Crearea psihozei

Am fost intrebat cum poate un grup de interese sa creeze o rebeliune generalizata. Simplu: prin crearea unei psihoze. Pentru a se ajunge la o psihoza este nevoie de:

1. Trebuie sa existe un client (grupul de interes) care cere si un agent care raspunde de campanie.
2. Agentul face un studiu de piata prin care identifica aspiratiile oamenilor (orice dezinformare incepe cu ceea ce vor oamenii sa auda. Ex: libertate, trai mai bun, europenizare?!?…) precum si gradul de dezinformare a populatiei tinta cu privire la dezinformarile care urmeaza a fi facute publice.
3. Crearea unui spot a unor manifeste sau tinerea unor discursuri care nu isi propun sa convinga sau sa informeze , ci sa frapeze, sa surprinda si sa seduca (ex: binefacerile “alinierii” care nu se mai termina, necesitatea acordului cu institutiile financiare internationale prezentata de Stolojan etc)
4. Sublinierea temei, tema care trebuie sa fie simpla fara a arata adevarata intentie (Cand Stolojan milita pentru acordul cu FMI, acord care ne aducea 20 de milioane de dolari, nu amintea de faptul ca Romania avea o rezerva de 20 miliarde de dolari, lucru care ar fi trezit suspiciuni. Ar fi ca si cum un om cu salariu de 20000 lei ar cersi 20 lei.).
5. Alegerea transmitatorilor care urmeaza sa transmita cuvantul si imaginea (televiziunea, zearele, dar si oamenii). De regula, la categoria oameni (care o fac pt bani, pt sex, din orgoliu, sau din ignoranta), sunt alesi ziaristi cu o personalitate slaba, care sunt dezinformati. Dezinformarea unui om de presa se face foarte simplu: se abordeaza, se leaga o prietenie aparenta, se socializeaza pe teme la care dezinformatorul se arata pe aceeasi lungime de unda cu reporterul (despre vreme, moda, filme, inflatie etc), urmand ca mai apoi, dupa ce reporterul crede ca dezinformatorul e pe aceeasi lungime de unda cu el, dezinformatorul incepe sa ii serveasa pilule ca niste lucruri auzite, observate sau crezute de el. Atunci reporterul, dezarmat in fata dezinformatorului (pe care il crede prieten), lanseaza pilula in presa, de une este preluata de prieteni reporteri si apoi de toata lumea (de cate ori nu ai auzit de stire de genul: “prin mass media se vehuculeaza…”? sa stiti ca sunt niste stiri luate de bune si neverificate – posibila dezinformare).
   
6. Identificarea tintei (opinia publica). Se stimuleaza ostilitatea pe care o anumita populatie o poate simti fata de inamicul care trebuie atacat. (de regula vorbim de conflicte aparente: intelectuali vs proletari, dreapta vs stanga etc)
   
7. Satanizarea tintei prin repetarea nencetata, pe toate canalele, a intoxicarilor care se vor a fi impuse ca adevar.
8. Divizarea taberelor.

O data ce taberele au fost create, oricine nu este cu tine este vazut ca inamic. Aceasta este momentul declansarii psihozei. La urma urmei, psihoza este starea irationala care il impinge pe om sa nu mai vada ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se autodezinformeze, sa o inbogateasca, sa fie chiar el dezinformator la randul sau…
Acum intelegeti cum s-a ajuns ca dupa primele alegeri postdecembriste puhoaie de oameni sa iasa in strada si sa reclame alegerile ca ilegitime si sa cheme vestul in ajutor, in timp ce vestul era deacord cu primele alegeri? Intelegeti de ce “golanii” nu isi dadeau seama ca se contrazic prin comportament? Intelegeti de ce minerii i-au batut pe studenti la primele mineriade?

Si sa va ai zic ceva: mare atentie cand sunteti intr-un grup: riscati sa faceti ceea ce va incita cei din jur sa faceti si nu ceea ce ati dori voi!!!

Voluntarismul revolutionar

Pentru ca conditiile socio-eonomico-politice ale unei revolutii sa devina forte motrice ale revolutiei trebuie sa existe o vointa de lupta, un spirit revolutionar, altfel apare resemnarea, intimidarea sau frica. Pentru aparitia (sau nu) a spiritului revolutionar nu este importanta realitatea ci ce cred oameni, iar gasirea cuvintelor care au efect este mai importanta decat analiza obiectiva a datelor.
Un exemplu in acest sens am avut chiar in familie.
Bunicul meu, anticomunist convins, vorbea adesea in anumite circumstante impotriva sistemului de dinainte de 1989. A mers pana acolo incat a refuzat sa accepte electrificarea casei sale pe motiv ca nu da bani la comunisti. Cu toate acestea niciodata nu s-a aratat impotriva sistemului in fata vre-unui organ de ordine sau a vre-unui membru PCR.
Tatal meu, desi a fost decorat in intrecerea stahanovista, intr-o zi s-a opus participari la o manifestatie de 23 august, inclusiv si in fata sefului de cadre. Nu a contat ca putea sa piarda tot, fiind transformat intr-un paria al societati. Nu a contat ca i s-a cerut sa se prezinte a doua zi in fata directorului si a sefului de cadre (ceea ce s-a si intamplat pt a discuta purtarea netovaraseasca a tatalui meu). Nu comta ca toti colegi il faceau prost. Pur si simplu nu a vrut si nici nu a participat la acea manifestatie.
Deci, chiar daca bunicul era mai pornit impotriva sistemului decat tatal meu, doar tatal meu a avut acel spirit revolutionar necesar asumari unui voluntarism revolutionar.

Rebeliunea generalizata

Avenimentele dintre 22 decembrie 1989 si 15 iunie 1990, nu au fost datorate decat de incercarile unora de a crea o rebeliune generalizata. Stiu ca este o acuzatie grava, dar sa recunoastem: voluntarismul revolutionar nu are nimic deaface cu rebeliunea generalizata.

Pentru a va face sa intelegeti am sa va dau un exemplu: Venirea lui Lenin la putere in Rusia.
In februarie 1917, din cauza situatiei grave in care se afla Imperiul Tarist, un grup restrans de revolutionari a scos monargia din scena, cu sprijinul tacit al armatei, creand un guvern provizoriu. Atunci, statul-major general al armatei Germaniei a hotarat sa-l trimita in Rusia pe Lenin care era agent de influenta al Germaniei. Scopul urmarit de germani era scoaterea Rusiei din razboi prin intermediul lui Lenin care trebuia sa preia in orice fel conducerea tari. Ajuns in Rusia, Lenin declanseaza lovitura de stat din 7 noiembrie, cufundand tara in teroare, foamete si razboi civil. Planul armatei germane era atins: dupa ce a pus mana pe putere Lenin a semnat tratatul de la 3 martie 1918 prin care Rusia iesea din razboi.
Daca detronarea tarului a fost rezultatul unui voluntarism revolutionar, lovitura de stat a lui Lenin a fost rezultatul unei rebeliuni generalizate, rebeliune creata prin propaganda pe fondul neacceptarii populatiei sa ofere timpul necesar guvernului provizoriu pt. a face scimbarile de care era nevoie.

Cam asa a fost si la noi. In perioada 22 decembrie 1989 – 15 iunie 1990, tot felul de grupuri de interes (unele dezinformate la randul lor) au incercat sa creeze, prin metode propagandistice, din motive diverse, o rebeliune generalizata.

Batuti de… meserie!

Pentru majoritatea celor care condamna mineriadele (si in special pe cea din 13-15 iunie1990) nu exista decat doi vinovati importanti: Miron Cosma si Ion Iliescu.

Despre Cosma se zice ca ar fi un pericol pentru statul roman care a incercat prin mineriade sa destabilizeze statul roman (bine ca de extremisti UDMR-istri nu se ia nimeni) si chiar sa preia conducerea tari. La aceasta afirmatie am de adaudat doua lucruri. In primul rand cum ar fi putut un simplu om sa preia conducerea tari cand, pentru a impune un regim ai nevoie de sustinere interna (ex: armata) dar si de recunoastere externa (din partea tarilor vecine si din partea tarilor cu care avem sau dorim sa avem acorduri). A fost vazut vreodata Cosma colaborand cu inalti ofiteri din armata sau vizitandu-se cu membri ai diplomatiilor externe? Daca nu, cum ar fi putut Cosma sa fie sef de stat. Parerea mea este ca, cu siguranta, atata timp cat armata il recunostea ca lider pe Iliescu, Cosma nu avea nici o sansa sa spere macar ca poate prelua fraile tari. Cat despre afirmatiile cu privire la destabilizarea statului roman, ar fi de spus ca autoritatile nu au angajat nici o forta in opozitie cu mineri, ca si cum mineri nu ar fi atacat nici o autoritate sau institutie a statului.
Este adevarat ca Cosma avea cunostinte de psihologie, si in special acea latura care studiaza controlul multimi, dar ii lipsea ceva: niciodata nu a dat dovada cum ca ar cunoaste psihologie sociala. Si atunci, ma intreb: daca Cosma a fost manipulat?

Despre Iliescu se spune ca ar fi implicat in mineriade pentru a se sustine la conducere si pentru a schimba guverne…
Dar daca prima mineriada nu a fost decat o manifestare de protest sindial care a fost manipulata pentru a pune punct unor lucruri la care se inchisese ochi si care apoi degenerase, neputandu-se gasi o alta rezolvare?…

Atunci cand revolutia, in mod normal, se terminase…
22 decembrie 1989. “Ole ole ole, Ceauşescu nu mai e!!”
In locul lui, apare Frontul Salvării Naţionale -FSN, care “grupează toate forţele sănătoase ale ţării”, condus de un consiliu format din “dizidenţi”, generali, revoluţionari, intelectuali, activişti, bolşevici cu vechi state de serviciu, si “cu voia dvs., ultimul pe listă, Ion Iliescu”! Consiliul FSN îşi stabileste Declaraţia-Program, angajându-se să acţioneze ca organizaţie de consens naţional, de umplere a vidului de putere si de gestionare a infinitei tranziţii. Spre seară, apar teroriştii, care trag din toate pozitiile asupra populaţiei .. vor cadea secerate sute de vieţi..
26 decembrie 1989. “Ceauşescu, nu fi trist, Iliescu-i comunist!”
Primul protest anticomunist de la căderea regimului Ceausescu, organizat de luptatorii care ocupaseră clădirea fostului Comitet Central al PCR; revoluţionarii cereau abrogarea constitutiei comuniste si recunoasterea Constitutiei din 1923 (de ce nu o noua constitutie conforma cu realitatile cotidiene?), inlaturarea securiştilor şi nomenclaturistilor, in frunte cu Ion Iliescu, din noile organisme ale puterii – bănuite ca favorizează reprezentanţii fostelor structuri ceauşiste. Consiliul Frontului Salvarii Nationale, in frunte cu Ion Iliescu îi cataloghează drept “terorişti” pe protestatari, dar emite in acea zi Decretul-Lege nr. 1 (care a fost publicat in Monitorul Oficial chiar a doua zi), prin care se modificau sau se abrogau unele acte normative ceauşiste.
31 decembrie 1989. “Treziţi-vă români, aveţi din nou stăpâni!”
In noaptea Anului Nou, Ion Iliescu face românilor acelasi cadou pe care-l făcea periodic Ceauşescu: graţierea delincventilor de drept comun: hoţi, tâlhari, criminali şi violatori. Numai ei puteau ţine inchisă in casă, inspaimantată şi tăcută, populaţia României. Avea nevoie de linişte.
12 ianuarie 1990. “Îl vreţi pe Iliescu jos?” , “Moarte securiştilor!”
Zi de doliu naţional, oamenii depunea flori, aprindea lumânări, plângeau, comentând declaraţiile liderilor FSN, în presa straină, prin care aceştia nu se deziceau de comunism. Din Piaţa Universităţii, se creează o coloană care creşte, ajungând la Palatul Victoriei, unde se cere dialog cu reprezentantii Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). Cererile manifestanţilor: alegeri libere sub egida ONU, adevărul despre terorişti, despre numărul real al victimelor revoluţiei, aflarea şi pedepsirea vinovaţilor, scoaterea în afara legii a PCR şi distribuirea patrimoniului său către toate partidele nou create, reintroducerea pedepsei cu moartea (în scopul pedepsirii teroriştilor), declaraţii publice ferme ale noilor conducători cu privire la opţiunile lor politice şi la poziţia lor faţă de comunism.
Forţat de protestatarii din Piaţa Victoriei, la 12 ianuarie 1990, spre seară, Ion Iliescu adoptă 2 decrete: scoaterea în afara legii a PCR şi reintroducerea pedepsei cu moartea; s-a hotărât şi organizarea unui referendum, pe 28 ianuarie, pentru aprobarea celor 2 decrete. A fost una dintre primele concesi nedemocratice facute la vedere de catre Iliescu. Daca populatia nu dorea PCR in parlament, trebuia sa nu voteze PCR, iar problema era rezolvata.
23 ianuarie 1990. “Cine-a stat 5 ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush!”
CFSN – condus de Ion Iliescu şi creat in ziua de 22 decembrie 1989, ca o forţă politică provizorie cu rolul de a gestiona “vidul de putere” şi de a organiza primele alegeri libere – îşi anunţă participarea la alegeri. Ion Iliescu susţine pretentiile Frontului de a participa la alegeri, nu neaparat ca “partid politic in sensul istoric şi depaşit al termenului”, ci ca o mişcare cu caracter “larg democratic”; lanseaza conceptul “democraţiei originale” (avea si dreptate. Intr-o democratie oricine poate candida).
28 ianuarie 1990. “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da domle cu sula-n coaste!”
In Piaţa Victoriei, miting al partidelor istorice, care adună zeci de mii de oameni ingrijoraţi de ceea ce ei numeau “semnele tot mai clare de deviere comunista” ale Frontului şi de hotararea acestuia de a se transforma in partid. Conducerea FSN a organizat o contra-manifestaţie, aducandu-şi, tot în Piaţa Victoriei, în partea stangă a palatului susţinătorii, muncitori de la toate marile intreprinderi: I.M.G.B., I.C.T.B., Vulcan, Griviţa Roşie, Electroaparataj. S-a cerut insistent transmisie televizată, in direct; Televiziunea Română “Liberă” a răspuns că nu se poate filma pentru că este ceaţă; la căderea serii, grupuri compacte atacă sediul Guvernului.
In final, au loc tratative intre partidele istorice şi Front. Infuriindu-se pe liderul P.N.Ţ. Corneliu Coposu, care incerca să-l determine să nu transforme F.S.N. in partid politic (asta era o incercare de ingradire a liberului arbitru), Iliescu a bătut cu pumnul in masa: “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da domle cu sula-n coaste!”.
28 ianuarie 1990. “Noi muncim nu gândim”
Prima mineriadă. In urma apelurilor lansate de Ion Iliescu la radio şi televiziune, ca muncitorii să vină să apere democraţia şi Frontul, în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1990, Bucureştiul va fi invadat de peste 5.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte, lanţuri, topoare, să “restabileasca ordinea” şi să “apere” Frontul de partidele istorice.
Devastează sediile principalelor partide de opoziţie şi bat oamenii pe stradă pentru singura vină de a purta blugi, ochelari sau de a avea figuri de intelectuali: “Moarte intelectualilor!”
8 februarie 1990. “FSN, FSN du-te in URSS”
Manifestaţie în Piaţa Victoriei, împotriva comunismului, a securităţii şi a “restauraţiei”. Se ajunge la escaladarea violenţei, la atacarea cladirii guvernului, şi la arestarea a 102 persoane.
11 martie 1990. “Apel din Timişoara, trezeste, Doamne, ţara”
La Timişoara are loc un mare miting, prin care oraşul-simbol al Revoluţiei Române lanseaza Proclamaţia de la Timişoara, chemând, în numele idealurilor revoluţiei, întreaga ţară să susţină realizarea lor: democratizare (cum, in strada?), privatizare (nu vad necesitatea), distrugerea structurilor securisto-comuniste (pentru asta era nevoie de timp si actiuni pracmatice, nu de mitinguri), convieţuirea tuturor naţionalitaţilor (a incitat FSN-ul la discriminari etnice?). Deja celebrul punct 8 cerea “ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate” (asta nu putea fi controlat de nimeni, atunci).
19 – 20 martie 1990. “Iliescu nu uita, Mureşu-i opera ta”
Violente confruntări interetnice de la Târgu Mureş. Atrocităţile săvârşite de etnici maghiari împotriva unor poliţişti români în timpul revoluţiei din decembrie 1989 vor fi doar începutul unei avalanşe de cerinţe imperioase ale minorităţii maghiare, dornică de a reface urgent regiunea stalinistă Mureş autonomă maghiară, de a efectua separarea şcolilor şi purificarea etnică a românilor din Ardeal. ” Românii nu mai au ce căuta aici!” devine o lozincă la ordinea zilei. În totala indiferenţă a autorităţilor statului român, au loc numeroase proteste şi manifestaţii; scânteia va fi aprinsă de celebrarea, la Târgu Mureş, a sărbătoarii naţionale a Ungariei (care înseamnă uciderea a 40.000 de români si 400 de sate româneşti arse) sub deviza “Acum sau niciodată !” Violenţele interetnice din 19-21 martie 1990, dintre români şi maghiari, s-au soldat cu cinci morţi (doi romani si trei maghiari), 278 de răniţi, o biserica ortodoxa incendiată şi manipulări grosolane anti-romîneşti ale presei internaţionale, în special, BBC. (iata cum si-au facut UDMR-isti imagine de discriminati: sarbatorind uciderea a 40.000 romani si incendierea a 400 de sate romanesti).
22 aprilie 1990
în Bucureşti, au loc două mitinguri electorale: PNŢCD (Piata Aviatorilor) şi “Gruparea Democratică de Centru”(Piaţa Unirii), precum şi un marş al asociaţiilor “Alianţa Poporului” şi “16-21 Decembrie”. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “Alianta Poporului”,”16-21 Decembrie”,”GID”, “21 Decembrie”,”AFDP” ( Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati (unde era PNTCD-ul).
23 aprilie
Pe la 10 dimineata, Dumitru Dinca a fost arestat din piata de catre persoane civile. Vestea va aduce din ce in ce mai multi manifestanti, masati in zona fantanilor si a hotelului Intercontinental.
Catre orele 13 apar in Piata circa 1000 de soldati din trupele Ministerului de Interne, huiduiti copios de miile de persoane. Se scandeaza “Iliescu pentru noi, este Ceausescu doi”, “Nu va fie frica, Iliescu pica”, “Demisia”, “Comunisti, va anuntam ca mai putem sa luptam”, “Nu vrem neocomunism”. A doua zi, dimineata, organele de ordine degajau in forta multimea.
24 aprilie – noi manifestatii. (30.000 manifestanti)
Incepand din 25 aprilie pana in 15 iunie, demonstratiile vor fi continue; noaptea raman, in principal, membrii asociatiilor organizatare, preocupatide paza si ordinea pietei; seara se adunau zilnic zeci de mii de oameni din Bucuresti dar si veniti din provincie; de la balcon vorbeau reprezentatnti ai multor organizatii, personalitati culturale sau oameni simpli, din multime; se scandau lozinci, se canta. Nu lipsesc provocarile: apar mereu masini de politie sau salvari care, chiupurile nu puteau trece prin zona, etc. toate aceste acte sunt tratate cu intelegre, cu umor, cu scadari “fara violenta”. (Golaniada)
Manifestanti cereau:

1. Scoaterea in afara legii, la fel ca si partidele fasciste, a oricarui partid de tip comunist (asta trebuia sa o faca oameni la alegere, caci de aceea e democratie).
2. lnlaturarea din functiile de conducere a celor care au facut parte din nomenclatura comunista si a aparatului ei represiv, in timpul perioadei 1945 – 1989 (aceasta se putea cere prin santaj subtil la alegerile generale).
3. Cercetarea tuturor persoanelor care au apartinut de cele doua categorii mentionate mai sus si trimiterea in judecata a celor care se fac vinovati de sustinerea regimului distructiv din tara.
4. Acordul si sustinerea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara (adica interzicerea dreptului de a candida persoanelor din fosta nomenclatura si securitate – asta nu mai e democratie).
5. Ion lliescu este principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al revolutiei incepute in decembrie 1989 (asta e hotarata de cine?).
   

20 mai alegeri castigate de FSN si Iliescu
Democratia isi spusese cuvantul. Daca acele alegeri erau de neluat in seama atunci, inseamna ca nici alegerile din ziua de azi nu ar trebui sa fie luate in seama (am sa va zic mai multe, mai incolo, despre intimidarile practicate de unii oameni politici la adresa alegatorilor).
13-15 iunie 1990: Infernul se numeşte Bucureşti – a doua mineriada.
Dupa parerea mea, protestatari care au fost batuti in prima faza de catre mineri nu aveau ca protesta, atata timp cat in 20 mai fusesera alegeri.

PS:
La inceputul anilor ‘90, mama mea era casnica. Intr-o zi, o vecina a batut la usa. Aceasta incerca sa o convinga pe mama mea sa participe la un miting de la Bucuresti pentru “apararea democratiei”. Vazand ca mama mea nu se lasa convinsa, vecina schimbase strategia: ii zise ca nu trebuie sa fie proasta, ca la mijloc este vorba si de ceva bani care erau oferiti de “fortele democratice” ale vremii pentru deplasare, hrana (cazarea se facea la cort sau in locuri amenajate) si ca mai si ramaneau ceva pentru dansa…
Iata deci, ca demonstranti nu veneau doar din devotament fata de democratie ci si gratie banilor dati de… cine?
Mai tarziu, cand asazisul rege Migai vizita Putna in seara de Inviere, ia ghiciti: cine aplauda la Putna?

Majoratul mineriadei

Iata ca se implinesc 18 ani de la mineriada din 13-15 iunie1990.
Despre mineriade s-a vorbit mult, dar putini au fost cei care au incercat sa dezbata cu adevarat ce a fost mineriada de fapt.

Cei mai multi zic la unison ca mineriada a fost un atentat la democratie si la adresa autoritatilor statului, fara a arata nici un argument.

Alti zic ca, de fapt, in perioada 13-15 iunie 1990 a fost un mic razboi civil care s-a desfasurat in doua etape principale:

1. represiunea din 13 iunie – in care forţa combatantă era alcătuită din instituţiile statului: armata, poliţie, securitate, paraşutişti, fesenişti, etc.
2. mineriada, care a ajuns sa suprime instituţiile Statului Român, atentând la siguranta naţională, şi transferând puterea unor grupuri paramilitare de civili inarmaţi (poliţişti, securişti, mineri, activişti FSN, delincvenţi de drept comun) lipsite de orice legalitate.

Dar si aceasta a doua teorie cade deoarece cele doua faze se contazic: politisti nu puteau fe considerati civili inarmati!

Evenimentele la vedere, pt cei ce cauta, din acele zile au fost:

1. În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 am, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi.
2. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: “IMGB face ordine!” şi “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras şi au defluit spre o altă zonă necunoscută.
3. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei.
4. La îndemnul unor tineri fără ocupaţie atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au şarjat mulţimea. Aceasta a reacţionat răsturnând un TV de culoare albastră, din rezervorul maşinii a fost furată benzina, cu care s-au confecţionat cocteiluri Molotov. Aceleaşi persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chiţac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliţie. În scurtă vreme, nori groşi de fum negru au acoperit Piaţa.
5. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI.
6. La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.
7. În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti.
8. 14 iunie: Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii conduşi de Miron Cozma au fost preluaţi de angajaţi ai SRI şi a altor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional. Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori au fost bătuţi, între ei se numără şi profesorii de la Litere Gheorghe Brâncuş şi regretatul lingvist Cezar Tabarcea, agresat de nişte indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale.
9. În zonă minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme, şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică.
10. Liderul studenţilor Marian Munteanu a fost bătut şi aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat printr-un miracol. Alţi lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă.
11. În câteva ore Bucureştiul era complet “pacificat” şi haosul a coborât pe străzile unde puterea era deţinută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliţia şi SRI. Toţi intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii au fost bătuti, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele.
12. 15 iunie La orele prânzului minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde şeful statutului, preşedintele ales recent Ion Iliescu le-a mulţumit pentru acţiunea lor vitejească prin care au salvat democraţia din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord, şi transportaţi în Valea Jiului.

Cam atat despre mineriada. Insa mai sunt si dedesupturi…

Revolta de la Brasov – 15 noiembrie 1987

   Ieri au trecut 20 de ani de la revolta de la Brasov. Lucrul acesta m-a facut sa ma intreb un lucru: Cine are dreptul sa se numeasca dizident?
Toata lumea vorbeste despre cei carora li s-au confiscat 5-7 case si au mai ramas cu una, despre dizidenti regalisti care au acceptat sa primeasca bani de la comunisti pentru a pleca din tara, despre oameni care se plang ca trebuiau sa stea in ploaie la manifestatiile comuniste,  dar cati vorbesc depre cei care si-au pus in pericol painea de zi cu zi?
Cunosc oameni care au riscat absolut tot. Cunosc batrani care au refuzat sa mearga la manifestatiile de 23 august, riscand sa devina boschetari. Cunosc batrani care de ziua lor cantau cantece interzise de regim.

     Cunosc oameni care au renuntat la posibilitatea unui trai modern. Cunosc batrani care nu si-au pus lumina in casa pentru ca, ziceau ei, nu vroiau sa dea bani la comunisti.

Democratie vs. comunism

Cica a fost revolutie…

Din nefericire s-au schimbat doar formele, nu si fondurile unor probleme. Am sa va prezint doar trei probleme:

Libertatea cuvantului: Daca inainte cuvantul era ingradit, acum este liber, dar de cele mai multe ori nici o institutie a statului nu se sesizeaza atunci cand, de exemplu, se prezinta o problema de interes public in presa.

Oligarhia politica: Inainte exista o oligarehie de fier a partidului (a PCR). Acum s-a reusit (prin intermediul propagandei in presa) impunerea unei oligarhii de titan la nivelul sistemului de gandire si decizie a alegatorilor.

Cum am mai spus si in articolul Votul uninominal, politicienii prin intermediul propagandelor media au reusit ca sa blocheze mintea oamenilor intre un partid neocomunist si o alianta democratica in care se vorbeste pe 7 voci, exista pericolul ca mintea oamenilor sa ajunga sa fie blocata pe un singur partid (acest lucru ar fi posibil aplicandu-se principiul din reclamele cu detergenti).

Televiziunea: Inainte, la televizor, se observa o puternica propaganda pro ciausista, aceasta fiind in special un program dezinformativ. Acum avem sute de posturi de televiziune, majoritatea fiind axate pe prezentarea diverselor mesaje libertine, care rup coloana vertebrala a telespectatorilor, dezinformandu-i.