MARELE LUP ALB

Principalul proiect pe care Trigranit il are in vedere pentru Romania este realizarea centrului multifunctional Esplanada City Center, cu o suprafata totala de 700.000 de metri patrati, ce va cuprinde spatii de birouri, comerciale sau rezidentiale, dar va avea si o componenta culturala, materializata in muzee si spatii de recreere. Esplanada City Center va fi o zona construita pe bani publici si concesionata cuiva.
Practic vorbim despre un oras neoficial in miniatura!!! Urmeaza sa vedem, in cazul in care proiectul se va materializa, daca va fi sau nu o zona inchisa…

Cel mai cunoscut oras in miniatura este City-ul londonez. Acesta este un areal de 677 de acri independent de Anglia.Este condus de un primar ales o data pe an iar un aspect interesant este ca in momentul in care regina isi doreste sa intre in City ea trebuie sa il anunte in prealabil pe primar si este intamplinata la Temple Bar unde ea cere permisiunea sa intre in acest “stat” independet.Ii este interzis sa fie insotita de altcineva decat de stafful ei care trebuie sa fie imbracat oficial.Dupa momentul in care ea a intrat in acest loc merge in urma primarului( simbolic poate demonstra inferioritatea ei fata de acest personaj).

City-ul deţine propriul corp de politie separat de Politia Metropolitana. Populaţia permanentă a City-ului este de doar 7000 de locuitori, însă aici lucrează peste 300.000 de persoane. Pe langa Banca Angliei in City putem descoperi SOCIETATEA LONDONEZA Lloyd, BURSA DE ACTIUNI din LONDRA, birourile concernelor de comert, “FLEET STREET”-ul, inima lumii ziarelor si a editurilor etc.

La fel ca Vaticanul , City-ul londonez ascunde multe lucruri demne de a fi impartasite publicului.As dori ca cine stie mai multe despre acest subiect sa nu ezite sa participe la discutie, informatiile fiind destul de limitate

Deci, pe cine serveste un astfel de loc? Probabil ca unor corporationisti care vor sa isi impuna propriile reguli dintr-un loc in care nici macar autoritatile statale (politie sau altele) nu au acces. Tot prin acest procedeu se pot tinea la distanta si eventuale manifestatii de protest a initiale de persoane (sindicate, angajati, clienti) care se simt lezati de actiunile acelor corporatii (de regula cu aspirati naziste), folosindu-se de faptul ca un loc concesionat este precum o proprietate privata pe perioada concesionarii.

Ca sa va fac sa intelegeti mai bine, am sa va zic urmatoarele:
Cele mai mari revolte interrasiale din SUA în mai bine de un secol, aşa cum le consideră presa americană, au început la 29 aprilie 1992 şi au durat trei zile. În urma lor şi-au pierdut viaţa cel puţin 53 de persoane, au fost rănite 2.300 şi avariate mai mult de 1.100 de clădiri.

“Revolta populara” izbucnita in aprilie 1992 in Los Angeles, revolta in urma careia zeci de oameni si-au pierdut viata si mii au fost mutilati a fost cauzata de o… inregistrare video. Mizand pe impactul imaginilor, aproape toate canalele de stiri americane au difuzat de nenumarate ori un clip filmat de un cameraman amator, clip in care patru politisti albi bruscau, pe o autostrada din oras, un motocliclist de culoare, lovindu-l cu bastoanele in cap si in spate. Dupa ce judecatori ii achita pe cei patru oameni ai legii, pe considerentul ca fusese vorba de ultraj si ca actionasera in legitima aparare, la o ora dupa pronuntarea sentintei si mediatizarea ei, grupuri compacte de oameni de culoare inarmati au inceput sa se stranga in jurul tribunalului. “Grupuri de gherila” s-au format la marile intersectii ale orasului, negrii batand bestial orice om de rasa alba care avea ghinionul sa le iasa in cale. In decurs de cateva ore, situatia a scapat complet de sub control.

Anarhie si distrugere

Incepand din dupa-amiaza de 29 aprilie 1992, timp de patru zile, elicopterele televiziunilor americane au survolat non-stop orasul care parea cuprins de o nebunie generala. Rodney King, motociclistul de culoare batut, devenise un simbol al “asupririi rasiale”, iar protestatarii erau decisi sa-si faca singuri dreptate. Americanii urmareau la televizor in direct, stupefiati, cum strazi intregi erau incendiate, magazine erau devastate, oameni nevinovati erau batuti, iar protestatarii trageau fara nici un fel de problema focuri de arma asupra politistilor. Peste 60 de oameni au murit in acele zile pe strazile orasului, iar alti 2.300, raniti grav, au ramas cu sechele pe viata. Aproximativ 3.600 de incendii au fost provocate de catre demonstranti, pagubele fiind de ordinul miliardelor de dolari.

Desi initial revolta parea o reglare de conturi dintre albi si negri, conflictul s-a extins, fiind luati in vizor si imigrantii, in special cei din Asia. Cele mai multe magazine devastate in acele zile au apartinut unor chinezi sau coreeni. Evident, bandele de cartier specializate pe furturi si talharii nu puteau pierde o asemenea ocazie, spargand magazin dupa magazin si furand produse de lux in miezul zilei, stiind ca Politia nu mai are nici o putere in zona. De fapt,Los Angeles Police Department si-a inscris in palmares, cu aceasta ocazie, una dintre cele mai dezastruoase gestionari de conflicte. Pentru ca, initial, dupa ce s-a dat sentinta prin care cei patru politisti acuzati de vatamare coporala au fost achitati, in zona Tribunalului aparusera doar cateva sute de demonstranti, pe care Politia ii putea dispersa usor. Totusi, oamenii legii au decis sa se retraga din fata multimii furioase, lucru care le-a dat curaj protestatarilor. In doar cateva ore multimea controla orasul.

Sectiile de Politie si masinile de patrulare ale oamenilor legii au fost tintele predilecte ale demonstrantilor, fiind incendiate cu cocktailuri Molotov. Cum politistii au dat bir cu fugitii, multimea si-a indreptat furia impotriva pompierilor care incercau sa stinga incediile iscate de demonstranti. Neinarmate, echipajele de pompieri nu au avut nicio sansa in fata multimii, mai multi ofiteri fiind batuti bestial, iar masinile de interventie, distruse.

In dimineata de 30 aprilie, dupa ce transportul in comun a fost intrerupt, iar Aeroportul Los Angeles International a fost inchis din cauza incendiilor, primarul metropolei, Tom Bradley, a decretat stare de urgenta. Vazand ca Politia nu ii mai poate ajuta, emigrantii coreeni, asediati de multime in cartierul lor, Koreatown, si-au construit baricade din masini si, spargand cateva magazine de arme din zona, si-au organizat propria “militie” (ca in Irak frate, ca numai acolo fiecare cartier are militia ei)..

Un deznodamant asteptat

Dupa patru zile de haos pe strazile metropolei americane, presedintele George Bush senior a tinut un discurs memorabil, difuzat de toate posturile de televiziune, discurs in care se sublinia faptul ca “brutalitatea multimii nu va mai fi tolerata” si ca “toate autoritatile statului vor lua orice masura e necesara pentru restabilirea urgenta a ordinii si linistii publice”. Era o amenintare voalata la adresa multimii care, din acel moment, se putea astepta la orice. Totusi, George Bush a incercat in acelasi discurs si crearea unei punti de legatura pentru solutionarea pasnica a conflictului, subliniind ca a cerut personal revizuirea cazului Rodney King si a procesului finalizat cu achitarea celor patru ofiteri de politie.

Discursul prezidential era o avanpremiera pentru ceea ce urma sa se intample a doua zi, cand peste 4.000 de soldati din Garda Nationala si din Marina au patruns in forta pe strazile orasului, folosind armament greu si blindate . In fata armatei, demonstrantii nu au avut nicio sansa. Peste 35 de oameni au murit in urma schimbului de focuri. Orasul a intrat sub paza militara, iar soldatii nu si-au parasit posturile pana cand situatia a fost readusa sub controlul autoritatilor.

Cauzele revoltelor

În afara verdictului din procesul lui Rodney King, au fost citaţi numeroşi alţi factori drept cauze ale revoltelor de la Los Angeles: şomajul ridicat din cartierele sudice (ceea ce se intampla si la noi, la periferie), care au fost lovite de o puternică recesiune la sfârşitul anilor 1980, o poliţie metropolitană percepută ca foarte violentă şi rasistă (lucru care se intampla si la noi) şi mânia provocată de un verdict pronunţat în procesul unui proprietar de magazine coreean pentru uciderea Latashei Harlins, o tânără afroamericană. De la momentul revelaţiilor despre bătaia administrată lui Rodney King şi anunţarea verdictului, s-a încheiat o înţelegere între cele două bande (gangs) mai importante din oraş: Crips şi Bloods. Acestea au elaborat împreună revendicări politice. Comandatorii violenţelor de laLos Angeles susţin că tensiunile au fost create şi de schimbarea demografică a zonei de sud. Compoziţia rasială a unui cartier eminamente de culoare s-a schimbat prin instalarea hispanicilor şi a coreenilor. Aceştia au cumpărat micile afaceri, odinioară deţinute de persoanele de culoare. Populaţia hispanică a crescut cu 119% în circa 10 ani. Înlocuirea forţei de muncă de culoare s-a aflat la originea animozităţii rasiale. În anii 1980, firmele din centrulLos Angelesului au renunţat la angajaţii de culoare în favoarea imigranţilor hispanici, plătiţi mai prost. Existau şi tensiuni între locuitorii de culoare şi patronii coreeni de magazine.

“Tensiunile rasiale apar când lipseşte bunăstarea”

În timpul manifestărilor dedicate aniversării revoltei, liderii comunităţii au avertizat că aceleaşi condiţii care au dus la izbucnirea revoltelor încă mai afectează populaţia săracă, în pofida miilor de promisiuni de slujbe mai bune, şcoli şi supermarketuri făcute după încetarea tulburărilor. Multe promisiuni nu s-au materializat niciodată. “Dacă nu se vor face eforturi substanţiale de rezolvare a problemelor, vom fi aici pentru noi revolte. Tensiunile rasiale apar când lipseşte bunăstarea”, a spus avocatul Connie Rice, specializat în drepturi civile. Şeriful comitatuluiLos Angeles , Lee Baca, a spus că simte în aer disperarea. “Soluţia pentru autorităţile publice ar fi să iasă, să asculte vocile oamenilor şi să ofere soluţii”, a subliniat el.

Ce nu se spune
Cele mai multe victime nu au fost produse de oameni de culoarea, ci de armata americana. Cum a fost posibil ca armata, in cea mai democratica tara din lume, sa traga in plin in populatia care era majoritar neinarmata? Va ganditi, probabil, ca armata a fost nevoita sa traga in populatia inarmata,… dar nu a fost asa (ce prost ar incerca sa atace grupuri de militari sprijinite de blindate?).
Majoritatea populatiei negroide, afectate de somaj si deci de saracie, au luat cu asalt, cu mainile goale, marile magazine pentru a-si face rost de produsele de care aveau nevoie traiului. Evident ca nu cumparau, nici nu aveau cu ce… Astfel, cele mai mari concentrari de oameni nu erau la sediul primariei sau la sediile de politie. Cele mai mari concentrari de oameni erau in marile magazine, de unde a si inceput reprimarea revoltei.
Atunci, pentru a “proteja proprietatea privata” (acele magazine erau construite, de regula, pe niste suprafete concesionate), Garda Nationala si puscasi marini au deschis focul impotriva unor nehaliti care se aflau pe acolo.

CONCLUZII
Acum intelegeti de ce este atat de important pentru uni sa se faca Esplanada? Dintr-un astfel de loc o corporatie poate sa faca orice ajunge sa fie legal, chiar daca imoral, si nimeni nu o poate deranja in nici un fel: nici politia, nici angajatii, nici sindicatele, nici clientii si poate nici justitia, pentru simplul fapt ca, o dat semnat contractul de concesionare, in acea zona nu mai poate intra nimeni (nici macr pe strazile care teoretic sunt publice) daca administratorul vrea asta…

O parte a tarilor exportatoare de cereale au interzis producatorilor sa-si vanda produsele pe piata internationala, masura ce agraveaza criza alimentara ce afecteaza in special tarile sarace care se bazeaza pe importuri, scrie cotidianul canadian Globe and Mail.

Preturile orezului si porumbului au atins un maxim record pe piata americana, iar graul a urcat la valoarea maxima a ultimei saptamani dupa ce Kazahstanul, al cincilea mare exportator de grau al lumii, si Indonezia, un important producator de orez, au introdus restrictii de export.

Iata ca exista si guverne care se gandesc la siguranta alimentatiei populatiei.

La noi se intampa altfel:

• se exporta tot graul in Ungaria sau Ucraina;
• In momentul in care se ajunge in criza se importa din Ucraina si Ungaria (practic este vorba de graul romanesc dat spre “pastrare ” vecinilor);
• de castigat au firmele de import-export care duc o politica de batjocura la adresa populatiei, mutand graul de colo-colo.
  

Iata de ce la noi pretul graului a crescut cu 150% in luna aprilie.

De ce guvernul roman nu adopta si el o masura de restrictionare a exportului, pana in momentul cumularii necesarului de grau pentru un an de zile?

In orasul meu s-a mai deschis un shopping city. De la deschidere si pana acum bulevardul este incontinu plin de ambuteiaje. Practic, daca pe timpul comunismului se statea la coada si se astepta sa vina masina cu carne sau cu oua, astazi se sta la coada intr-un mod mult mai modern: pe strada, la volanul masini, inaintand cate jumatate de metru pe minut, injurand la fiecare frana.
Nu inteleg… unde este schimbarea in bine? Pana mai ieri oameni mergeau la cumparaturi in magazinele din cartier, pierzand cel mult jumatae de ora, socializand, uneori, cand se intalnea cu vre-un cunoscut. Acum pierzi cam trei ore cu transportul, inca un ceas ca sa parcurgi intregul magazin, iar de socializat mai socializezi doar cand te injuri cu ceilalti soferi din trafic sau cand te imbrancesti ca sa obti un loc mai in fata la casa de marcat.

Oameni buni intelegeti:

• Supermaket-urile sunt la un pas de monopol pe vanzari, pot oricand falimenta un anumit producator. Gandeste-te ca un producator care face produse perisabile, are in productie marfa de cateva milioane de euro(daca lucreaza la scala nationala) marfa care intr-o saptamana devine produs finit, iar in inca trei expira si trebuie aruncata daca nu se vinde. Daca un supermarket il scoate pe producator de pe raft, producatorul pierde valoarea marfii respective, plus costuri aditionale mai mici, muncitori in plus care trebuie platiti din banii pierduti (desi nu produc), etc..
• Supermarketul-ul nu se supune la nici un risc, fiindca poate oricand sa aduca marfa din alta parte.
• De regula supermarket-urile, desi au promotii cu preturi mici, au un adaos comercial mai mare decat ceilalti comercianti, ceea ce inseamna mai putini bani in buzunarul producatorului, ceea ce inseamna ca un producator care cauta sa reinvesteasca permanent va avea mai putini bani pentru reinvestiti, deci vom avea mai putine locuri de munca pe viitor.
  

Legea ANI, adoptată cu 79 de senatori “pentru” şi patru “împo­trivă”, se aplică în cazul averilor considerate nejustificate, inspectorii de Integritate având sarcina de a verifica dacă diferenţa între ave­rea declarată şi cea reală este sau nu justificată pentru eventuala sesizare a instanţei.
Totusi, eu as mai fi adaugat ceva. V-a scapat ceva: cum poate um care isi are viata economica legata de actiunile corporatiilor straine si de depozitele din bancile straine sa lucreze in interesul economiei romanesti? Parerea mea este ca aceasta lege ar fi trebuit sa ceara celor care doresc sa ajunga demnitari sa aiba o viata economica legata doar de viata economica romaneasca (sa aiba actiuni doar la firme care isi au centrele fiscale in Romania, sa aiba depozite financiare doar in banci romanesti si sa nu detina actiuni la firme de import-export care mai mult importa decat exporta).

Si asta nu este tot. Ar trebui ca cei care au si o alta cetatenie decat cea romana sa nu poata ocupa functii de conducere sau de demnitari in cadrul statului.

Sa zicem ca voi voi sa candidez pentru un loc in parlament. Sa zicem ca toata lumea este deacord cu modul meu de gandire. Ar insemna ca as fi candidatul ideal. Deasemenea, sa zicem ca va fi vot uninominal. Sa mai zicem ca as fi membru intr-un partid. Ar insemna ca ar trebui sa ma duc la partidul din care fac parte si sa cer bani pentru campania mea, deci tot partidul ar cantari daca ma accepta sau nu. Si atunci, daca tot partidil va decide, care ar mai fi scopul uniu vot uninominal?
Veti zice ca, probabil, in acest caz ar trebui sa ma finantez singur. Bine, dar de unde? Cea mai mare putere financiara o au corporatiile internationale, ceea ce inseamna ca cei sustinuti de catre marile corporatii vor iesi mai in evidenta decat cei sustinuti de mici oameni de afaceri. Dar si aici este o problema: majoritatea companiilor transnationale duc o politica nazista fata de angajati, plecand de la premiza ca sursa umana este inepuizabila. Deci sa ma dau cu neonazistii?!!
Mai mult: daca ma finanteaza partidul, mai am o sansa sa fiu pus in slujba unor idei, pe cand, daca sunt finantat de catre niste oameni de afaceri as fi cu siguranta in slujba celor ce ma finanteaza.

• ps -indiferent ca va fi sau nu va fi vot ununominal eu tot nu voi vota oameni care au mai fost la guvernare sau care fac parte din partide care au mai fost la putere!!!
  

In urma cu doi ani am scris o carte. Cartea era un roman care facea o incursiune in ocultism si preistorie.

Cand am dat-o spre publicare (spre mai multe edituri), una dintre primele raspunsuri a fost din partea unui academician care m-a felicitat pentru formatul lucrarii. Alte edituri mai mici ma incurajau sa merg la editurile mai mari.

La un moment dat unele edituri s-au aratat interesate, insa mi-au pus conditii.

In primul rand mi se atragea atentia asupra numelor folosite pentru pesonaje, nume care erau gasite ca fiind nepotrivite (folosisem substantive comune care defineau principala caracteristica a fiecarui personaj in parte). Aceasta poate ca nu ar fi fost nimic, dar mi se cereau si alte schimbari: trebuia sa scot toata informatia legata de preistoria si mitologia tarii noastre (logic, atata timp cat inca mai invatam ca suntem urmasii Romei si atata timp cat majoritatea personajelor din legendele noastre de origine palasga au fost satanizate in arhicunoscuta serie Harry Poter). Dar a mai fost ceva: vroiau sa-mi scoata unele fraze care prezentau idei care puteau formata omul ca statornic si cerebral.

Mi-am dat seama de niste lucruri:

• • Nimeni nu finanteaza arta de dragul artei;
  • Cine investeste in arta cauta ca prin mesajele subliminale pe care le prezinta acea opera sa formateze anumite opinii, prejudecati sau moduri de gandire;
  • O banca nu va investi niciodata intr-o carte care vrea sa il faca pe om cerebral;
  • O banca va investi intotdeauna in „arta” de prost gust, inbibata cu mesaje subliminale care sa il cocoseze pe om, care sa il faca sa viseze aiurea, si aceasta deoarece un om care nu este cu capul pe umeri se baga mai usor in datorii si trece mai des pe la banca.

Cauze ce au dus la ingroparea in datorii (distrugerea) a industriei romanesti:

• • Desfintarea Ministerului Comerţului Exterior. O parte dintre cei care lucrau acolo până pe 22 decembrie 1982 au plecat cu contractele, ieşind din cadrul statului, luând legătura cu partenerii şi spunând că nu se mai derulează contractele prin firmele de stat, ci prin cele pe care şi le-au înfiinţat. La modul „eu mă ocup ca întreprinderile să-şi respecte contractele şi dv. îmi viraţi mie banii”. Unii, după ce încasau banii, nici măcar nu aduceau banii direct în ţară, ci îi băgau în alte mărfuri, din Vest, ca să caştige în plus. (acest minister se putea desfinta dupa infintarea camerelor de comert)
  • Desfintarea Comitetului de Stat al Planificării şi Aprovizionării Tehnico-Materiale. Acest minister se ocupa, de aprovizionarea interprinderilor. Printre primele măsuri, s-a desfiinţat acest minister, spunându-se să se descurce fiecare întreprindere. S-a ajuns ca întreprinderile de stat să cumpere una de la alta, prin intermediari, prin firme-căpuşă. După ‘89, fabrica spunea: „Mă ocup de producţie, nu de cumpărat, aşa că, dacă ai nevoie de metal, ia legătura cu firma cutare, intermediar”. Cel care construia maşini zicea: „Eu nu mă ocup de cumpărat, pentru că am firma asta prin care procur”. Deasemenea se mai ocupa si de planificarea retehnologizarilor in cadrul unitatilor industriale strategice (dupa revolutie nu s-au mai facut retehnologizari). (acest minister se putea desfinta dupa infintarea camerelor de comert)
  • Desfintarea Comisiei Guvernamentale de Ancheta, care a favorizat consecintele celor doua actiuni de mai sus (nasterea coruptiei).
  • Desfintarea Comisiei Nationale pentru Standarde, Metrologie si Calitate (in 1992), lucru ce a condus la neincrederea cumparatorilor in calitatea produselor romanesti si scaderea exporturilor.

Asadar, statul a ajuns sa fie cel mai prost administrator deoarece statul a ajuns sa nu mai aiba organe puternice de control, masura cea mai buna parand a fi privatizarea. Dar si aici, in cazul privatizarilor, la fel ca si in cazul administrarii de catre stat, “micile orgolii” si-au zis cuvantul.

Nu am sa fac polemica pe cazul privatizarilor ci am sa prezint doar cateva probleme:

• • Legea secretizarii privatizarilor, valabila si azi si despre care nimeni nu pomeneste nimic (nici presa, dar nici politicienii care cer, chipurile, desecretizarea anumitor privatizari).
  • Subevaluarea unitatilor. Daca fiecare unitate s-ar fi vandut macar cu pretul terenului de sub dansa, ar fi rezultat urmatoarele:
    • Nici o privatizare nu ar fi putut fi transformata intr-o afacere imobiliara;
    • Vanzarea utilajelor ca fier vechi nu ar fi acoperit nici pe departe pretul de cumparare al unitatii.

Trebuie ca oamenii să gândească cât mai puţin, pentru că altfel ei pot deveni periculoşi, pot naşte idei care să fie contrare scopurilor egoiste. S-a permis astfel tehnologiei să capteze masele de oameni prin anumite mijloace: televiziunea, telefonul, computerul. Pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de ele, aceste mijloace ne-au oferit şi controlul difuzării informaţiei.

Informaţia este pe primul loc în ceea ce priveşte armele cu care acţionăm în lume. Controlând mijloacele şi instituţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi calitatea informaţiei.

Vederea maselor creeaza empatie ! Televiziunile de stiri incearca sa le ascunda de ochii telespectatorului informat si formator de opinie. Ma uit pe toate posturile tv si pe nici unul, dar absolut pe nici unul, nu se arata multimea. Numai cativa lideri politici si cativa formatori de opinie si atit, se practica o manipulare latenta foarte fina. O minciuna prin omisiune!!!

In SUA numai 5% din bani sunt tipariti fizic - restul de 95% exista si apar ca si credite, cecuri, bani digitali. Bancile au dreptul sa dea bani pe datorie cu pana la 10-30 ori mai mult decat au ele fizic in cont… - procedeul se numeste fractional reserve banking. Din aceasta cauza acum numai 1 dollar din 50 are acoperire in lume in produse sau in bunuri… Practic daca toti banii s-ar investi in lucruri, terenuri, numai 1 dollar din 50 ar avea corespondent in materie.

Bancile americane si mondiale prin portita de fractional reserve banking - au dreptul sa dea oamenilor bani pe credit de cel putin 10 ori mai mult decat au aceastea in seif. Au dreptul sa emita bani din nimic, banii apar cand tu ii ceri ca credit, bani la care tu platesti dobanda ! Daca nu platesti dobanta (sau rata) pierzi bunul in cauza. (sistemul bancar mondial)

• fractional reserve banking reprezinta procedeul prin care o banca are voie legal sa imprumute oamenilor bani pe care nu-i are pana la de 10 ori cat are fizic in seif uneori se ajunge pana la 30 de ori (SUA). Bancile au legal dreptul sa creeze din nimic 90% din banii pe care ti-i dau tie pe credit si la care tu platesti dobanda - hotie pe fata. Tu ajungi sa platesti dobanda la niste bani pe care banca nu-i avea inainte ca tu sa-i ceri prin credit. Nu numai ca ei justifica “tiparirea lor digitala”, dar daca tu nu-i achiti in timp pierzi bunurile in cauza - in acest fel marile banci detin aproape totul.Practic, astazi, BANI = DEBIT.

Vreti sa va spun cum se pot fura bani de la stat cu acte in regula?

Solutia este simpla: lucrarile publice.

Majoritatea oamenilor se infurie pe muncitori atunci cand vad ca o lucrare stagneaza. Dar nimeni nu isi pune problema ca acei muncitori, fiind angajati de o firma privata, trag chiulul de la munca cu acordul sefilor sau chiar al patronilor. Motivul este unul simplu: nu conteaza ca lucrarea stagneaza, deoarece chiar si stagnarea are adaos comercial, aceasta stagnare fiind trecuta in acte ca lucrari de intretinere a santierului. Bineinteles, aici sunt implicati si cei ce trebuie sa controleze mersul lucrarilor din partea statului.

Cand un patron stie ca are lucrari mai multe decat poate duce, are ca interes sa termine cat mai repede o lucrare pentru a trece la o alta.

Cand un patron stie ca nu prea are lucrari, ar putea fi interesat sa stagneze lucrarea in curs si aceasta deoarece are doar doua solutii:

• termina lucrarea si isi plateste din propriul buzunar intretinerea utilajelor si salariile oamenilor;
• lungeste lucrarea si, pana cand da de un alt contract, statul ii plateste lucrarile de intretinere a santierului, adica: banii pentru intretinerea reala a lucrarii, intretinerea utilajelor, salariile plus adaosul comercial al cheltuielelor de mai sus (iata de ce uneori lucrarile dureaza de trei ori mai mult si costa de doua ori mai mult).
• Cum spuneam, de acest lucru sunt constienti si cei care controleaza lucrarile din partea statului (patronii nu sunt altceva decat clienti politici). Iata de ce, de exemplu, domna Ciocu Mic La Ei Nu La Noi Ca Acum Noi Suntem La Putere a obtinut o buna parte di proiectele de asfaltare din Bucuresti, majoritatea lucrarilor castigate de firmele dansei stagneaza, in timp ce dansa vorbeste la TV de modernizare, europenizare etc.

Solutia ar fi:

• impunerea unei date de finalizare a lucrarilor;
• perceperea de penalizari in caz de incalcare de termene sau de rabat de la calitate;
• un control real din partea statului.