Arta si banii
In urma cu doi ani am scris o carte. Cartea era un roman care facea o incursiune in ocultism si preistorie.
Cand am dat-o spre publicare (spre mai multe edituri), una dintre primele raspunsuri a fost din partea unui academician care m-a felicitat pentru formatul lucrarii. Alte edituri mai mici ma incurajau sa merg la editurile mai mari.
La un moment dat unele edituri s-au aratat interesate, insa mi-au pus conditii.
In primul rand mi se atragea atentia asupra numelor folosite pentru pesonaje, nume care erau gasite ca fiind nepotrivite (folosisem substantive comune care defineau principala caracteristica a fiecarui personaj in parte). Aceasta poate ca nu ar fi fost nimic, dar mi se cereau si alte schimbari: trebuia sa scot toata informatia legata de preistoria si mitologia tarii noastre (logic, atata timp cat inca mai invatam ca suntem urmasii Romei si atata timp cat majoritatea personajelor din legendele noastre de origine palasga au fost satanizate in arhicunoscuta serie Harry Poter). Dar a mai fost ceva: vroiau sa-mi scoata unele fraze care prezentau idei care puteau formata omul ca statornic si cerebral.
Mi-am dat seama de niste lucruri:
-
- Nimeni nu finanteaza arta de dragul artei;
- Cine investeste in arta cauta ca prin mesajele subliminale pe care le prezinta acea opera sa formateze anumite opinii, prejudecati sau moduri de gandire;
- O banca nu va investi niciodata intr-o carte care vrea sa il faca pe om cerebral;
- O banca va investi intotdeauna in „arta” de prost gust, inbibata cu mesaje subliminale care sa il cocoseze pe om, care sa il faca sa viseze aiurea, si aceasta deoarece un om care nu este cu capul pe umeri se baga mai usor in datorii si trece mai des pe la banca.
