Simboluri secuiesti…
Mai nou, CNS cere ca treimea de nord-vest a tarii sa fie impanzita de simboluri secuiesti. Acestia ne zic noua cum ca cica in imaginea alaturata se prezinta un simbol secuiesc…
Intrebare: in imaginea alaturata se prezinta:
- o poarta secuiasca;
- o poarta maramureseana?
Se pare ca maghiarii au inceput ca sa se cam contrazica asa ca am sa ii luminez si eu putin.
Maghiarii, la 18 aprilie 1881, au constituit Societatea centrală de Maghiarizare a Numelui, al cărei scop declarat a fost „declanşarea unei acţiuni sociale masive, in intreaga ţară (Ungaria n.n.), pentru maghiarizarea numelor cu accent străin şi răspandirea in provincie a acestui proces, prin crearea filialelor menite să ajute la maghiarizarea numelui” (Telkes [1898]1989: 18).
Denuntarea politicii de maghiarizare de catre marele poet
Programul lui Maiorescu, de apropiere a Romaniei de Imperiul austro-ungar, a fost respins de Eminescu, pe motiv ca ignora existenta Pactului dualist prin care se desfiinta autonomia Transilvaniei. Poetul n-a facut in aceasta privinta nici o concesie si a sustinut ca Romania, situata intre trei mari imperii, sa pastreze cea mai stricta neutralitate. Acesta a invocat impotriva orientarii spre Imperiul austro-ungar inclusiv situatia romanilor din granitele sale, iar, in denuntarea politicii demaghiarizare, Eminescu s-a bazat pe o documentare bogata. Poetul si-a informat cititorii si asupra situatiei romanilor din alte zone geografice ale Europei, apelind la studii din publicatii straine total credibile. Asa se intampla ca în 15 iunie 1883, Eminescu publica articolul “Mai lesne se torc”; critica politica guvernelor ungare de maghiarizare a toponomiei si onomasticii românesti (probabil de aceea a si fost declarat în 28 iunie 1883 alienat mintal si internat la “Institutul Caritatea” al doctorului Alexandru Sutu pentru “îngrijiri speciale”…). Practic, tot ceea ce era romanesc in interiorul Imperiukui Austro-Ungar a fost ori distrus ori maghiarizat; concluzia multi maghiari din Romania sunt de fapt urmasii unor romani maghiarizati!
Nici macar simbolul din spatele lui Bela nu prea pare intrutotul maghiar. Diferenta dintre imaginea din spatele lui Bela si simbolul nazist este aceea ca la nazisti cununa de lauri este ridicata de o acvila, in timp ce la maghiari cununa de lauri este ridicata de o persoana…
Cititi si Inceputul maghiarizarii…
Transnistria ’spirituala’
- Domnule Cubreacov, în ultimul timp unul dintre subiectele de interes public este cel al raporturilor dintre Stat şi Biserică, aceasta din urmă fiind acuzată de implicare în chestiuni politice.
- Subiectul merită dezbătut, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile îi sunt aduse fără nici un temei real unei singure Biserici, şi anume Mitropoliei Basarabiei, în timp ce este trecută cu vederea activitatea subversivă pe care Biserica Ortodoxă Rusă şi filiala sa locală o desfăşoară de aproape două decenii împotriva unităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova - De ce sunt atât de importante în Republica Moldova aspectele privind interferenţa Bisericii Ortodoxe Ruse?
Biserica Ortodoxă Rusă, un agent de influenţă şi control geospiritual al Kremlinului – Pentru că noi reprezentăm singura populaţie neslavă din captivitatea fostului imperiu sovietic coreligionară cu ruşii, etnia altădată hegemonă. De aceea, Biserica Ortodoxă Rusă este văzută de politicienii de la Kremlin ca un agent de influenţă şi control geospiritual care lipseşte în alte state desprinse în 1991 de colosul rusesc. Unii au comparat Biserica Rusă cu o armată a 15-ea de ocupaţie. De fapt, aceasta se manifestă ca un braţ religios al imperialismului rus, care nu a ezitat niciodată să se servească de stindardul Ortodoxiei pentru promovarea intereselor sale secular-politice. - Problema este mai veche. Acum zece ani aţi făcut o declaraţie la Consiliul Europei despre implicaţiile nefaste ale Bisericii ruse în Moldova. – Împreună cu alţi membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei am elaborat şi difuzat, la 3 iulie 1998, Declaraţia nr. 279 (Doc.8156) privind complicitatea Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii cu regimul ilegal şi secesionist instalat în partea de răsărit a Republicii Moldova. Arătam în acel document că din 1992, Patriarhia Moscovei întreţine relaţii directe, speciale şi privilegiate cu regimul separatist instalat pe teritoriul Moldovei ocupat de armata a 14-a rusă şi că la 1 septembrie 1995, dând curs solicitărilor acelui regim, Biserica rusă a desfiinţat episcopia de sud-est, cu sediul la Tighina, creând în acelaşi timp o alta la Tiraspol, special pentru teritoriul controlat de separatişti, şi hirotonindu-l ca episcop al acesteia pe cetăţeanul Federaţiei Ruse, Victor Ivanovici Ovcinnikov, cu numele de Iustinian de Dubăsari şi Tiraspol. Arătam, de asemenea, că în luna mai 1996, Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a decorat pe capul separatiştilor Igor Smirnov, iar în iunie acelaşi an episcopul Iustinian a fost decorat de Smirnov cu „Ordinul Republicii Nistrene”. Era o recompensă pentru faptul că Iustinian se angajase într-un şir întreg de activităţi politice împotriva Republicii Moldova, exacerbând ideile panslavismului şi spiritul naţionalist rus, întreţinând, totodată, relaţii cu anumite cercuri clericale şi financiare proruse din regiunea Balcanilor, mai cu seamă din Serbia. Mai arătam atunci că autorităţile de la Chişinău, favorabile structurilor bisericeşti ruse din Republica Moldova, din păcate nu au reacţionat niciodată în mod adecvat faţă de această situaţie.
Pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica Rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii - Ce alte elemente relevă relaţiile „directe, speciale şi privilegiate” ale Bisericii ruse cu regimul de la Tiraspol? – La suprafaţă stă faptul că, pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii, primind şi cele mai multe binecuvântări. Creditare morală maximă. Acest „creştin exemplar” în ochii Patriarhiei ruse s-a „învrednicit” de următoarele decoraţii bisericeşti: 1) Gramata Patriarhală (mai 1996), 2) Oul pascal de Aur (mai 1996), 3) ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej” (octombrie 1998), 4) ordinul „Sfântul Kneaz Daniil al Moscovei”, de gradul II (octombrie 1998) şi 5) ordinul „Sfântul Gheorghe” (mai 2005). Toate aceste distincţii i-au fost conferite căpeteniei separatiste, vinovate de crimă împotriva Republicii Moldova, de chiar Sinodul permanent al Bisericii ruse, din care face parte de drept şi mitropolitul Vladimir (Nicolai Vasilievici Cantarean) de la Chişinău. Formula oficială cu care Biserica rusă i se adresează constant lui Smirnov este „Excelenţa Sa, Preşedintele Republicii Moldoveneşti Nistrene”. Dintre clericii din Republica Moldova primul i s-a adresat public cu o asemenea formulă arhimandritul Marchel (Mihăiescu), fost paroh la Râbniţa şi actual episcop de Bălţi. Mărturie stau telegramele şi scrisorile lui către Smirnov din timpul războiului din 1992, publicate în fiţuica separatistă „Râbniţki Metallurg”. Apropo, anume acestui cleric i se datorează şi participarea la asaltul episcopiei de Bălţi din 10 septembrie 1992 a 20 de persoane înarmate aduse de la Râbniţa şi conduse de Igor Haidukevici şi Aleksandr Tomazenko, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir şi acordul căpeteniilor separatiste de la Tiraspol.
Patriarhia Moscovei întreţine o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat - Episcopul Marchel nu este singurul ierarh care s-a remarcat prin asemenea fapte „creştineşti” şi „patriotice”… – Un şir întreg de ierarhi ruşi i-au acordat vizite oficiale lui Smirnov şi au făcut declaraţii publice, cu pronunţat caracter politic, împotriva ţării noastre. Alteori, aceştia au trimis mesaje de susţinere făţişă a activităţii antistatale desfăşurate de Smirnov. Astfel, Mitropolitul rus de Odesa şi Ismail, Agafanghel (Alexei Mihailovici Savvin), la 18 septembrie 2006, îi trimite lui Smirnov o telegramă, publicată de separatişti, în care spune că „întreaga comunitate religioasă din regiunea Odesa salută rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006. Vă felicităm din suflet cu prilejul strălucitului bilanţ al acestui referendum”, că „acest eveniment va contribui la consolidarea relaţiilor de frăţietate dintre popoarele slave de răsărit” şi că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”. Tot în septembrie 2006, însuşi Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a felicitat pe Smirnov în legătură cu rezultatele „referendumului”, dorindu-i „putere fizică şi spirituală pentru a continua lucrările utile la locul slujirii Domniei voastre”. Patriarhia Moscovei a întreţinut de-a lungul anilor o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat, fapt relatat pe larg de presa din Republica Moldova. - Doar Smirnov este atât de înalt apreciat, susţinut şi încurajat de Biserica rusă ca „mare creştin”? – Nicidecum. La 15 octombrie 2007, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Alexei al II-lea, i-a conferit ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej”, de gradul II, lui Grigori Maracuţa, altă căpetenie a regimului separatist de la Tiraspol, în calitatea acestuia de „reprezentant special al Sovietului Suprem al RMN pentru relaţii interparlamentare”. Ordinul i-a fost înmânat lui Maracuţa de episcopul Iustinian Ovcinnikov. Acest gest al Bisericii ruse a fost făcut în prezenţa altor doi ierarhi veniţi special din Rusia: arhiepiscopul Aleksandr (Aleksandr Ghennadievici Moghiliov) de Kostroma şi Galici şi episcopul Tihon (Nikolai Vladimirovici Stepanov) de Arhanghelsk şi Holmogorie. Potrivit mediilor separatiste, la ceremonie au mai participat A. Koroliov, „vicepreşedinte al RMN”, V. Krasnoselski, „ministru de interne al RMN”, şi V. Kostârko, „şeful administraţiei de stat a oraşului Tiraspol”. Cu numai o zi înainte, la 14 octombrie 2007, Marina Smirnova, nora „preşedintelui” Smirnov şi preşedinte al sucursalei tiraspolene a „Gazprombank”, primea la Moscova, din preacinstita mână a Patriarhului Alexei al II-lea, ordinul „Binecredinciosul ţarevici Dimitrie”.
Gramată din partea Patriarhiei Moscovei pentru Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste - Toate aceste gesturi de susţinere a separatismului se întâmplă cu complicitatea mitropolitului Vladimir de la Chişinău? – Bineînţeles. Mai grav este că mitropolitul Vladimir a încercat chiar să justifice aceste gesturi. La 20 august 1997, corespondentul unei agenţii chişinăuiene de presă l-a întrebat: „Reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei acuză Mitropolia Moldovei de activitate politică, deşi, conform Constituţiei, Biserica este separată de stat. Drept exemplu, s-a afirmat că episcopul de Dubăsari Iustinian i-a înmânat liderului Transnistriei, Igor Smirnov, din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, o Gramată Patriarhală, semnată de Patriarhul Alexei al II-lea, şi un Ou pascal de Aur pentru înalte merite în apărarea Ortodoxiei şi a intereselor ruşilor de peste hotarele Rusiei”. Mitropolitul Vladimir a acceptat să răspundă şi a fost cât se poate de explicit: „Adesea noi îi decorăm pe unii activişti politici, dar în calitate de binefăcători ai Bisericii, nu de politicieni. Au primit distincţii din partea mea şi fostul (Mircea Snegur – n.n.), şi actualul preşedinte al Moldovei (Petru Lucinschi – n.n.), primul ministru (Ion Ciubuc – n.n.) şi primarul Chişinăului (Serafim Urechean – n.n.), pentru contribuţii la restaurarea Catedralei şi pentru ajutor la zidirea clopotniţei din centrul capitalei. Noi îi decorăm neapărat pe politicienii care sponsorizează Biserica. Dar aceasta nu vorbeşte despre faptul că sprijinim şi linia lor politică”. În octombrie 1997, ziarul moscovit „Nezavisimaia Gazeta” (nr. 10) comenta această situaţie astfel: „Unii observatori locali remarcă faptul că în ultima vreme se înregistrează o anumită tendinţă de creştere a autorităţii mitropolitului Petru şi de scădere a autorităţii mitropolitului Vladimir. O mare nedumerire a trezit, bunăoară, decorarea preşedintelui Moldovei, Petru Lucinschi, de către cel din urmă cu un ordin bisericesc, după ce la începutul lunii iunie anul curent Lucinschi inaugurase cu multă pompă la Chişinău …o lojă masonică! La fel de stranie este şi decorarea cu Gramată Patriarhală a preşedintelui Transnistriei, Igor Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste”. Mai nou am văzut că mitropolitul Vladimir i-a decorat pe şefii unor ministere de forţă de la Chişinău, dar şi pe unii înalţi demnitari din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate. - Episcopul Iustinian ce spune în acest context? – Cel care poartă în piept cu mândrie „Ordinul Republicii Nistrene” susţine, bunăoară, într-un interviu acordat revistei „Zarubejie blijnee i dalnee” (1998, nr. 3, pag. 41.) că „republica transnistreană” este „un garant al independenţei Moldovei şi, concomitent, o santinelă a intereselor Patriarhiei Moscovei în regiune.” Abordând lucrurile strict geopolitic, episcopul Iustinian a menţionat că „în situaţia creată îmi văd sarcina în consolidarea pe toate căile a poziţiei Bisericii Ortodoxe Ruse în regiune. Dacă vom reuşi să rămânem devotaţi Patriarhiei Moscovei pe acest petic de pământ, înseamnă că le vom da o mână de ajutor şi Mitropoliei Moldovei, şi raioanelor învecinate ale Ucrainei.” Iustinian vorbeşte cu orice ocazie despre aşa-numitul „popor transnistrean”, iar revista eparhială de la Tiraspol, „Pravoslavnoie Pridnestrovie”, susţine rubrica „Tansnistria – pământ rusesc”. Începând cu anul 1996, Iustinian a salutat din tribună, alături de Igor Smirnov şi ceilalţi criminali de la Tiraspol, toate paradele militare ale separatiştilor. A binecuvântat mai multe aşa-numite „Mari Adunări ale trupelor căzăceşti de la Marea Neagră”, ţinând cuvântări împotriva Chişinăului. Este în relaţii de strânsă colaborare cu MGB-ul de la Tiraspol, condus de Vadim Şevţov-Antiufeev, dar şi cu aşa-zisul „Consiliu de Securitate al Republicii Moldoveneşti Nistrene” în frunte cu Iuri Suhov. Una din ultimele isprăvi ale lui Iustinian este organizarea şi binecuvântarea la Tiraspol, în octombrie 2007, a unei măsuri propagandistice de sprijinire a separatismului cu genericul „Ortodoxia şi patriotismul”, fiind, bineînţeles, vorba de patriotismul rusesc.
„Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”
- Nu vă mai întreb atunci care ar fi atitudinea episcopului Iustinian faţă de Mitropolia Basarabiei… – Episcopul Iustinian este vicepreşedinte al Sinodului „Bisericii Ortodoxe din Moldova” (BOM), adică mâna dreaptă a mitropolitului Vladimir. În august 1997, la numai doi ani de zile de la trimiterea lui în misiune în Republica Moldova, Iustinian spunea cu destulă ură, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Petru Lucinschi: „Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”. De atunci şi până azi poziţia lui nu s-a schimbat nici o iotă. - Există şi organizaţii ale mirenilor din Biserica rusă care atacă unitatea Republicii Moldova? – Da. Uniunea cetăţenilor ortodocşi din Ucraina şi Organizaţia regională „Edinnoe Otecestvo” din „Novorossia”, având binecuvântarea Bisericii ruse, sunt cele mai active în acest sens. Să vedem ce spun înşişi reprezentanţii acestor organizaţii. La 7 martie 2006, cele două organizaţii blagoslovite de Biserica rusă făceau publică o Declaraţie comună care zice aşa: „Puterea „oranj” de ocupaţie a instituit blocada eroicei Transnistrii. Este vorba de o răzbunare pentru faptul că cetăţenii Republicii au îndrăznit să se orienteze spre Rusia. O răzbunare împotriva ucrainenilor din Transnistria pentru faptul că aceştia, unul ca unul, au rupt-o cu Iuşcenko la ultimele alegeri prezidenţiale şi pentru că au hotărât să susţină Blocul Nataliei Vitrenko, „Opoziţia populară”, la alegerile în parlamentul Ucrainei, pentru faptul că rămân devotaţi Bisericii Ortodoxe Ruse şi i-au izgonit de pe pământul Transnistriei pe rascolnicii filaretişti. Declarăm că acţiunile barbare şi antipopulare ale MAE-ului rusofob al lui Tarasiuk vor conduce la o catastrofă umanitară în regiune. Întreaga responsabilitate pentru urmările acestei tragedii cade pe conducerile oranj din Moldova şi Ucraina.” Vasili Ceprazov, vicepreşedinte al organizaţiei „Edinnoe Otecestvo”, declara tot atunci şi pe acelaşi ton emfatic agenţiei Regnum: „Nici un picior de „portocaliu” nu va călca pe pământul acestei eroice părţi a Novorossiei, al acestui cap de pod al Sfintei Rusii. Nu-i vom lăsa la greu pe fraţii din Republica Nistreană”. Aceste citate exprimă puncte de vedere identice cu cele exprimate public de mitropolitul Odesei şi Ismailului, Agafanghel Savvin, şi se potrivesc de minune la rubrica „Fără comentarii”.
SIS-ul s-a limitat la „acţiuni profilactice”, care nu au dat nici cel mai mic rezultat - Bine, dar avem în Republica Moldova organe de stat care ar trebui să se autosesizeze în acest caz grav de susţinere a separatismului şi de subminare a ordinii constituţionale. Care este reacţia lor? – Reacţiile sunt total inadecvate. De exemplu, ţinând cont de statutul său de „santinelă a Bisericii Ruse”, episcopului Iustinian i-a fost acordată, în anul 2001, cetăţenia Republicii Moldova. În noiembrie 2005, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, a fost decorat prin decret prezidenţial cu “Ordinul Republicii”. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, fiind sesizat oficial asupra activităţii politice a episcopului Iustinian de subminare a ordinii constituţionale, s-a limitat la „acţiuni profilactice” care nu au dat nici cel mai mic rezultat. Imaginaţi-vă ce reacţie ar avea autorităţile statului nostru dacă, prin absurditate, Patriarhia Română (horribile dictu!) l-ar decora de 5 ori, cu cele mai mari distincţii ale sale, pe un bandit ca Igor Smirnov, dacă Mitropolia Basarabiei ar fi aplaudat simulacrul de referendum separatist din 2006, dacă mitropolitul Petru (Păduraru) ar fi decorat de separatişti cu „Ordinul Republicii Nistrene” şi ar saluta an de an paradele lor militare, dacă ar binecuvânta oştile căzăceşti de pe „capul de pod al Sfintei Rusii” sau ar spune măcar o singură dată că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”… Dar, – slavă Domnului! -, nu este cazul. Pentru că nici Mitropolia Basarabiei nu este în cârdăşie cu duşmanii de moarte ai Republicii Moldova şi nici mai marii zilei nu văd ţara noastră ca pe un stat european înscris firesc pe coordonatele tradiţiei sale spirituale, ci se uită la ea ca la, vorba Patriarhului Pavle (Stoevici-Goiko) al Serbiei, o „regiune tradiţională a Moscovei”.
Şi Ministerul de Externe s-a spălat pe mâini
- În calitatea dumneavoastră de deputat aţi sesizat Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală ori alte instituţii ale statului privind cârdăşia Bisericii ruse cu regimul anticonstituţional din Transnistria? – Da, şi nu o singură dată, mai cu seamă în legătură cu susţinerea făţişă a „referendumului” separatist din 17 septembrie 2006. Aceste instituţii nu au reacţionat însă adecvat. Răspunsurile SIS-ului au fost omisive şi alambicate. Am reţinut din acestea doar că „tentativele de implicare a Bisericii în activităţi extraecleziastice şi de poluare a subconştientului localnicilor din stânga Nistrului privind diferenţele etno-culturale şi religioase dintre populaţia de pe malurile Nistrului se înscriu în şirul acţiunilor provocatorilor interni şi externi, care au ca scop torpilarea procesului de reintegrare a ţării” şi că „mediatizarea materialelor privind susţinerea multilaterală a liderilor secesionişti de către Patriarhia rusă şi a ecleziasticului ucrainean se înscrie într-o succesiune temporală de răspuns la declaraţiile ferme ale oficialilor din ţările europene şi organismele internaţionale despre lipsa de efect a aşa-numitului plebiscit”. Procuratura a fost cât se poate de explicită: „Procuratura Generală a examinat argumentele interpelării Domniei Voastre vizavi de „scrisorile şi telegramele de felicitare” adresate de către reprezentanţii clerului Patriarhiei Ruse liderului separatist I. Smirnov pe marginea aşa-numitului referendum din 17.09.2006, desfăşurat în stânga Nistrului. Chestiunea în cauză nu ţine de competenţa organelor Procuraturii, deoarece sunt opţiuni cu caracter personal al cetăţenilor altor state. Semnat: Procuror general adjunct Nicolae Oprea.” Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene îmi scria la 12 octombrie 2006: „În contextul interpelării Dumneavoastră pe marginea implicării factorilor ecleziastici în conflictul transnistrean, consemnăm următoarele: Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a transmis misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din Federaţia Rusă şi Ucraina instrucţiuni în vederea obţinerii unor informaţii mai detaliate la tematica în cauză şi abordarea acestui subiect în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii ţărilor de acreditare. În aceeaşi ordine de idei, menţionăm că despre rezultatul intervenţiilor de mai sus, Ministerul de Externe Vă va informa adiţional”. Ministerul de Externe s-a spălat astfel pe mâini şi nu este greu să presupuneţi că acesta a uitat până azi să-mi mai comunice care au fost rezultatele respectivelor intervenţii şi discuţii cu oficialii ruşi şi ucraineni, dacă asemenea intervenţii şi discuţii, în genere, au mai avut loc. - Biserica Rusă susţine doar separatismul transnistrean sau există complicităţi de acest fel şi în alte regiuni? – Cunoaştem năravurile Patriarhiei din preajma Kremlinului. Ea procedează la fel şi în cazul regimurilor separatiste implantate de Moscova în Georgia. Neamul georgian are o Biserică ortodoxă autocefală din anul 457. Recunoscând formal dreptul de jurisdicţie al Bisericii georgiene asupra întregului teritoriu naţional, Biserica rusă încearcă să creeze în Osetia de Sud o aşa-numită „Eparhie a Alaniei”, osetinii fiind preponderent ortodocşi, iar în Abhazia încearcă să instituie o eparhie „abhază” autonomă, în timp ce abhazii sunt preponderent politeişti. În 1989, în Abhazia locuiau 46% de geogieni (ortodocşi), 18% de abhazi (păgâni politeişti), 16% de armeni (monofiziţi) şi alţii. În prezent, numărul georgienilor s-a redus la 29% din cauza persecuţiilor etnice şi religioase care au determinat emigrări masive. Prea Sfinţitul Daniel, episcop georgian de Suhumi şi Imeretia, a fost forţat să se refugieze în interiorul ţării, clerul georgian este izgonit în proporţie de 95% din regiunea Abhaziei, iar puţinii preoţi georgieni care au mai rămas au parte de un tratament identic cu cel aplicat de autorităţile moldovene clerului Mitropoliei Basarabiei. Biserica rusă a acceptat deschiderea la Moscova a unei reprezentanţe oficiale a „bisericii abhaze” şi, fără acordul Bisericii georgiene, formează în şcolile teologice din Rusia mai multe cadre preoţeşti selectate dintre etnicii abhazi din partea de nord-vest a Georgiei. Căpeteniile separatiste Eduard Kokoitî din Osetia de Sud şi Serghei Bagapş din Abhazia sunt recunoscuţi ca „preşedinţi” şi trataţi de Biserica rusă la fel ca şi Igor Smirnov. Diferenţa este că Patriarhul Georgiei, Ilie al II-lea (Guduşauri-Şiolaşvili), a protestat energic de fiecare dată împotriva amestecului şi abuzului rusesc în ţara sa, pe când mitropolitul Vladimir de la Chişinău este mână în mână cu cei care sapă la temelia Republicii Moldova. - Ce concluzie putem trage în această situaţie? – Concluziile sunt câteva: 1) Războiul purtat de Federaţia Rusă împotriva Republicii Moldova are o importantă componentă bisericească, pe lângă cele economică, mediatică, energetică etc. 2) Biserica rusă subminează statalitatea Republicii Moldova prin recunoaşterea, intrarea în cârdăşie deschisă şi susţinerea multilaterală a regimului anticonstituţional de la Tiraspol. 3) Biserica rusă profită de factorii politici pentru a-şi permanentiza controlul spiritual şi influenţa în ţara noastră. 4) Autorităţile moldovene nu sunt capabile de reacţii adecvate la agresiunea ecleziastică rusă, în general, şi la cea din Transnistria, în special. 5) Este de datoria fiecărui cetăţean să denunţe şi să combată activ politica Bisericii ruse de subminare a statalităţii Republicii Moldova.
- Vă mulţumim.
Nationalismul – o dezinformare?
Mai tineti minte cand, dupa revolutie, se ivise modul de gandire cum ca cine intreba de soarta tarii sa fie considerat extremist.
Acum, haideti sa ne uitam la ceea ce se intampla in Germania: toti oamenii s-au unit pentru a-si arata nemultumirea cu privire la plecarea celor de la Nokia, pentru a condamna faptul ca li se taie din locurile de munca, pentru a cere subventia inapoi, si chiar pentru a declara ca nu vor mai consuma produse Nokia.
Acum haideti sa ne uitam in Romania: daca cineva cearta vre-o corporatie pentru ca isi retrage vre-o investitie din Romania lasand astfel oameni fara locuri de munca, daca cineva cearta vreo corporatie ca nu isi respecta planul investitional, daca cineva cearta vreo corporatie ca care subventionari fara ca sa faca o investitie serioasa, daca cineva indeamna la consumarea de produse romanesti de calitate, daca cineva indeamna la sprijinirea productiei interne, acel cineva, este imediat catalogat ca un nationalist extremist.
Deci, este bine sa fim nationalisti, sau nu?
Nu stiu ca parere va dati voi, dar eu va zic un lucru. Daca cumparati un produs din import si nu v-a satisfacut asteptarile, sau vedeti un altul de aceeasi calitate dar mai ieftin si fabricat in Romania, sau daca vedeti un altul la acelasi pret dar de o calitate mai buna si fabricat in Romania, sau nu va era strict necesar, atunci inseamna ca a-ti fost dezinformati…
A venit Zeul Mos, Craciunul!!!
A venit si la mine Mosul. Dar nu este mosul pe care il stiti voi.
Mosul pe care il stiti voi este o imagine de marcheting creata de Coca-Cola la inceputul anilor ‘30. Deasemenea voi mai stiti un mos pe care il stiti din legenda dasterii Domului…
Mosul care a venit la mine este adevaratul Mos Craciun numit si Saturn, Seb, Ra, Ramses, Montu, Maesius, Moesius, Zeul Moş, Kronos, Neotates, Zalmoxis şi care în etimologia populară apare sub numele de Moşul, Manea câmpilor, Crăciunul, Novac, Baba Novac (Tănărul cel bătrân, cel înţelept), Om, El sau Io.
Geto-dacii il celebrau pe Craciun, nume pastrat pana astazi, cu prefixul de Mos, ceea ce arata ca el vine din batrani, din trecutul indepartat. Rudimentele mitului stravechi pastrate in folclorul national romanesc il arata pe Craciun legat de cultul focului, dar si al bradului, copac sacru in credintele dendrolatriei. Se poate reconstitui cu destula certitudine modul de celebrare a unei sarbatori geto-dacice consacrata inceperii solstitiului de iarna. In sanctuarele lor, geto-dacii asistau la ceremonia arderii intr-o vatra a unei buturugi, simbolizand anul vechi. La miezul noptii de 23 spre 24 decembrie, sacerdotii aruncau craci de brad peste jarul buturugii, care se aprindeau imediat, arzand cu valvatai. Era momentul sacru al inceperii Anului Nou, cand ziua care se micsorase treptat din toamna, incepea sa creasca, in dauna noptii. Intetirea focului in vatra sanctuarului era un gest sacru al ajutorarii Soarelui de a incepe sa dea mai multa lumina si caldura. Putem vedea astazi in acest gest o naivitate dezarmanta, daca nu ne transpunem in gandirea magica de acum cateva milenii. Dar, socotind atat durata de 365 de zile a anului, cat si solstitiile si echinoctiile, calculate de sacerdoti, asa cum arata clar piesele din sanctuarul-calendar de la Sarmisegetuza, constatam totodata o avansata preocupare a geto-dacilor fata de fenomenele astronomice. Oricum, observatiile sacerdotilor geto-daci privind faptul ca ziua incepea sa creasca dupa 22-23 decembrie si marcarea acestui moment printr-o ceremonie speciala cu conotatii sacre inchinata Soarelui, sunt elemente de mare importanta atat pentru istoria religiilor, cat si pentru cea a stiintei.
Romanii au pastrat ca element folcloric, peste milenii, segmentul arderii buturugii in vatra casei, in noaptea cand vine Mos Craciun. Se prea poate ca acest Mos Craciun sa fie chiar numele dat de geto-daci ceremoniei arderii buturugii in noaptea inceputului solstitiului sau chiar a inceperii Anului Nou. In orice caz, termenul Craciun este specific romanilor, fiind preluat tarziu, cu conotatii crestine, de popoarele din jur, unguri, bulgari, slovaci, ucraineni, rusi, desemnand ziua Nasterii Domnului Iisus Christos. El exista insa si la albanezi, cu stramosi iliro-traci, tot astfel cum romanii ii au pe geto-daci, sub forma “kercum”, avand sensul de buturuga ce arde. Aici nu este vorba de o preluare din limba romana a unui termen consacrat crestin, ci de prezenta unui cuvant extrem de vechi, comun la traci, explicabil prin origini tracice. Aceasta poate arata inca o data ca mitul “Craciun” era prezent cu mult timp inainte ca el sa fi fost asimilat de crestinism.
Poporul roman a pastrat vie traditia lui Craciun, dar si sensul stravechi al cuvantului de la care deriva insusi substantivul in cauza, precum craca, crac, cracana, cracanat, apoi creanga, crenguta, cu verbele aferente si chiar nume: Craciun, Craciunica, Craciunoiu, Craciunescu etc, prenume si toponime formate din cuvantul matrice, cum sunt Craciunei, Craciunesti, Craciuna, plus adjective numeroase. Cum se vede, limba romana, spre deosebire de altele care au imprumutat termenul Craciun, are o intreaga familie de cuvinte legate de substantivul respectiv, atestand vechimea enorma a acestuia. Este interesant de observat ca prenumele Craciun nu apare insa in hagiografia crestina, lipsind un sfant cu acest nume, termenul fiind utilizat doar ca denumire a sarbatorii Nasterii Domnului. Cu toate acestea, el este inca din secolul al 14-lea un prenume frecvent la romani, alaturi de Ion, Gheorghe, Dumitru, Constantin si Nicolae. Este clar ca, in pofida sincretismului, celebrarea candva pagana nu s-a contopit pe deplin, nici pana astazi, la romani, cu cea christica. Sarbatoarea geto-dacica a solstitiului de iarna era asociata si cu venerarea bradului, ca simbol al vietii, care biruie gerul si intunericul, ramanand verde tot anul, credinta venita din timpuri si mai vechi, cand oamenii primitivi adorau “spiritele” arborilor si plantelor. Cultul s-a perpetuat folcloric la poporul roman. Bradul impodobit cu panglici albe, marcand principiul masculin si rosii pe cel feminin inca mai insoteste pruncii la botez, mirii la nunta si mortii la cimitir, in mod simbolic, in diferite zone rurale ale Romaniei.
PS: sper ca va dati seama ca adevaratul Mos Craciun numit si Saturn, Seb, Ra, Ramses, Montu, Maesius, Moesius, Zeul Moş, Kronos, Neotates, Zalmoxis şi care în etimologia populară apare sub numele de Moşul, Manea câmpilor, Crăciunul, Novac, Baba Novac (Tănărul cel bătrân, cel înţelept), Om, El sau Io, a fost de fapt un simplu muritor, iara nu vre-un zeu nemuritor…
Adevarul despre Eminescu
Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.
Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist – ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.
Conservator
Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza – „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba“. „Stapan pe limba neaosa“ si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca“, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator „iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse“. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul“.
De la Nistru pan’ la Tisa
Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie“) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.
Lovit la Timpul
Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii – ,,la ciolan“, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: „si mai potoliti-l pe Eminescu!“). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camasile si partidul ca cizmele?“ Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.
Societatea Carpatii – serviciul secret roman al Daciei Mari
In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea – conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca“. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de „Societatea Carpatii“ ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii“ era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la tara, dar executa si actiuni conspirative.
Urmarit de spionii Austro-Ungariei
Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: „Societatea Carpatii“ a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie – n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica. S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente“. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul“, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invata-mant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei ,,Dacii Mari“. Sacareanu, redactorul adjunct de la „Romana libera“, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor“. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)
Tradatorii
Un alt raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii“, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt“ si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. In contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele „Societatii Carpatii“, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: „informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala“).
Nationalistii, urmariti si de rusi
Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de «network» care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii“, au mai aparut la Budapesta Societatea „Petru Maior“, la Viena „Romania juna“, la Cernauti „Junimea“,„Dacia“, „Bucovina si Moldova“, in Transilvania societatea „Astra“ si, in vechea Romanie, „Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie“, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.
Incomodul Eminescu
Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: ,,Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea „iridenta“ a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute“. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din „Timpul“, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. n 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar – ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.
Stia ca i se pregateste ceva
Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. n 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv ,,apropiati“ interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. n cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.
Interzis si internat
Guvernul a desfiintat ,,Societatea Carpatii“ chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului „Societatii Carpatii“ au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.
Suprimarea incepe de la 33 de ani
„Directiva de sus“ s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele ,,interese de stat“ l-au nimicit pe tanarul redactor – potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar – bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele – cica sa nu fie distruse – depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. n manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al „Societatii Carpatii“. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat ,,subversive“, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica „masurilor active“ specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul ,,operativ“.
Otravit cu mercur
Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul – nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. n 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este „bietul Eminescu“. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si denigrat de anti-romani.
Eminescu nu a fost nebun
Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala – cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.
Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica“. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat“ pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. n manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. „Tinta“ Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si „grupuscule elitiste“ – in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.
ps: preluare de pe http://volkus.blogspot.com/2007/04/adevarul-despre-eminescu.html
Armonia portului popular dacic D’ACI
Barbatii purtau pantaloni lungi si largi, stransi pe glezna, doua tunici, una mai scurta cu maneca lunga, care, probabil, se baga in pantaloni, alta mai lunga, despicata in partile laterale si incheiata bord a bord pe piept, incinsa pe talie cu o curea subtire si cu poalele cazand pana aproape de genunchi. Pe deasupra purtau o mantie inchisa cu o fibula pe umarul drept, care, dupa franjurii mari ce o marginesc, putea fi dintr-o tesatura mitoasa. In picioare purtau opinci. Nobilii purtau pe cap o boneta moale; oamenii de rand umblau descoperiti, dar se pare ca mantiile erau prevazute cu gluga.
Femeile purtau o tunica lunga pana la pamant, incinsa pe talie si degajand gatul, peste care puneau alta tunica mai scurta, inchisa, se pare, la fel ca si cea barbateasca. Purtau si ele mantie, care insa se drapa liber. Parul il aveau lung, pieptanat cu carare, in onduleuri mari, pe langa obraji si adunat intr-un coc amplu pe ceafa. Nu purtau nimic pe cap. Cu anumite ocazii sau la anumite tipuri de imbracaminte, cu siguranta insa la starile bogate, se purtau tot felul de podoabe (bratari spiralate, fibule, colier-lant, centura-lant, bijuterii din metale nobile). Dincolo de aceste aspecte generale, se poate deduce totusi caracterul sumar si saracacios al imbracamintei celor cu stare sociala scazuta, dificultatea producerii si asigurarii imbracamintei pentru toata familia in mod continuu. Multe din elementele de imbracaminte textile erau inlocuite sau suplimentate, pentru timpul rece, cu tot felul de blanuri si piei, mai mult sau mai putin prelucrate.
Feng-shui-ul dacic…
Cum am scris si in articolul Feng-shui - stiinta de care nu avem nevoie, nu avem nevoie de feng-shui, ci de o minte limpede.
Acum am sa va arat un exemplu cu privire la armonia stramosilor nostri, exemplu care nu este prezentat de feng-shui.
Ati vazut cum sunt paturile din ziua de azi? Sunt mult prea joase pentru ca un batran sa se poata ridica cu usurinta. Pentru ca un batran bolnav sa se poata ridica singur si cu usurinta din pat este nevoie ca patul respectiv sa fie undeva cu o ideie mai sus de genunchii respectivului batran.
La ce bun sa ti cont de toate regulile feng-shui, daca batranul bolnav al casei nu se poate ridica singur din pat?
