Crearea psihozei

Am fost intrebat cum poate un grup de interese sa creeze o rebeliune generalizata. Simplu: prin crearea unei psihoze. Pentru a se ajunge la o psihoza este nevoie de:

1. Trebuie sa existe un client (grupul de interes) care cere si un agent care raspunde de campanie.
2. Agentul face un studiu de piata prin care identifica aspiratiile oamenilor (orice dezinformare incepe cu ceea ce vor oamenii sa auda. Ex: libertate, trai mai bun, europenizare?!?…) precum si gradul de dezinformare a populatiei tinta cu privire la dezinformarile care urmeaza a fi facute publice.
3. Crearea unui spot a unor manifeste sau tinerea unor discursuri care nu isi propun sa convinga sau sa informeze , ci sa frapeze, sa surprinda si sa seduca (ex: binefacerile “alinierii” care nu se mai termina, necesitatea acordului cu institutiile financiare internationale prezentata de Stolojan etc)
4. Sublinierea temei, tema care trebuie sa fie simpla fara a arata adevarata intentie (Cand Stolojan milita pentru acordul cu FMI, acord care ne aducea 20 de milioane de dolari, nu amintea de faptul ca Romania avea o rezerva de 20 miliarde de dolari, lucru care ar fi trezit suspiciuni. Ar fi ca si cum un om cu salariu de 20000 lei ar cersi 20 lei.).
5. Alegerea transmitatorilor care urmeaza sa transmita cuvantul si imaginea (televiziunea, zearele, dar si oamenii). De regula, la categoria oameni (care o fac pt bani, pt sex, din orgoliu, sau din ignoranta), sunt alesi ziaristi cu o personalitate slaba, care sunt dezinformati. Dezinformarea unui om de presa se face foarte simplu: se abordeaza, se leaga o prietenie aparenta, se socializeaza pe teme la care dezinformatorul se arata pe aceeasi lungime de unda cu reporterul (despre vreme, moda, filme, inflatie etc), urmand ca mai apoi, dupa ce reporterul crede ca dezinformatorul e pe aceeasi lungime de unda cu el, dezinformatorul incepe sa ii serveasa pilule ca niste lucruri auzite, observate sau crezute de el. Atunci reporterul, dezarmat in fata dezinformatorului (pe care il crede prieten), lanseaza pilula in presa, de une este preluata de prieteni reporteri si apoi de toata lumea (de cate ori nu ai auzit de stire de genul: “prin mass media se vehuculeaza…”? sa stiti ca sunt niste stiri luate de bune si neverificate – posibila dezinformare).
   
6. Identificarea tintei (opinia publica). Se stimuleaza ostilitatea pe care o anumita populatie o poate simti fata de inamicul care trebuie atacat. (de regula vorbim de conflicte aparente: intelectuali vs proletari, dreapta vs stanga etc)
   
7. Satanizarea tintei prin repetarea nencetata, pe toate canalele, a intoxicarilor care se vor a fi impuse ca adevar.
8. Divizarea taberelor.

O data ce taberele au fost create, oricine nu este cu tine este vazut ca inamic. Aceasta este momentul declansarii psihozei. La urma urmei, psihoza este starea irationala care il impinge pe om sa nu mai vada ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se autodezinformeze, sa o inbogateasca, sa fie chiar el dezinformator la randul sau…
Acum intelegeti cum s-a ajuns ca dupa primele alegeri postdecembriste puhoaie de oameni sa iasa in strada si sa reclame alegerile ca ilegitime si sa cheme vestul in ajutor, in timp ce vestul era deacord cu primele alegeri? Intelegeti de ce “golanii” nu isi dadeau seama ca se contrazic prin comportament? Intelegeti de ce minerii i-au batut pe studenti la primele mineriade?

Si sa va ai zic ceva: mare atentie cand sunteti intr-un grup: riscati sa faceti ceea ce va incita cei din jur sa faceti si nu ceea ce ati dori voi!!!

Simboluri secuiesti…

Mai nou, CNS cere ca treimea de nord-vest a tarii sa fie impanzita de simboluri secuiesti. Acestia ne zic noua cum ca cica in imaginea alaturata se prezinta un simbol secuiesc…
Intrebare: in imaginea alaturata se prezinta:

1. o poarta secuiasca;
2. o poarta maramureseana?

Se pare ca maghiarii au inceput ca sa se cam contrazica asa ca am sa ii luminez si eu putin.

Maghiarii, la 18 aprilie 1881, au constituit Societatea centrală de Maghiarizare a Numelui, al cărei scop declarat a fost „declanşarea unei acţiuni sociale masive, in intreaga ţară (Ungaria n.n.), pentru maghiarizarea numelor cu accent străin şi răspandirea in provincie a acestui proces, prin crearea filialelor menite să ajute la maghiarizarea numelui” (Telkes [1898]1989: 18).

Denuntarea politicii de maghiarizare de catre marele poet
Programul lui Maiorescu, de apropiere a Romaniei de Imperiul austro-ungar, a fost respins de Eminescu, pe motiv ca ignora existenta Pactului dualist prin care se desfiinta autonomia Transilvaniei. Poetul n-a facut in aceasta privinta nici o concesie si a sustinut ca Romania, situata intre trei mari imperii, sa pastreze cea mai stricta neutralitate. Acesta a invocat impotriva orientarii spre Imperiul austro-ungar inclusiv situatia romanilor din granitele sale, iar, in denuntarea politicii demaghiarizare, Eminescu s-a bazat pe o documentare bogata. Poetul si-a informat cititorii si asupra situatiei romanilor din alte zone geografice ale Europei, apelind la studii din publicatii straine total credibile. Asa se intampla ca în 15 iunie 1883, Eminescu publica articolul “Mai lesne se torc”; critica politica guvernelor ungare de maghiarizare a toponomiei si onomasticii românesti (probabil de aceea a si fost declarat în 28 iunie 1883 alienat mintal si internat la “Institutul Caritatea” al doctorului Alexandru Sutu pentru “îngrijiri speciale”…). Practic, tot ceea ce era romanesc in interiorul Imperiukui Austro-Ungar a fost ori distrus ori maghiarizat; concluzia multi maghiari din Romania sunt de fapt urmasii unor romani maghiarizati!

Nici macar simbolul din spatele lui Bela nu prea pare intrutotul maghiar. Diferenta dintre imaginea din spatele lui Bela si simbolul nazist este aceea ca la nazisti cununa de lauri este ridicata de o acvila, in timp ce la maghiari cununa de lauri este ridicata de o persoana…

Cititi si Inceputul maghiarizarii…

Cazul Insula Serpilor

Preluarea Insulei Serpilor in 1948 s-a facut contrar dispozitiilor Tratatului de Pace de la Paris din 1947, care indicau ca frontiera romano-sovietica este cea de la momentul iunie 1940. “Acordul” din iunie 1940, in realitate un ultimatum sovietic neacceptat niciodata de Romania, nu se referea la Insula Serpilor, ceea ce inseamna ca, in conformitate cu Tratatul de Pace, Insula Serpilor apartine de drept Romaniei.
Exisca chiar zvonuri conform carora in perioada 1999-2001, un comando romanesc a incercat sa ocupe prin forta Insula Serpilor. Operatiune s-a dorit a fi una fulger, in urma careia Ucraina era pusa in fata faptului implinit, iar Romania putea incepe renegocierea granitelor sale de pe o pozitie de forta.

Dar cine sa stie toate acestea? Oricum, nu gloata de profesori universitare (unii din ei profesori in istorie) care formau guvernul in perioada cedarii definitive a insulei. In primul rand, daca acesti oameni de stiinta ar fi avut cat de cat mintile deschise ar fi stiut ca tratatul cu Ucraina nu trebuia sa fie un act obligatoriu pentru aderarea la UE sau la NATO.
Asa cum am aratat si in UE/EU vs. NATO/OTAN, intre Grecia si Turcia nu exista nici un tratat de baza. Ba chiar, dupa incidentul din 1974, cand cele doua state au avut un conflict armat pe tema Ciprului, cele doua state au in locul unui tratat de baza un ARMISTITIU de incetare a focului. Iata ca se poate ca in interiorul NATO si la granita UE sa existe state intre care nu exista tratate de baza pentru recunoasterea granitelor. Deci iata ca tratatul de baza incheiat cu Ucraina nu trebuia sa se incheie in prea mare graba, dar politicienii de atunci au dorit sa arate populatiei ca fac ceva pentru SFANTA ADERARE…

Ar mai fi de adaugat un comentariu pe care l-am primit la primul articol scris la adresa Insulei Serpilor pe alternativa blogului http://marelelupalb.wordpress.com/ :
“Cu 15 ani in urma, l-am cunoscut pe parintele Vasile Tepordei, un roman monumental, nascut in Basarabia. A stat prin gulagurile siberiene timp de opt ani fiindca a indraznit sa scrie, inainte de 1940, ca Basarabia este pamant ancestral romanesc. Nu mai intalnisem pana atunci un om care sa raspandeasca in jur atata forta si blandete concomitent. Fara nici o pornire resentimentara, el mi-a povestit ca a fost coleg de seminar teologic cu tatal lui Adrian Severin, pe care-l chema… Kuznetov. ….
… Parintele Tepordei a asistat la botezul lui Adrian Severin, dar l-a botezat si pe Emil Constantinescu, la Tighina. Ca feciorul lui Kuznetov taia mai tarziu panglici cu Nicolae Ceuasescu nu are nici o semnificatie, insa, dupa 1990, va ajunge ministru de Externe si mare mahar la Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa. Ca sa nu fie frustrat.
… specialistul in hirdogen, in afara de faptul ca a fost coleg de partid cu alogenul Traian Basescu, are cel putin un merit istoric: a fost si ramane un campion al Tratatului politic dintre Romania si Ucraina. El l-a luminat pe liderul regional Emil Constantinescu.
Insisi ucrainenii aveau mari indoieli ca Bucurestiul va semna un asemenea document unic in istoria lasitatilor noastre.
Adrian Severin a dat bice.
Ramasese in litigiu doar Insula Serpilor spre final.
Aici, Kievul chiar nu mai avea nici o speranta.
Insula Serpilor nu facuse obiectul Tratatului de pace de la Paris, prin urmare, Kievul nu se putea prevala nici de indicatiile pretioase ale lui Molotov.
A venit Adrian Severin si a declarat tuguiat ca “Insula Serpilor apartine Ucrainei”. Pana si diplomatii ucraineni au ramas muti la masa “tratativelor”. Kuznetov stia mai multe decat ei.”

pentru conformitate :
http://www.romfest.org/rost/sep2005/centura.shtml

Madalin Voicu ii trage si el o bidinea peste ochi colegului de partid: (cand ipochimenul l-a facut pe Basescu “alogen” tatar!)
“Ma mir ca Adrian Severin, care are un anumit procent de apartenenţa ebraica (numai dupa mama!), dupa cum se stie in partid, are o astfel de atitudine legata de rase. Pentru orice politician, mai ales unul social-democrat, a face trimitere la rase si etnii, laudand pe una si criticand alta, reprezinta o atitudine anti-social-democrata”.

Christian
P.S.: Si ipochimenul asta ne da noua lectii! Acest “Rakovski” contemporan ar fi mai bine sa ne lase….. iar PSD-ul sa nu-l mai tina in brate!
Ptiu drace, Kuznetzovul asta ajunse si europarlamentar pesedel!

Comentariu by Christian | 22 ianuarie 2008

Insula Serpilor – un cadou facut ucrainei

Traim BINE, DOMNULEEE!!!

O ducem bine! O ducem foarte bine, domnule!…
Cum zicea si Basescu, in perioada vizitei lui Bil Gates in Romania, daca vrem sa traim bine nu trebuie decat sa invatam engleza si lucrul pe calculator si sa plecam in occident. Reteta parea buna si inca mai este: Majoritatea romanilor care muncesc, muncesc afara, in timp ce banii pentru infrastructura vin din UE (ce ne mai trebuie noua industrie?).
Toate bune si frumoase, dar ce se va intampla atunci cand urmatorul val de aderari se va marerializa? Atunci majoritatea fondurilor pentru infrastructura se vor duce catre noile tari intrate iar majoritatea romanilor din occident vor fi inlocuiti de imigrantii de mai la est. Atunci vom avea o tara de someri in care nu prea vor mai fi bani pentru mentinerea si dezvoltarea infrastructurii.

Dupa cum ziceam si aici, este absolut necesar ca acum cand au loc intrari masive de bani europeni sa se caute o relansare reala a industriei romanesti.
Dar,… iata ca timpul nu asteapta si aflam ca occidentul nu inseamna doar lapte si miere: Criza imobiliara din Spania si reducerea locurilor de munca, in special in constructii, i-au prins pe conationali intr-o capcana. Romanii care cu 2-3 ani in urma aveau o slujba bine platita au contractat credite pentru a-si cumpara o casa in Spania. Acum au intrat in somaj, pretul caselor a cazut, iar ei au ramas agatati de rate. Unii au ales sa fuga pur si simplu, lasand bancile sa-i caute cu disperare.

Iata, domnilor politicieni, nu este suficient sa lucram in vest; chiar si acolo au loc crize…
Traian bine, domnule!…

Voluntarismul revolutionar

Pentru ca conditiile socio-eonomico-politice ale unei revolutii sa devina forte motrice ale revolutiei trebuie sa existe o vointa de lupta, un spirit revolutionar, altfel apare resemnarea, intimidarea sau frica. Pentru aparitia (sau nu) a spiritului revolutionar nu este importanta realitatea ci ce cred oameni, iar gasirea cuvintelor care au efect este mai importanta decat analiza obiectiva a datelor.
Un exemplu in acest sens am avut chiar in familie.
Bunicul meu, anticomunist convins, vorbea adesea in anumite circumstante impotriva sistemului de dinainte de 1989. A mers pana acolo incat a refuzat sa accepte electrificarea casei sale pe motiv ca nu da bani la comunisti. Cu toate acestea niciodata nu s-a aratat impotriva sistemului in fata vre-unui organ de ordine sau a vre-unui membru PCR.
Tatal meu, desi a fost decorat in intrecerea stahanovista, intr-o zi s-a opus participari la o manifestatie de 23 august, inclusiv si in fata sefului de cadre. Nu a contat ca putea sa piarda tot, fiind transformat intr-un paria al societati. Nu a contat ca i s-a cerut sa se prezinte a doua zi in fata directorului si a sefului de cadre (ceea ce s-a si intamplat pt a discuta purtarea netovaraseasca a tatalui meu). Nu comta ca toti colegi il faceau prost. Pur si simplu nu a vrut si nici nu a participat la acea manifestatie.
Deci, chiar daca bunicul era mai pornit impotriva sistemului decat tatal meu, doar tatal meu a avut acel spirit revolutionar necesar asumari unui voluntarism revolutionar.

Rebeliunea generalizata

Avenimentele dintre 22 decembrie 1989 si 15 iunie 1990, nu au fost datorate decat de incercarile unora de a crea o rebeliune generalizata. Stiu ca este o acuzatie grava, dar sa recunoastem: voluntarismul revolutionar nu are nimic deaface cu rebeliunea generalizata.

Pentru a va face sa intelegeti am sa va dau un exemplu: Venirea lui Lenin la putere in Rusia.
In februarie 1917, din cauza situatiei grave in care se afla Imperiul Tarist, un grup restrans de revolutionari a scos monargia din scena, cu sprijinul tacit al armatei, creand un guvern provizoriu. Atunci, statul-major general al armatei Germaniei a hotarat sa-l trimita in Rusia pe Lenin care era agent de influenta al Germaniei. Scopul urmarit de germani era scoaterea Rusiei din razboi prin intermediul lui Lenin care trebuia sa preia in orice fel conducerea tari. Ajuns in Rusia, Lenin declanseaza lovitura de stat din 7 noiembrie, cufundand tara in teroare, foamete si razboi civil. Planul armatei germane era atins: dupa ce a pus mana pe putere Lenin a semnat tratatul de la 3 martie 1918 prin care Rusia iesea din razboi.
Daca detronarea tarului a fost rezultatul unui voluntarism revolutionar, lovitura de stat a lui Lenin a fost rezultatul unei rebeliuni generalizate, rebeliune creata prin propaganda pe fondul neacceptarii populatiei sa ofere timpul necesar guvernului provizoriu pt. a face scimbarile de care era nevoie.

Cam asa a fost si la noi. In perioada 22 decembrie 1989 – 15 iunie 1990, tot felul de grupuri de interes (unele dezinformate la randul lor) au incercat sa creeze, prin metode propagandistice, din motive diverse, o rebeliune generalizata.

Batuti de… meserie!

Pentru majoritatea celor care condamna mineriadele (si in special pe cea din 13-15 iunie1990) nu exista decat doi vinovati importanti: Miron Cosma si Ion Iliescu.

Despre Cosma se zice ca ar fi un pericol pentru statul roman care a incercat prin mineriade sa destabilizeze statul roman (bine ca de extremisti UDMR-istri nu se ia nimeni) si chiar sa preia conducerea tari. La aceasta afirmatie am de adaudat doua lucruri. In primul rand cum ar fi putut un simplu om sa preia conducerea tari cand, pentru a impune un regim ai nevoie de sustinere interna (ex: armata) dar si de recunoastere externa (din partea tarilor vecine si din partea tarilor cu care avem sau dorim sa avem acorduri). A fost vazut vreodata Cosma colaborand cu inalti ofiteri din armata sau vizitandu-se cu membri ai diplomatiilor externe? Daca nu, cum ar fi putut Cosma sa fie sef de stat. Parerea mea este ca, cu siguranta, atata timp cat armata il recunostea ca lider pe Iliescu, Cosma nu avea nici o sansa sa spere macar ca poate prelua fraile tari. Cat despre afirmatiile cu privire la destabilizarea statului roman, ar fi de spus ca autoritatile nu au angajat nici o forta in opozitie cu mineri, ca si cum mineri nu ar fi atacat nici o autoritate sau institutie a statului.
Este adevarat ca Cosma avea cunostinte de psihologie, si in special acea latura care studiaza controlul multimi, dar ii lipsea ceva: niciodata nu a dat dovada cum ca ar cunoaste psihologie sociala. Si atunci, ma intreb: daca Cosma a fost manipulat?

Despre Iliescu se spune ca ar fi implicat in mineriade pentru a se sustine la conducere si pentru a schimba guverne…
Dar daca prima mineriada nu a fost decat o manifestare de protest sindial care a fost manipulata pentru a pune punct unor lucruri la care se inchisese ochi si care apoi degenerase, neputandu-se gasi o alta rezolvare?…

Atunci cand revolutia, in mod normal, se terminase…
22 decembrie 1989. “Ole ole ole, Ceauşescu nu mai e!!”
In locul lui, apare Frontul Salvării Naţionale -FSN, care “grupează toate forţele sănătoase ale ţării”, condus de un consiliu format din “dizidenţi”, generali, revoluţionari, intelectuali, activişti, bolşevici cu vechi state de serviciu, si “cu voia dvs., ultimul pe listă, Ion Iliescu”! Consiliul FSN îşi stabileste Declaraţia-Program, angajându-se să acţioneze ca organizaţie de consens naţional, de umplere a vidului de putere si de gestionare a infinitei tranziţii. Spre seară, apar teroriştii, care trag din toate pozitiile asupra populaţiei .. vor cadea secerate sute de vieţi..
26 decembrie 1989. “Ceauşescu, nu fi trist, Iliescu-i comunist!”
Primul protest anticomunist de la căderea regimului Ceausescu, organizat de luptatorii care ocupaseră clădirea fostului Comitet Central al PCR; revoluţionarii cereau abrogarea constitutiei comuniste si recunoasterea Constitutiei din 1923 (de ce nu o noua constitutie conforma cu realitatile cotidiene?), inlaturarea securiştilor şi nomenclaturistilor, in frunte cu Ion Iliescu, din noile organisme ale puterii – bănuite ca favorizează reprezentanţii fostelor structuri ceauşiste. Consiliul Frontului Salvarii Nationale, in frunte cu Ion Iliescu îi cataloghează drept “terorişti” pe protestatari, dar emite in acea zi Decretul-Lege nr. 1 (care a fost publicat in Monitorul Oficial chiar a doua zi), prin care se modificau sau se abrogau unele acte normative ceauşiste.
31 decembrie 1989. “Treziţi-vă români, aveţi din nou stăpâni!”
In noaptea Anului Nou, Ion Iliescu face românilor acelasi cadou pe care-l făcea periodic Ceauşescu: graţierea delincventilor de drept comun: hoţi, tâlhari, criminali şi violatori. Numai ei puteau ţine inchisă in casă, inspaimantată şi tăcută, populaţia României. Avea nevoie de linişte.
12 ianuarie 1990. “Îl vreţi pe Iliescu jos?” , “Moarte securiştilor!”
Zi de doliu naţional, oamenii depunea flori, aprindea lumânări, plângeau, comentând declaraţiile liderilor FSN, în presa straină, prin care aceştia nu se deziceau de comunism. Din Piaţa Universităţii, se creează o coloană care creşte, ajungând la Palatul Victoriei, unde se cere dialog cu reprezentantii Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). Cererile manifestanţilor: alegeri libere sub egida ONU, adevărul despre terorişti, despre numărul real al victimelor revoluţiei, aflarea şi pedepsirea vinovaţilor, scoaterea în afara legii a PCR şi distribuirea patrimoniului său către toate partidele nou create, reintroducerea pedepsei cu moartea (în scopul pedepsirii teroriştilor), declaraţii publice ferme ale noilor conducători cu privire la opţiunile lor politice şi la poziţia lor faţă de comunism.
Forţat de protestatarii din Piaţa Victoriei, la 12 ianuarie 1990, spre seară, Ion Iliescu adoptă 2 decrete: scoaterea în afara legii a PCR şi reintroducerea pedepsei cu moartea; s-a hotărât şi organizarea unui referendum, pe 28 ianuarie, pentru aprobarea celor 2 decrete. A fost una dintre primele concesi nedemocratice facute la vedere de catre Iliescu. Daca populatia nu dorea PCR in parlament, trebuia sa nu voteze PCR, iar problema era rezolvata.
23 ianuarie 1990. “Cine-a stat 5 ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush!”
CFSN – condus de Ion Iliescu şi creat in ziua de 22 decembrie 1989, ca o forţă politică provizorie cu rolul de a gestiona “vidul de putere” şi de a organiza primele alegeri libere – îşi anunţă participarea la alegeri. Ion Iliescu susţine pretentiile Frontului de a participa la alegeri, nu neaparat ca “partid politic in sensul istoric şi depaşit al termenului”, ci ca o mişcare cu caracter “larg democratic”; lanseaza conceptul “democraţiei originale” (avea si dreptate. Intr-o democratie oricine poate candida).
28 ianuarie 1990. “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da domle cu sula-n coaste!”
In Piaţa Victoriei, miting al partidelor istorice, care adună zeci de mii de oameni ingrijoraţi de ceea ce ei numeau “semnele tot mai clare de deviere comunista” ale Frontului şi de hotararea acestuia de a se transforma in partid. Conducerea FSN a organizat o contra-manifestaţie, aducandu-şi, tot în Piaţa Victoriei, în partea stangă a palatului susţinătorii, muncitori de la toate marile intreprinderi: I.M.G.B., I.C.T.B., Vulcan, Griviţa Roşie, Electroaparataj. S-a cerut insistent transmisie televizată, in direct; Televiziunea Română “Liberă” a răspuns că nu se poate filma pentru că este ceaţă; la căderea serii, grupuri compacte atacă sediul Guvernului.
In final, au loc tratative intre partidele istorice şi Front. Infuriindu-se pe liderul P.N.Ţ. Corneliu Coposu, care incerca să-l determine să nu transforme F.S.N. in partid politic (asta era o incercare de ingradire a liberului arbitru), Iliescu a bătut cu pumnul in masa: “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da domle cu sula-n coaste!”.
28 ianuarie 1990. “Noi muncim nu gândim”
Prima mineriadă. In urma apelurilor lansate de Ion Iliescu la radio şi televiziune, ca muncitorii să vină să apere democraţia şi Frontul, în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1990, Bucureştiul va fi invadat de peste 5.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte, lanţuri, topoare, să “restabileasca ordinea” şi să “apere” Frontul de partidele istorice.
Devastează sediile principalelor partide de opoziţie şi bat oamenii pe stradă pentru singura vină de a purta blugi, ochelari sau de a avea figuri de intelectuali: “Moarte intelectualilor!”
8 februarie 1990. “FSN, FSN du-te in URSS”
Manifestaţie în Piaţa Victoriei, împotriva comunismului, a securităţii şi a “restauraţiei”. Se ajunge la escaladarea violenţei, la atacarea cladirii guvernului, şi la arestarea a 102 persoane.
11 martie 1990. “Apel din Timişoara, trezeste, Doamne, ţara”
La Timişoara are loc un mare miting, prin care oraşul-simbol al Revoluţiei Române lanseaza Proclamaţia de la Timişoara, chemând, în numele idealurilor revoluţiei, întreaga ţară să susţină realizarea lor: democratizare (cum, in strada?), privatizare (nu vad necesitatea), distrugerea structurilor securisto-comuniste (pentru asta era nevoie de timp si actiuni pracmatice, nu de mitinguri), convieţuirea tuturor naţionalitaţilor (a incitat FSN-ul la discriminari etnice?). Deja celebrul punct 8 cerea “ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate” (asta nu putea fi controlat de nimeni, atunci).
19 – 20 martie 1990. “Iliescu nu uita, Mureşu-i opera ta”
Violente confruntări interetnice de la Târgu Mureş. Atrocităţile săvârşite de etnici maghiari împotriva unor poliţişti români în timpul revoluţiei din decembrie 1989 vor fi doar începutul unei avalanşe de cerinţe imperioase ale minorităţii maghiare, dornică de a reface urgent regiunea stalinistă Mureş autonomă maghiară, de a efectua separarea şcolilor şi purificarea etnică a românilor din Ardeal. ” Românii nu mai au ce căuta aici!” devine o lozincă la ordinea zilei. În totala indiferenţă a autorităţilor statului român, au loc numeroase proteste şi manifestaţii; scânteia va fi aprinsă de celebrarea, la Târgu Mureş, a sărbătoarii naţionale a Ungariei (care înseamnă uciderea a 40.000 de români si 400 de sate româneşti arse) sub deviza “Acum sau niciodată !” Violenţele interetnice din 19-21 martie 1990, dintre români şi maghiari, s-au soldat cu cinci morţi (doi romani si trei maghiari), 278 de răniţi, o biserica ortodoxa incendiată şi manipulări grosolane anti-romîneşti ale presei internaţionale, în special, BBC. (iata cum si-au facut UDMR-isti imagine de discriminati: sarbatorind uciderea a 40.000 romani si incendierea a 400 de sate romanesti).
22 aprilie 1990
în Bucureşti, au loc două mitinguri electorale: PNŢCD (Piata Aviatorilor) şi “Gruparea Democratică de Centru”(Piaţa Unirii), precum şi un marş al asociaţiilor “Alianţa Poporului” şi “16-21 Decembrie”. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “Alianta Poporului”,”16-21 Decembrie”,”GID”, “21 Decembrie”,”AFDP” ( Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati (unde era PNTCD-ul).
23 aprilie
Pe la 10 dimineata, Dumitru Dinca a fost arestat din piata de catre persoane civile. Vestea va aduce din ce in ce mai multi manifestanti, masati in zona fantanilor si a hotelului Intercontinental.
Catre orele 13 apar in Piata circa 1000 de soldati din trupele Ministerului de Interne, huiduiti copios de miile de persoane. Se scandeaza “Iliescu pentru noi, este Ceausescu doi”, “Nu va fie frica, Iliescu pica”, “Demisia”, “Comunisti, va anuntam ca mai putem sa luptam”, “Nu vrem neocomunism”. A doua zi, dimineata, organele de ordine degajau in forta multimea.
24 aprilie – noi manifestatii. (30.000 manifestanti)
Incepand din 25 aprilie pana in 15 iunie, demonstratiile vor fi continue; noaptea raman, in principal, membrii asociatiilor organizatare, preocupatide paza si ordinea pietei; seara se adunau zilnic zeci de mii de oameni din Bucuresti dar si veniti din provincie; de la balcon vorbeau reprezentatnti ai multor organizatii, personalitati culturale sau oameni simpli, din multime; se scandau lozinci, se canta. Nu lipsesc provocarile: apar mereu masini de politie sau salvari care, chiupurile nu puteau trece prin zona, etc. toate aceste acte sunt tratate cu intelegre, cu umor, cu scadari “fara violenta”. (Golaniada)
Manifestanti cereau:

1. Scoaterea in afara legii, la fel ca si partidele fasciste, a oricarui partid de tip comunist (asta trebuia sa o faca oameni la alegere, caci de aceea e democratie).
2. lnlaturarea din functiile de conducere a celor care au facut parte din nomenclatura comunista si a aparatului ei represiv, in timpul perioadei 1945 – 1989 (aceasta se putea cere prin santaj subtil la alegerile generale).
3. Cercetarea tuturor persoanelor care au apartinut de cele doua categorii mentionate mai sus si trimiterea in judecata a celor care se fac vinovati de sustinerea regimului distructiv din tara.
4. Acordul si sustinerea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara (adica interzicerea dreptului de a candida persoanelor din fosta nomenclatura si securitate – asta nu mai e democratie).
5. Ion lliescu este principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al revolutiei incepute in decembrie 1989 (asta e hotarata de cine?).
   

20 mai alegeri castigate de FSN si Iliescu
Democratia isi spusese cuvantul. Daca acele alegeri erau de neluat in seama atunci, inseamna ca nici alegerile din ziua de azi nu ar trebui sa fie luate in seama (am sa va zic mai multe, mai incolo, despre intimidarile practicate de unii oameni politici la adresa alegatorilor).
13-15 iunie 1990: Infernul se numeşte Bucureşti – a doua mineriada.
Dupa parerea mea, protestatari care au fost batuti in prima faza de catre mineri nu aveau ca protesta, atata timp cat in 20 mai fusesera alegeri.

PS:
La inceputul anilor ‘90, mama mea era casnica. Intr-o zi, o vecina a batut la usa. Aceasta incerca sa o convinga pe mama mea sa participe la un miting de la Bucuresti pentru “apararea democratiei”. Vazand ca mama mea nu se lasa convinsa, vecina schimbase strategia: ii zise ca nu trebuie sa fie proasta, ca la mijloc este vorba si de ceva bani care erau oferiti de “fortele democratice” ale vremii pentru deplasare, hrana (cazarea se facea la cort sau in locuri amenajate) si ca mai si ramaneau ceva pentru dansa…
Iata deci, ca demonstranti nu veneau doar din devotament fata de democratie ci si gratie banilor dati de… cine?
Mai tarziu, cand asazisul rege Migai vizita Putna in seara de Inviere, ia ghiciti: cine aplauda la Putna?

Majoratul mineriadei

Iata ca se implinesc 18 ani de la mineriada din 13-15 iunie1990.
Despre mineriade s-a vorbit mult, dar putini au fost cei care au incercat sa dezbata cu adevarat ce a fost mineriada de fapt.

Cei mai multi zic la unison ca mineriada a fost un atentat la democratie si la adresa autoritatilor statului, fara a arata nici un argument.

Alti zic ca, de fapt, in perioada 13-15 iunie 1990 a fost un mic razboi civil care s-a desfasurat in doua etape principale:

1. represiunea din 13 iunie – in care forţa combatantă era alcătuită din instituţiile statului: armata, poliţie, securitate, paraşutişti, fesenişti, etc.
2. mineriada, care a ajuns sa suprime instituţiile Statului Român, atentând la siguranta naţională, şi transferând puterea unor grupuri paramilitare de civili inarmaţi (poliţişti, securişti, mineri, activişti FSN, delincvenţi de drept comun) lipsite de orice legalitate.

Dar si aceasta a doua teorie cade deoarece cele doua faze se contazic: politisti nu puteau fe considerati civili inarmati!

Evenimentele la vedere, pt cei ce cauta, din acele zile au fost:

1. În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 am, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi.
2. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: “IMGB face ordine!” şi “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras şi au defluit spre o altă zonă necunoscută.
3. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei.
4. La îndemnul unor tineri fără ocupaţie atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au şarjat mulţimea. Aceasta a reacţionat răsturnând un TV de culoare albastră, din rezervorul maşinii a fost furată benzina, cu care s-au confecţionat cocteiluri Molotov. Aceleaşi persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chiţac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliţie. În scurtă vreme, nori groşi de fum negru au acoperit Piaţa.
5. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI.
6. La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.
7. În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti.
8. 14 iunie: Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii conduşi de Miron Cozma au fost preluaţi de angajaţi ai SRI şi a altor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional. Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori au fost bătuţi, între ei se numără şi profesorii de la Litere Gheorghe Brâncuş şi regretatul lingvist Cezar Tabarcea, agresat de nişte indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale.
9. În zonă minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme, şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică.
10. Liderul studenţilor Marian Munteanu a fost bătut şi aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat printr-un miracol. Alţi lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă.
11. În câteva ore Bucureştiul era complet “pacificat” şi haosul a coborât pe străzile unde puterea era deţinută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliţia şi SRI. Toţi intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii au fost bătuti, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele.
12. 15 iunie La orele prânzului minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde şeful statutului, preşedintele ales recent Ion Iliescu le-a mulţumit pentru acţiunea lor vitejească prin care au salvat democraţia din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord, şi transportaţi în Valea Jiului.

Cam atat despre mineriada. Insa mai sunt si dedesupturi…

Transnistria ’spirituala’

„CAPUL DE POD AL SFINTEI RUSII” sau „SANTINELELE RUSEŞTI” CONTRA REPUBLICII MOLDOVA

Interviul săptămânii – joi 09:27, 14. februarie 2008.

Vlad Cubreacov

Interviu acordat de Vlad Cubreacov, preşedinte al fracţiunii parlamentare creştin-democrate din Parlamentul moldovean

- Domnule Cubreacov, în ultimul timp unul dintre subiectele de interes public este cel al raporturilor dintre Stat şi Biserică, aceasta din urmă fiind acuzată de implicare în chestiuni politice.

 

- Subiectul merită dezbătut, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile îi sunt aduse fără nici un temei real unei singure Biserici, şi anume Mitropoliei Basarabiei, în timp ce este trecută cu vederea activitatea subversivă pe care Biserica Ortodoxă Rusă şi filiala sa locală o desfăşoară de aproape două decenii împotriva unităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova - De ce sunt atât de importante în Republica Moldova aspectele privind interferenţa Bisericii Ortodoxe Ruse?
Biserica Ortodoxă Rusă, un agent de influenţă şi control geospiritual al Kremlinului – Pentru că noi reprezentăm singura populaţie neslavă din captivitatea fostului imperiu sovietic coreligionară cu ruşii, etnia altădată hegemonă. De aceea, Biserica Ortodoxă Rusă este văzută de politicienii de la Kremlin ca un agent de influenţă şi control geospiritual care lipseşte în alte state desprinse în 1991 de colosul rusesc. Unii au comparat Biserica Rusă cu o armată a 15-ea de ocupaţie. De fapt, aceasta se manifestă ca un braţ religios al imperialismului rus, care nu a ezitat niciodată să se servească de stindardul Ortodoxiei pentru promovarea intereselor sale secular-politice. - Problema este mai veche. Acum zece ani aţi făcut o declaraţie la Consiliul Europei despre implicaţiile nefaste ale Bisericii ruse în Moldova. – Împreună cu alţi membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei am elaborat şi difuzat, la 3 iulie 1998, Declaraţia nr. 279 (Doc.8156) privind complicitatea Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii cu regimul ilegal şi secesionist instalat în partea de răsărit a Republicii Moldova. Arătam în acel document că din 1992, Patriarhia Moscovei întreţine relaţii directe, speciale şi privilegiate cu regimul separatist instalat pe teritoriul Moldovei ocupat de armata a 14-a rusă şi că la 1 septembrie 1995, dând curs solicitărilor acelui regim, Biserica rusă a desfiinţat episcopia de sud-est, cu sediul la Tighina, creând în acelaşi timp o alta la Tiraspol, special pentru teritoriul controlat de separatişti, şi hirotonindu-l ca episcop al acesteia pe cetăţeanul Federaţiei Ruse, Victor Ivanovici Ovcinnikov, cu numele de Iustinian de Dubăsari şi Tiraspol. Arătam, de asemenea, că în luna mai 1996, Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a decorat pe capul separatiştilor Igor Smirnov, iar în iunie acelaşi an episcopul Iustinian a fost decorat de Smirnov cu „Ordinul Republicii Nistrene”. Era o recompensă pentru faptul că Iustinian se angajase într-un şir întreg de activităţi politice împotriva Republicii Moldova, exacerbând ideile panslavismului şi spiritul naţionalist rus, întreţinând, totodată, relaţii cu anumite cercuri clericale şi financiare proruse din regiunea Balcanilor, mai cu seamă din Serbia. Mai arătam atunci că autorităţile de la Chişinău, favorabile structurilor bisericeşti ruse din Republica Moldova, din păcate nu au reacţionat niciodată în mod adecvat faţă de această situaţie.
Pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica Rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii - Ce alte elemente relevă relaţiile „directe, speciale şi privilegiate” ale Bisericii ruse cu regimul de la Tiraspol? – La suprafaţă stă faptul că, pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii, primind şi cele mai multe binecuvântări. Creditare morală maximă. Acest „creştin exemplar” în ochii Patriarhiei ruse s-a „învrednicit” de următoarele decoraţii bisericeşti: 1) Gramata Patriarhală (mai 1996), 2) Oul pascal de Aur (mai 1996), 3) ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej” (octombrie 1998), 4) ordinul „Sfântul Kneaz Daniil al Moscovei”, de gradul II (octombrie 1998) şi 5) ordinul „Sfântul Gheorghe” (mai 2005). Toate aceste distincţii i-au fost conferite căpeteniei separatiste, vinovate de crimă împotriva Republicii Moldova, de chiar Sinodul permanent al Bisericii ruse, din care face parte de drept şi mitropolitul Vladimir (Nicolai Vasilievici Cantarean) de la Chişinău. Formula oficială cu care Biserica rusă i se adresează constant lui Smirnov este „Excelenţa Sa, Preşedintele Republicii Moldoveneşti Nistrene”. Dintre clericii din Republica Moldova primul i s-a adresat public cu o asemenea formulă arhimandritul Marchel (Mihăiescu), fost paroh la Râbniţa şi actual episcop de Bălţi. Mărturie stau telegramele şi scrisorile lui către Smirnov din timpul războiului din 1992, publicate în fiţuica separatistă „Râbniţki Metallurg”. Apropo, anume acestui cleric i se datorează şi participarea la asaltul episcopiei de Bălţi din 10 septembrie 1992 a 20 de persoane înarmate aduse de la Râbniţa şi conduse de Igor Haidukevici şi Aleksandr Tomazenko, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir şi acordul căpeteniilor separatiste de la Tiraspol.
Patriarhia Moscovei întreţine o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat - Episcopul Marchel nu este singurul ierarh care s-a remarcat prin asemenea fapte „creştineşti” şi „patriotice”… – Un şir întreg de ierarhi ruşi i-au acordat vizite oficiale lui Smirnov şi au făcut declaraţii publice, cu pronunţat caracter politic, împotriva ţării noastre. Alteori, aceştia au trimis mesaje de susţinere făţişă a activităţii antistatale desfăşurate de Smirnov. Astfel, Mitropolitul rus de Odesa şi Ismail, Agafanghel (Alexei Mihailovici Savvin), la 18 septembrie 2006, îi trimite lui Smirnov o telegramă, publicată de separatişti, în care spune că „întreaga comunitate religioasă din regiunea Odesa salută rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006. Vă felicităm din suflet cu prilejul strălucitului bilanţ al acestui referendum”, că „acest eveniment va contribui la consolidarea relaţiilor de frăţietate dintre popoarele slave de răsărit” şi că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”. Tot în septembrie 2006, însuşi Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a felicitat pe Smirnov în legătură cu rezultatele „referendumului”, dorindu-i „putere fizică şi spirituală pentru a continua lucrările utile la locul slujirii Domniei voastre”. Patriarhia Moscovei a întreţinut de-a lungul anilor o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat, fapt relatat pe larg de presa din Republica Moldova. - Doar Smirnov este atât de înalt apreciat, susţinut şi încurajat de Biserica rusă ca „mare creştin”? – Nicidecum. La 15 octombrie 2007, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Alexei al II-lea, i-a conferit ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej”, de gradul II, lui Grigori Maracuţa, altă căpetenie a regimului separatist de la Tiraspol, în calitatea acestuia de „reprezentant special al Sovietului Suprem al RMN pentru relaţii interparlamentare”. Ordinul i-a fost înmânat lui Maracuţa de episcopul Iustinian Ovcinnikov. Acest gest al Bisericii ruse a fost făcut în prezenţa altor doi ierarhi veniţi special din Rusia: arhiepiscopul Aleksandr (Aleksandr Ghennadievici Moghiliov) de Kostroma şi Galici şi episcopul Tihon (Nikolai Vladimirovici Stepanov) de Arhanghelsk şi Holmogorie. Potrivit mediilor separatiste, la ceremonie au mai participat A. Koroliov, „vicepreşedinte al RMN”, V. Krasnoselski, „ministru de interne al RMN”, şi V. Kostârko, „şeful administraţiei de stat a oraşului Tiraspol”. Cu numai o zi înainte, la 14 octombrie 2007, Marina Smirnova, nora „preşedintelui” Smirnov şi preşedinte al sucursalei tiraspolene a „Gazprombank”, primea la Moscova, din preacinstita mână a Patriarhului Alexei al II-lea, ordinul „Binecredinciosul ţarevici Dimitrie”.
Gramată din partea Patriarhiei Moscovei pentru Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste - Toate aceste gesturi de susţinere a separatismului se întâmplă cu complicitatea mitropolitului Vladimir de la Chişinău? – Bineînţeles. Mai grav este că mitropolitul Vladimir a încercat chiar să justifice aceste gesturi. La 20 august 1997, corespondentul unei agenţii chişinăuiene de presă l-a întrebat: „Reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei acuză Mitropolia Moldovei de activitate politică, deşi, conform Constituţiei, Biserica este separată de stat. Drept exemplu, s-a afirmat că episcopul de Dubăsari Iustinian i-a înmânat liderului Transnistriei, Igor Smirnov, din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, o Gramată Patriarhală, semnată de Patriarhul Alexei al II-lea, şi un Ou pascal de Aur pentru înalte merite în apărarea Ortodoxiei şi a intereselor ruşilor de peste hotarele Rusiei”. Mitropolitul Vladimir a acceptat să răspundă şi a fost cât se poate de explicit: „Adesea noi îi decorăm pe unii activişti politici, dar în calitate de binefăcători ai Bisericii, nu de politicieni. Au primit distincţii din partea mea şi fostul (Mircea Snegur – n.n.), şi actualul preşedinte al Moldovei (Petru Lucinschi – n.n.), primul ministru (Ion Ciubuc – n.n.) şi primarul Chişinăului (Serafim Urechean – n.n.), pentru contribuţii la restaurarea Catedralei şi pentru ajutor la zidirea clopotniţei din centrul capitalei. Noi îi decorăm neapărat pe politicienii care sponsorizează Biserica. Dar aceasta nu vorbeşte despre faptul că sprijinim şi linia lor politică”. În octombrie 1997, ziarul moscovit „Nezavisimaia Gazeta” (nr. 10) comenta această situaţie astfel: „Unii observatori locali remarcă faptul că în ultima vreme se înregistrează o anumită tendinţă de creştere a autorităţii mitropolitului Petru şi de scădere a autorităţii mitropolitului Vladimir. O mare nedumerire a trezit, bunăoară, decorarea preşedintelui Moldovei, Petru Lucinschi, de către cel din urmă cu un ordin bisericesc, după ce la începutul lunii iunie anul curent Lucinschi inaugurase cu multă pompă la Chişinău …o lojă masonică! La fel de stranie este şi decorarea cu Gramată Patriarhală a preşedintelui Transnistriei, Igor Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste”. Mai nou am văzut că mitropolitul Vladimir i-a decorat pe şefii unor ministere de forţă de la Chişinău, dar şi pe unii înalţi demnitari din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate. - Episcopul Iustinian ce spune în acest context? – Cel care poartă în piept cu mândrie „Ordinul Republicii Nistrene” susţine, bunăoară, într-un interviu acordat revistei „Zarubejie blijnee i dalnee” (1998, nr. 3, pag. 41.) că „republica transnistreană” este „un garant al independenţei Moldovei şi, concomitent, o santinelă a intereselor Patriarhiei Moscovei în regiune.” Abordând lucrurile strict geopolitic, episcopul Iustinian a menţionat că „în situaţia creată îmi văd sarcina în consolidarea pe toate căile a poziţiei Bisericii Ortodoxe Ruse în regiune. Dacă vom reuşi să rămânem devotaţi Patriarhiei Moscovei pe acest petic de pământ, înseamnă că le vom da o mână de ajutor şi Mitropoliei Moldovei, şi raioanelor învecinate ale Ucrainei.” Iustinian vorbeşte cu orice ocazie despre aşa-numitul „popor transnistrean”, iar revista eparhială de la Tiraspol, „Pravoslavnoie Pridnestrovie”, susţine rubrica „Tansnistria – pământ rusesc”. Începând cu anul 1996, Iustinian a salutat din tribună, alături de Igor Smirnov şi ceilalţi criminali de la Tiraspol, toate paradele militare ale separatiştilor. A binecuvântat mai multe aşa-numite „Mari Adunări ale trupelor căzăceşti de la Marea Neagră”, ţinând cuvântări împotriva Chişinăului. Este în relaţii de strânsă colaborare cu MGB-ul de la Tiraspol, condus de Vadim Şevţov-Antiufeev, dar şi cu aşa-zisul „Consiliu de Securitate al Republicii Moldoveneşti Nistrene” în frunte cu Iuri Suhov. Una din ultimele isprăvi ale lui Iustinian este organizarea şi binecuvântarea la Tiraspol, în octombrie 2007, a unei măsuri propagandistice de sprijinire a separatismului cu genericul „Ortodoxia şi patriotismul”, fiind, bineînţeles, vorba de patriotismul rusesc.

„Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”

- Nu vă mai întreb atunci care ar fi atitudinea episcopului Iustinian faţă de Mitropolia Basarabiei… – Episcopul Iustinian este vicepreşedinte al Sinodului „Bisericii Ortodoxe din Moldova” (BOM), adică mâna dreaptă a mitropolitului Vladimir. În august 1997, la numai doi ani de zile de la trimiterea lui în misiune în Republica Moldova, Iustinian spunea cu destulă ură, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Petru Lucinschi: „Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”. De atunci şi până azi poziţia lui nu s-a schimbat nici o iotă. - Există şi organizaţii ale mirenilor din Biserica rusă care atacă unitatea Republicii Moldova? – Da. Uniunea cetăţenilor ortodocşi din Ucraina şi Organizaţia regională „Edinnoe Otecestvo” din „Novorossia”, având binecuvântarea Bisericii ruse, sunt cele mai active în acest sens. Să vedem ce spun înşişi reprezentanţii acestor organizaţii. La 7 martie 2006, cele două organizaţii blagoslovite de Biserica rusă făceau publică o Declaraţie comună care zice aşa: „Puterea „oranj” de ocupaţie a instituit blocada eroicei Transnistrii. Este vorba de o răzbunare pentru faptul că cetăţenii Republicii au îndrăznit să se orienteze spre Rusia. O răzbunare împotriva ucrainenilor din Transnistria pentru faptul că aceştia, unul ca unul, au rupt-o cu Iuşcenko la ultimele alegeri prezidenţiale şi pentru că au hotărât să susţină Blocul Nataliei Vitrenko, „Opoziţia populară”, la alegerile în parlamentul Ucrainei, pentru faptul că rămân devotaţi Bisericii Ortodoxe Ruse şi i-au izgonit de pe pământul Transnistriei pe rascolnicii filaretişti. Declarăm că acţiunile barbare şi antipopulare ale MAE-ului rusofob al lui Tarasiuk vor conduce la o catastrofă umanitară în regiune. Întreaga responsabilitate pentru urmările acestei tragedii cade pe conducerile oranj din Moldova şi Ucraina.” Vasili Ceprazov, vicepreşedinte al organizaţiei „Edinnoe Otecestvo”, declara tot atunci şi pe acelaşi ton emfatic agenţiei Regnum: „Nici un picior de „portocaliu” nu va călca pe pământul acestei eroice părţi a Novorossiei, al acestui cap de pod al Sfintei Rusii. Nu-i vom lăsa la greu pe fraţii din Republica Nistreană”. Aceste citate exprimă puncte de vedere identice cu cele exprimate public de mitropolitul Odesei şi Ismailului, Agafanghel Savvin, şi se potrivesc de minune la rubrica „Fără comentarii”.
SIS-ul s-a limitat la „acţiuni profilactice”, care nu au dat nici cel mai mic rezultat - Bine, dar avem în Republica Moldova organe de stat care ar trebui să se autosesizeze în acest caz grav de susţinere a separatismului şi de subminare a ordinii constituţionale. Care este reacţia lor? – Reacţiile sunt total inadecvate. De exemplu, ţinând cont de statutul său de „santinelă a Bisericii Ruse”, episcopului Iustinian i-a fost acordată, în anul 2001, cetăţenia Republicii Moldova. În noiembrie 2005, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, a fost decorat prin decret prezidenţial cu “Ordinul Republicii”. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, fiind sesizat oficial asupra activităţii politice a episcopului Iustinian de subminare a ordinii constituţionale, s-a limitat la „acţiuni profilactice” care nu au dat nici cel mai mic rezultat. Imaginaţi-vă ce reacţie ar avea autorităţile statului nostru dacă, prin absurditate, Patriarhia Română (horribile dictu!) l-ar decora de 5 ori, cu cele mai mari distincţii ale sale, pe un bandit ca Igor Smirnov, dacă Mitropolia Basarabiei ar fi aplaudat simulacrul de referendum separatist din 2006, dacă mitropolitul Petru (Păduraru) ar fi decorat de separatişti cu „Ordinul Republicii Nistrene” şi ar saluta an de an paradele lor militare, dacă ar binecuvânta oştile căzăceşti de pe „capul de pod al Sfintei Rusii” sau ar spune măcar o singură dată că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”… Dar, – slavă Domnului! -, nu este cazul. Pentru că nici Mitropolia Basarabiei nu este în cârdăşie cu duşmanii de moarte ai Republicii Moldova şi nici mai marii zilei nu văd ţara noastră ca pe un stat european înscris firesc pe coordonatele tradiţiei sale spirituale, ci se uită la ea ca la, vorba Patriarhului Pavle (Stoevici-Goiko) al Serbiei, o „regiune tradiţională a Moscovei”.

Şi Ministerul de Externe s-a spălat pe mâini

- În calitatea dumneavoastră de deputat aţi sesizat Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală ori alte instituţii ale statului privind cârdăşia Bisericii ruse cu regimul anticonstituţional din Transnistria? – Da, şi nu o singură dată, mai cu seamă în legătură cu susţinerea făţişă a „referendumului” separatist din 17 septembrie 2006. Aceste instituţii nu au reacţionat însă adecvat. Răspunsurile SIS-ului au fost omisive şi alambicate. Am reţinut din acestea doar că „tentativele de implicare a Bisericii în activităţi extraecleziastice şi de poluare a subconştientului localnicilor din stânga Nistrului privind diferenţele etno-culturale şi religioase dintre populaţia de pe malurile Nistrului se înscriu în şirul acţiunilor provocatorilor interni şi externi, care au ca scop torpilarea procesului de reintegrare a ţării” şi că „mediatizarea materialelor privind susţinerea multilaterală a liderilor secesionişti de către Patriarhia rusă şi a ecleziasticului ucrainean se înscrie într-o succesiune temporală de răspuns la declaraţiile ferme ale oficialilor din ţările europene şi organismele internaţionale despre lipsa de efect a aşa-numitului plebiscit”. Procuratura a fost cât se poate de explicită: „Procuratura Generală a examinat argumentele interpelării Domniei Voastre vizavi de „scrisorile şi telegramele de felicitare” adresate de către reprezentanţii clerului Patriarhiei Ruse liderului separatist I. Smirnov pe marginea aşa-numitului referendum din 17.09.2006, desfăşurat în stânga Nistrului. Chestiunea în cauză nu ţine de competenţa organelor Procuraturii, deoarece sunt opţiuni cu caracter personal al cetăţenilor altor state. Semnat: Procuror general adjunct Nicolae Oprea.” Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene îmi scria la 12 octombrie 2006: „În contextul interpelării Dumneavoastră pe marginea implicării factorilor ecleziastici în conflictul transnistrean, consemnăm următoarele: Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a transmis misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din Federaţia Rusă şi Ucraina instrucţiuni în vederea obţinerii unor informaţii mai detaliate la tematica în cauză şi abordarea acestui subiect în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii ţărilor de acreditare. În aceeaşi ordine de idei, menţionăm că despre rezultatul intervenţiilor de mai sus, Ministerul de Externe Vă va informa adiţional”. Ministerul de Externe s-a spălat astfel pe mâini şi nu este greu să presupuneţi că acesta a uitat până azi să-mi mai comunice care au fost rezultatele respectivelor intervenţii şi discuţii cu oficialii ruşi şi ucraineni, dacă asemenea intervenţii şi discuţii, în genere, au mai avut loc. - Biserica Rusă susţine doar separatismul transnistrean sau există complicităţi de acest fel şi în alte regiuni? – Cunoaştem năravurile Patriarhiei din preajma Kremlinului. Ea procedează la fel şi în cazul regimurilor separatiste implantate de Moscova în Georgia. Neamul georgian are o Biserică ortodoxă autocefală din anul 457. Recunoscând formal dreptul de jurisdicţie al Bisericii georgiene asupra întregului teritoriu naţional, Biserica rusă încearcă să creeze în Osetia de Sud o aşa-numită „Eparhie a Alaniei”, osetinii fiind preponderent ortodocşi, iar în Abhazia încearcă să instituie o eparhie „abhază” autonomă, în timp ce abhazii sunt preponderent politeişti. În 1989, în Abhazia locuiau 46% de geogieni (ortodocşi), 18% de abhazi (păgâni politeişti), 16% de armeni (monofiziţi) şi alţii. În prezent, numărul georgienilor s-a redus la 29% din cauza persecuţiilor etnice şi religioase care au determinat emigrări masive. Prea Sfinţitul Daniel, episcop georgian de Suhumi şi Imeretia, a fost forţat să se refugieze în interiorul ţării, clerul georgian este izgonit în proporţie de 95% din regiunea Abhaziei, iar puţinii preoţi georgieni care au mai rămas au parte de un tratament identic cu cel aplicat de autorităţile moldovene clerului Mitropoliei Basarabiei. Biserica rusă a acceptat deschiderea la Moscova a unei reprezentanţe oficiale a „bisericii abhaze” şi, fără acordul Bisericii georgiene, formează în şcolile teologice din Rusia mai multe cadre preoţeşti selectate dintre etnicii abhazi din partea de nord-vest a Georgiei. Căpeteniile separatiste Eduard Kokoitî din Osetia de Sud şi Serghei Bagapş din Abhazia sunt recunoscuţi ca „preşedinţi” şi trataţi de Biserica rusă la fel ca şi Igor Smirnov. Diferenţa este că Patriarhul Georgiei, Ilie al II-lea (Guduşauri-Şiolaşvili), a protestat energic de fiecare dată împotriva amestecului şi abuzului rusesc în ţara sa, pe când mitropolitul Vladimir de la Chişinău este mână în mână cu cei care sapă la temelia Republicii Moldova. - Ce concluzie putem trage în această situaţie? – Concluziile sunt câteva: 1) Războiul purtat de Federaţia Rusă împotriva Republicii Moldova are o importantă componentă bisericească, pe lângă cele economică, mediatică, energetică etc. 2) Biserica rusă subminează statalitatea Republicii Moldova prin recunoaşterea, intrarea în cârdăşie deschisă şi susţinerea multilaterală a regimului anticonstituţional de la Tiraspol. 3) Biserica rusă profită de factorii politici pentru a-şi permanentiza controlul spiritual şi influenţa în ţara noastră. 4) Autorităţile moldovene nu sunt capabile de reacţii adecvate la agresiunea ecleziastică rusă, în general, şi la cea din Transnistria, în special. 5) Este de datoria fiecărui cetăţean să denunţe şi să combată activ politica Bisericii ruse de subminare a statalităţii Republicii Moldova.

- Vă mulţumim.

Saracie in Germania?

Muncitorii germani din fabrica Nokia de la Bochum nu au Mercedesuri in curte. Si nici nu-si fac vacantele in strainatate. Familii intregi traiesc dintr-un venit aproape de salariul minim pe economie din Germania.

Si cand te gandesti ca la noi orice calic e in stare sa isi faca rata chiar si pe viata ca sa isi ia o masina cat mai buna si ca isi consuma toata agoniseala pe excursii in locuri in care se vorbeste o limba necunoscuta lui…