the only way, to protect our common security and advance our common humanity.

That is why the greatest danger of all is to allow new walls to divide us from one another.

The walls between old allies on either side of the Atlantic cannot stand. The walls between the countries with the most and those with the least cannot stand. The walls between races and tribes; natives and immigrants; Christian and Muslim and Jew cannot stand. These now are the walls we must tear down.

We know they have fallen before. After centuries of strife, the people of Europe have formed a Union of promise and prosperity. Here, at the base of a column built to mark victory in war, we meet in the center of a Europe at peace. Not only have walls come down in Berlin, but they have come down in Belfast, where Protestant and Catholic found a way to live together; in the Balkans, where our Atlantic alliance ended wars and brought savage war criminals to justice; and in South Africa, where the struggle of a courageous people defeated apartheid.

So history reminds us that walls can be torn down. But the task is never easy. True partnership and true progress requires constant work and sustained sacrifice. They require sharing the burdens of development and diplomacy; of progress and peace. They require allies who will listen to each other, learn from each other and, most of all, trust each other.

That is why America cannot turn inward. That is why Europe cannot turn inward. America has no better partner than Europe. Now is the time to build new bridges across the globe as strong as the one that bound us across the Atlantic. Now is the time to join together, through constant cooperation, strong institutions, shared sacrifice, and a global commitment to progress, to meet the challenges of the 21st century. It was this spirit that led airlift planes to appear in the sky above our heads, and people to assemble where we stand today. And this is the moment when our nations – and all nations – must summon that spirit anew.

This is the moment when we must defeat terror and dry up the well of extremism that supports it. This threat is real and we cannot shrink from our responsibility to combat it. If we could create NATO to face down the Soviet Union, we can join in a new and global partnership to dismantle the networks that have struck in Madrid and Amman; in London and Bali; in Washington and New York. If we could win a battle of ideas against the communists, we can stand with the vast majority of Muslims who reject the extremism that leads to hate instead of hope.

This is the moment when we must renew our resolve to rout the terrorists who threaten our security in Afghanistan, and the traffickers who sell drugs on your streets. No one welcomes war. I recognize the enormous difficulties in Afghanistan. But my country and yours have a stake in seeing that NATO’s first mission beyond Europe’s borders is a success. For the people of Afghanistan, and for our shared security, the work must be done. America cannot do this alone. The Afghan people need our troops and your troops; our support and your support to defeat the Taliban and al Qaeda, to develop their economy, and to help them rebuild their nation. We have too much at stake to turn back now.

This is the moment when we must renew the goal of a world without nuclear weapons. The two superpowers that faced each other across the wall of this city came too close too often to destroying all we have built and all that we love. With that wall gone, we need not stand idly by and watch the further spread of the deadly atom. It is time to secure all loose nuclear materials; to stop the spread of nuclear weapons; and to reduce the arsenals from another era. This is the moment to begin the work of seeking the peace of a world without nuclear weapons.

This is the moment when every nation in Europe must have the chance to choose its own tomorrow free from the shadows of yesterday. In this century, we need a strong European Union that deepens the security and prosperity of this continent, while extending a hand abroad. In this century – in this city of all cities – we must reject the Cold War mind-set of the past, and resolve to work with Russia when we can, to stand up for our values when we must, and to seek a partnership that extends across this entire continent.

This is the moment when we must build on the wealth that open markets have created, and share its benefits more equitably. Trade has been a cornerstone of our growth and global development. But we will not be able to sustain this growth if it favors the few, and not the many. Together, we must forge trade that truly rewards the work that creates wealth, with meaningful protections for our people and our planet. This is the moment for trade that is free and fair for all.

This is the moment we must help answer the call for a new dawn in the Middle East. My country must stand with yours and with Europe in sending a direct message to Iran that it must abandon its nuclear ambitions. We must support the Lebanese who have marched and bled for democracy, and the Israelis and Palestinians who seek a secure and lasting peace. And despite past differences, this is the moment when the world should support the millions of Iraqis who seek to rebuild their lives, even as we pass responsibility to the Iraqi government and finally bring this war to a close.

This is the moment when we must come together to save this planet. Let us resolve that we will not leave our children a world where the oceans rise and famine spreads and terrible storms devastate our lands. Let us resolve that all nations – including my own – will act with the same seriousness of purpose as has your nation, and reduce the carbon we send into our atmosphere. This is the moment to give our children back their future. This is the moment to stand as one.

And this is the moment when we must give hope to those left behind in a globalized world. We must remember that the Cold War born in this city was not a battle for land or treasure. Sixty years ago, the planes that flew over Berlin did not drop bombs; instead they delivered food, and coal, and candy to grateful children. And in that show of solidarity, those pilots won more than a military victory. They won hearts and minds; love and loyalty and trust – not just from the people in this city, but from all those who heard the story of what they did here.

Now the world will watch and remember what we do here – what we do with this moment. Will we extend our hand to the people in the forgotten corners of this world who yearn for lives marked by dignity and opportunity; by security and justice? Will we lift the child in Bangladesh from poverty, shelter the refugee in Chad, and banish the scourge of AIDS in our time?

Will we stand for the human rights of the dissident in Burma, the blogger in Iran, or the voter in Zimbabwe? Will we give meaning to the words “never again” in Darfur?

Will we acknowledge that there is no more powerful example than the one each of our nations projects to the world? Will we reject torture and stand for the rule of law? Will we welcome immigrants from different lands, and shun discrimination against those who don’t look like us or worship like we do, and keep the promise of equality and opportunity for all of our people?

People of Berlin – people of the world – this is our moment. This is our time.

I know my country has not perfected itself. At times, we’ve struggled to keep the promise of liberty and equality for all of our people. We’ve made our share of mistakes, and there are times when our actions around the world have not lived up to our best intentions.

But I also know how much I love America. I know that for more than two centuries, we have strived – at great cost and great sacrifice – to form a more perfect union; to seek, with other nations, a more hopeful world. Our allegiance has never been to any particular tribe or kingdom – indeed, every language is spoken in our country; every culture has left its imprint on ours; every point of view is expressed in our public squares. What has always united us – what has always driven our people; what drew my father to America’s shores – is a set of ideals that speak to aspirations shared by all people: that we can live free from fear and free from want; that we can speak our minds and assemble with whomever we choose and worship as we please.

These are the aspirations that joined the fates of all nations in this city. These aspirations are bigger than anything that drives us apart. It is because of these aspirations that the airlift began. It is because of these aspirations that all free people – everywhere – became citizens of Berlin. It is in pursuit of these aspirations that a new generation – our generation – must make our mark on the world.

People of Berlin – and people of the world – the scale of our challenge is great. The road ahead will be long. But I come before you to say that we are heirs to a struggle for freedom. We are a people of improbable hope. With an eye toward the future, with resolve in our hearts, let us remember this history, and answer our destiny, and remake the world once again.
PS- hinpoza ericksoniana si NLP (Programare Neuro-Lingvistica)

Lege impotriva mea!!! – implementarea cenzuri

De curand, in America, s-a votat o lege impotriva mea. Este vorba de legea 1959, lege care va face condamnabile blogurile,cartile si libera exprimare. Sub numele de Violent Radicalization and Homegrown Terrorism Prevention Act
aceasta lege va distruge ce a mai ramas intact din libertatea americanilor. Cu ajutorul acestei legi vor putea fi acuzati oamenii care critica guvernul,presedintele,razboaiele conduse de SUA, Departamentul pentru Securitatea Interna (Department of Homeland Security) sau oricare alta agentie guvernamentala. In ianuarie legea ramasese de semnat doar de Bush , pe internet aflandu-se informatii cum ca Senatul a votat-o , presedintele fiind singurul ramas , insa din ianuarie nimic pe aceasta tema nu mai este de gasit.

In spiritul aceste legi “teroristi” pot fi considerati cei care:
-protesteaza pasnic pe strada
-cei care contribuie sau initiaza o campanie in care mai multe persoane trimit scrisori catre o agentie guvernamentala pentru a se plange de ceva anume
Si multe multe alte lucruri care pot fi considerate un act de exprimare libera cum este si normal intr-o societatea ce se vrea libera ,democratica sau cum vreti sa ii spuneti.
Violenta bazata ideologic este condamnabila sub litera noii legi.

Propaganda continua

Tiparul nazist este folosit pe un afis care aduce aminte de Round Up – un ierbicid folosit pentru plante modificate genetic. Probabil nu intamplator… Urmariti categoria Alimentatia si veti afla de ce.

Legi emise in tacere…

Legea Apărării Naţionale a SUA, făcută publică în 2007 a fost semnată de fapt în mare secret de Bush în octombrie 2006. Noua lege îi permite preşedintelui SUA să utilizeze armata fără consimţământul autorităţilor locale pentru a suprima orice situaţie calificată de el drept „dezordine publică”. Acesta reprezintă un pas important în instaurarea unei dictaturi militare şi intră în conflict cu alte legi care interzic amestecul armatei în chestiunile civile. Urmând modelul american, şi alte ţări (printre care şi România) şi-au creat mega-structuri militaro-poliţieneşti gata să intervină în forţă asupra maselor.

Instaurarea legii marţiale, arma dictatorilor

Semnarea acestei legi de către Bush a avut loc în secret, „fără ca acesta să se consulte cu guvernatorii statelor ce alcătuiesc SUA sau cu Congresul, fără nici o justificare sau argumentare a necesităţii ei,” arată generalul maior Timothy Lowenberg, adjunctul Gărzii Naţionale din Washington şi director al Departamentului Militar pentru Washington. „Toate acestea, în ciuda faptului că noua lege distruge mai mult de 130 de ani de relaţionare bine reglementată şi atent echilibrată între statele federale şi administraţia centrală pe de-o parte şi între cetăţenii civili şi armată pe de altă parte”, concluzionează Lowenberg.

Mai mult, această nouă lege intră în conflict cu o alta, numită Posse Comitatus Act. Aceasta împiedică autorităţile centrale să intervină în treburile statelor fără acordul expres al acestora şi interzice implicarea armatei în acţiuni de impunere a respectării unor legi civile. Aceste reglementări au fost stabilite încă din 1878 tocmai pentru a proteja poporul american de pericolul declarării legii marţiale care duce inevitabil la domnia tiraniei. De-a lungul istoriei, legea marţială a fost impusă de diferite guverne în timpul războaielor sau al ocupaţiilor pentru a intensifica controlul asupra populaţiei. În vremurile moderne a fost utilizată de obicei de regimurile autoritare şi nedemocratice pentru a impune legi nepopulare.

Legea marţială poate fi instaurată sub orice pretext

Secţiunea 333 din noua legea dată de Bush se intitulează „Urgenţe publice majore, interferenţa cu Statul şi legile federale”. Ea lărgeşte gama situaţiilor în care preşedintele poate utiliza forţa armată pentru a restabili ordinea publică şi a forţa respectarea legilor. Până în 2007 legea marţială nu putea fi instaurată deloc, iar declararea stării de urgenţă se făcea doar în cazuri extreme, cum ar fi mişcări masive de stradă sau o lovitură de stat.

Noua lege stabileşte că legea marţială poate fi instaurată în caz de „atacuri sau incidente teroriste” dar şi într-o serie de situaţii care de fapt nu au nicio legătură cu aceasta: „dezastre naturale, epidemii, alte urgenţe de sănătate publică sau orice altă condiţie”. Lista rămâne deschisă prin adăugarea precizării „sau în orice altă condiţie”, astfel încât preşedintele SUA are libertatea să declare legea marţială practic în orice situaţie. Tot el este singura persoană care poate stabili „dacă violenţele civile au atins nivelul necesar pentru a instaura legea marţială” şi „dacă autorităţile de drept ale statului sunt incapabile, refuză sau eşuează să wţină ordinea publică”. În acest caz, el va cere intervenţia armatei pentru a suprima „orice insurecţie, act de violenţă civilă, adunare ilegală sau conspiraţie”.

Fonduri uriaşe pentru înarmarea împotriva populaţiei paşnice

Noua lege alocă Pentagonului fonduri uriaşe, de 532,8 miliarde de dolari pentru a realiza raiduri armate împotriva oricărei persoane pe care o consideră indezirabilă: protestatari, imigranţi sau oricine este bănuit a fi un potenţial terorist. Aceşti bani vor fi utilizaţi şi pentru construirea de centre de detenţie şi pentru a dota forţele de ordine cu tehnologie şi arme de ultimă oră.

Jurnalistul independent, Frank Morales observă că în ciuda naturii şocante şi fără precedent a acestei legi, mass-media nu a scris nimic despre aceasta, iar reacţiile Congresului au fost foarte slabe. Doar unul din senatori, Patrick Leahy a protestat spunând că „legea acordă prea multe libertăţi preşedintelui”. El a mai arătat că „implicaţiile încălcării Posse Comitatus Act sunt enorme. Utilizarea armatei pentru a impune respectarea legii este împotriva fundamentelor democraţiei, încalcă Constituţia, încalcă drepturile şi suvernanitatea Statelor care alcătuiesc SUA”.

Undă verde pentru a utiliza arme letale împotriva civililor

Generalul Timothy Lowenberg arată că implementarea acestei legi va fi realizată prin intermediul unui comandament militar-civil (un non-sens prin definiţie), numit Northcom sau Comandamentul de Nord. „Northcom intră în acţiune la voinţa Preşedintelui, în urma unor presupuneri subiective pe care acesta le face cu privire la capacitatea sau voinţa autorităţilor locale de a wţine ordinea”, avertizează Lowenberg.

Northcom s-a angajat deja, conform spuselor generalului Lowenberg în implementarea directivelor secţiunii 1076 din noua Lege a Apărării Naţionale. În cadrul planului de acţiune stabilit de Northcom armata poate cere implicarea tuturor forţelor de ordine federale. Noile reguli prevăd că în timpul unor astfel de operaţiuni se poate utiliza forţa letală, sau mai simplu spus armata şi forţele de ordine au dreptul sub coordonarea preşedintelui SUA să omoare civili sub pretextul wţinerii ordinii publice şi impunerii „respectării legii”.(urbannews.ro-Mihai Vasilescu).

Preluare de pe http://mdzr.blogspot.com/2008/04/cu-un-pas-mai-aproape-de-legea-martiala.html.

Acum am sa va zic si eu ceva:
S-a amanat publicarea ei pentru a se zice ceva de genul: “In ultimul an, desi legea a fost in vigoare, ea nu a fost folosita impotriva populatiei, si nici nu va fi…”, lucru care ii dezarmeaza pe multi si ii face sa accepte aceasta lege noua.

Ar mai fi de zis ca, in America, mai multe legi au fost votate sau discutate in tacere. Iata doua exemple:

• In 1913, cu doua zile inainte de craciun, cand majoritatea membrilor congresului erau acasa, s-a votat legea prin care s-a creat Fondul Federala – o asociatie a unor banci private care impun politica monetara in SUA;
  
• in 1994, de Craciun s-au discutat intentii de reglementare pt. brevetarea genelor;
  

De parca nu era deajuns:

Controlul genelor?…

Presedintele Bush a semnat legea prin care se creeaza o baza de date ADN in SUA. In aceasta lege se stipuleaza faptul ca guvernul trebuie sa continue si sa largeasca monitorizarea nou-nascutilor.
O parte din textul legii semnaleaza clar ca ADN-ul recoltat poate fi folosit in experimente genetice si teste.

Desi legea este noua, iata ca unii au fost pe faza:
WAYNESBORO - 10 mai – parinti si tutori sunt invitati sa isi aduca copiii la un gratis Program De Identificare a Copiilor pe 10 mai de la 8 a.m- 2p.m Scoala Hooverville , Strada East Main, Waynesboro.
Cei din spatele anuntului si a intregului program sunt Fundatia Masonica pentru Tineret Pennsylvania iar programul se numeste “programul masonic de identificare a copiilor” pe scurt CHIP(child identification program).

Programul CHIP contine:
-o poza statica si un film video cu copilul in miscare (pentru a determina stilul de mers sau caracteristici speciale ale miscarii membrelor , tonul vocii etc.) Aceste date sunt stocate pe un mini-dvd.
- amprentarea copiilor intr-un mod clasic fara cerneala.
- un kit pentru a recolta o mostra ADN este dat parintilor.(un plic pentru fire de par sau unghii)

300,000 de copii au participat in acest program pana in ziua de azi.

Pericolul:
Stiati ca in state se pot breveta gene (fragmente de ADN)?…

…va voi spune adevarul in cadrul categoriei Alimentatia…

Nasterea marilor corporatii americane

Nasterea marilor corporatii americane s-a facut in urma unor idei nazisto-comuniste.
Ideile naziste au fost:

1. In 1914-1919 Rezerva Federala (care este o asociatie de banci private) a marit masa monetara din America cu 100%, lucru care a dus la mari imprumuturi catre bancile mici si catre populatie.
2. In 1920, tot Rezerva Federala, decide o retragere brusca de masa monetara. Lucrul acesta a facut ca multe banci (in special mici) sa ramana fara lichiditati. In aceste conditii bancile au inceput sa someze clientii care au contractat credite sa restitue mai repede imprumuturile. Totodata, din cauza lipsei de lichiditati cu care se confruntau majoritatea bancilor, creste dobanda interbancara, lucru care duce si la cresterea dobanzilor la credite. Creserea dobanzilor au dus la cresterea ratelor, lucru care a dus la imposibilitatea multora de a mai putea sa restituie imprumuturile. Urmarea a fost aceea ca multe banci mici nu au mai putut restitui creditele interbancare, ajungand la insolvabilitate si totodata la faliment. Colapsul a adus 5400 de falimente in domeniul bancar. (totusi nu a fost decat un exercitiu, dovada mai jos)
   
3. In 1921-1929 Rezerva Federala creste din nou masa monetara.
4. Tot in aceasta perioada se inventeaza metoda IMPRUMUTULUI MARGINAL LA BURSA. Prin aceasta metoda se puteau cumpara actiuni de 1000 de dolari cu numai 100 de dolari, dar in anumite conditii trebuind sa scoti de unde stiai diferenta de 900 de dolari.
5. Nu a trecut mult si a inceput sa curga cu somatii de plata marginala prin care actionarii erau obligati in 24 de ore sa acopere diferenta, daca nu ti se vindeau actiunile.
6. In 1929 cei mai mari de pe piata bursiera si monetara (printre cae si patronii Rezervei Federale) se retrag, lucru care duce la somatii in masa. In aceste conditii toata lumea cauta sa vanda. Avand in vedere ca majoritatea actionarilor marunti cumparasera actiunile in urma unor imprumuturi se repeta situatia din 1920, de data aceasta falimentand 16000 (saisprezece mi) de banci. In aceste conditii, putinii care mai avea lichiditati (cei mari de mai sus) au putut cumpara banci si chiar corporatii intregi cu doar cateva monede.

Putini stiu ca, desi criza din perioada interbeluca a fost regizata de cateva compani private de platit a avut o tara intreaga. Astfel, s-au aplicat urmatoarele idei comuniste:

1. in 1933 Rezerva Federala, dupa ce s-a jucat cu volumul masei monetare americane, decide confiscarea aurului detinut de populatie in banci. Patroni din spatele Rezervei Federale au obtinut si o lege speciala, prin care, cine se opunea confiscarii aurului erau pedepsiti cu 10 ani de puscarie.
2. Intre anii 1933 si 1940 clasa muncitoare din America a fost inregimentata. Drept urmare muncitorii nu mai lucrau pe bani, ci pe niste cartele care le dadeau acces la ratii de hrana, 2 randuri de haine pe an (2 salopete), si alte necesitati.
   

Culisele independentelor…

1. SUA avertizează Rusia că recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de Sud ar fi o mare greşeală.
2. Fostul reprezentant permanent al SUA la ONU, John Bolton, a declarat ca recunoasterea independentei (recunoscuta si de catre SUA) Kosovo este o eroare.

Noi ce sa credem? Pai sa va zic eu cum sta treaba: daca SUA ar fi avut acces la resursele Abhaziei şi Osetiei de Sud, sa fi vazut cum ar fi cerut imperativ recunoasterea independentei a celor doua regiuni.
Apropo, cine va exploata imensele resurse de crom din Kosovo in timp ce populatia se sparge in enclavizari etnice?

Embargou la sah made in SUA

Moartea marelui sahist Bobby Fischer readuce in prim plan faptul ca politica externa a SUA este la fel de inumana ca si politicile naziste precum si unele politici comuniste.

In 1992 Bobby Fischer a acceptat să-l înfrunte din nou pe Boris Spasski în “Revanşa meciului secolului”. Întâlnirea a avut loc la Belgrad, în ciuda embargoului ONU asupra Iugoslaviei. Fischer nu a ţinut cont de avertizarea autorităţilor americane cum că participarea sa la acest meci este ilegală. În timpul unei conferinţe de presă a fost filmat în timp ce scuipa pe Ordinul în care Departamentul de Stat îi interzisese să joace, iar pe numele său a fost emis un mandat de arestare pentru încălcarea embargoului. Din erou naţional, Fischer a ajuns un paria în SUA, a căror politică nu a încetat nici un moment să o critice. După meciul cu Spasski, din 1992, nu s-a mai întors niciodată în SUA, unde fusese emis un mandat pe numele său, ordin in care se stipula si interdictia de a parasi SUA. A călătorit însă peste tot în lume, neîncetând să critice politica guvernului de la Washington. El a primit ca pe o veste extraordinară atacul terorist asupra Turnurilor Gemene din New York, de la 11 septembrie 2001, şi a declarat că, “dacă SUA nu-şi va schimba politica externă, va trebui să fie distrusă”. El a cerut uciderea preşedintelui Bush şi şi-a exprimat speranţa că, în urma unei lovituri de stat, în SUA va ajunge la putere un guvern militar care îi va executa pe liderii comunităţii evreieşti şi care va închide sinagogile! Sunt declaraţii cu atât mai surprinzătoare, cu cât Fischer era el însuşi evreu! Logic, după toate aceste reacţii, SUA i-a revocat fostului campion paşaportul, în 2003. Un an mai târziu, el a fost arestat pe aeoroportul din Tokyo, în timp ce încerca să plece în Filipine, deoarece se legitimase cu un document care-şi pierduse valabilitatea. În acelaşi an a renunţat la cetăţenia americană şi s-a căsătorit cu preşedinta Federaţiei de Şah din Japonia, cu care trăia de patru ani. De teamă să nu fie deportat, în ianuarie 2005 Fischer a solicitat cetăţenia germană, care i-a fost însă refuzată. Salvarea a venit din partea Islandei, care a decis să-i acorde cetăţenia din motive umanitare, astfel că a putut să se mute definitiv la Reykjavik. El a continuat să-l atace pe preşedintele Bush, iar despre Japonia a afirmat că este o marionetă a SUA.

Acum sa revenim asupra a ceea ce este important: oficialităţile de la Washington erau decise să-l închidă pe marele sahist Bobby Fischer deoarece încălcase în 1992 embargoul impus Iugoslaviei… Cum incalcase embargoul? A traficat arme? A contribuit la sustinerea regimului Melosevici? A incalcat drepturile cetatenilor iugoslavi? A spijinit activitati teroriste? Adevarul este ca marele sahist Bobby Fischer nu a facut decat sa joace sah in Iugoslavia. Daca acei cativa dolari cheltuiti de catre Bobby Fischer pe cazare la hotel, pe hrana si pe transport pe durata sederii sale la Belgrad reprezinta pentru autoritatile americane un sprijin extraordinar in favoarea mentinerii regimului Milosevici atunci, politica SUA nu este cu nimic mai presus decat politica blocului exsovietic fata de cei care incercau sa mearga in occident, in timpul razboiului rece!

Ron Paul

Astazi a inceput presa sa vorbeasca de Ron Paul, dar unii reporteri tot ii baga mai mult in seama pe Obama, Clinton si Giuliani.

Mass-media manipularii

Congressman-ul Ron Paul a castigat “straw polls” in majoritatea statelur din SUA.

Straw polls sunt repetitii pentru vot, cu aceleas reguli ca la vot, dar rezultatele nu se iau in considerare.

Desi Ron Paul a castigat mass media ii da in continuare cu Obama, Clinton si Giuliani, ignorandu-l pe Ron Paul. Ron Paul apare cu 0 voturi in New Hampshire desi unii l-au votat. Chiar daca pierdea acei putini care l-au votat trebuiau sa apara, dar nu apar, are 0 voturi.

Rezultatul: Cei care il vor pe Ron Paul vor crede ca sunt in minoritate (desii sunt in majoritate) si, majoritatea dintre ei, nu se vor duce la vot. In schimb se vor duce la vot cei care il vor pe Obama, Clinton sau Giuliani.

Cam asa se intampla si la noi atunci cand au loc discursuri electorale in timpul concertelor: piata e plina de fanii cantaretilor, iar presa zice ca e plina de simpatizantii celor care tin discursul… vezi si : Sondajele de opinie -I-, Sondajele de opinie -II-, Mass-media de propaganda