Fripturistii si tonomatele lui Basescu
“Tonomate”, “fripturisti”, “moguli”. Acestea sunt doar cateva termene folosite de catre Basescu pentru a manipula masele si pentru a denigra nenumarati reporteri. Nu numai ca termenele de mai sus au fost folosite gresit, dar maniera de a lua cuvinte si de a le da noi sensure este una din metodele bolsevice de manipulare (ex: aristocrat inseamna specialist intr-un anumit domeniu, insa termenul a fost folosit de catre bolseviti pentru a definii chiaburii burghezi).
Dar asta nu e tot. Iata in sfarsit o publicatie care prezinta “fripruristii” lui Basescu : http://www.cotidianul.ro/.
Astfel, Horia-Roman Patapievici, filozof cu operă de necitit, Vladimir Tismăneanu, urmaşul unui feroce activist comunist, Sever Cotoi-Voinescu, jurnalist cu pretenţii culturale, remarcat mai ales prin coafura bărbii sale, Sebastian Lăzăroiu, sociolog cu disponibilităţi enorme de a dovedi prin cercetări de teren lucruri imaginate sau petrecute numai în vis, Mircea Mihăieş, pupincurist prezidenţial abonat la Cotroceni, Traian Radu Ungureanu, singurul jurnalist român dat afară de la BBC, Cătălin Avramescu. Profesor fără nume şi fără carieră, Monica Macovei, fost procuror comunist, Toader Paleologu. Mascota veselă a guvernului Boc, Teodor Baconski, fiul lui Anatol E. Baconski, basarabean cu responsabilităţi în propaganda proletcultistă, Ioan T. Morar (handicapat doar de o operă literară mediocră), Mircea Cărtărescu, beneficiarul unei decoraţii şi al titlului neoficial de scriitor naţional necitit (de preşedintele Traian Băsescu), scos în ultimul moment doar pentru că dă semne că s-a trezit în slujba cui a fost, Andrei Pleşu (pentru că a demisionat la vreme), şi Gabriel Liiceanu (pentru că dimensiunea fripturii sale nu a putut fi stabilită cu exactitate), sunt doar cativa din cei care au alcatuit corul marilor succese din ultimii cinci ani.
detalii aici:
http://www.cotidianul.ro/foto/ei_au_alcatuit_corul_marilor_succese_din_ultimii_cinci_ani-29808.html
nici un comentariu până acum