Cum se practica dezinformarea?

Dezinformarea se practica in felul urmator:

1. negarea faptelor(de cate ori nu ati vazut politicieni care isi neaga faptele rele demonstrate in presa?);
2. inversarea faptelor (cand un guvernant este acuzat ca ar fi putut face ceva anume si ca nu a facut, atunci politicianul respectiv va spune ca a participat totusi la cea mai buna guvernare);
3. amestecarea intre adevar si fals (cand un politician recunoaste ca a facut ceva rau, dar zice ca altul a inceput. Este cazul in care un guvern incheie un acord prost care se manifesta in urmatorul mandat cand vin altii la guverne, altii care in loc sa schimbe acordul, il duc la indeplinire) ;
4. modificarea motivului (de cate ori nu ati auzit ca trebuie sa acceptam amendamente proaste pe motiv ca asa recomanda cele mai democratie si perfecte foruri din lume, facandu-i pe multi sa creada ca asa e mai bine? Chiar si camerele de supravaghere care cica previn infrationalitatea este tot o prostie. In mod normal, astazi, cand exista atatea telefoane multimedia, oricarui infractor ar trebui sa ii fie frica sa mai comita infractiuni stradale. Dar asta e: se vrea control si nu educare!!!);
5. modificarea circumstantelor (crearea de pericole. Este suficient sa luam in calcul “amenintarea terorista” si perpetua criza economica);
6. estomparea (suprainformarea – vezi stirile cu babe violate dar si stirile “politice” in care in loc sa se prezinte eczact ceea ce s-a discutat la o conferinta oarecare si impactul pe care il au discutiile respective se prezinta cine cu cine a venit, cu ce era imbracat, dacaera suparat ori vesel…);
7. camuflajul (exemple: 1. Represiunea sarba scoasa in evidenta pentru a ascunde rebeliunea din Kosovo de la inceputul conflictului Iugoslav. 2. Cand Basescu a fost suspendat si s-a plans de cei 322. Putini stiu ca exista o organizatie discreta in SUA care se numeste chiar 322. Acest lucru a facut ca multi blogari antiglobalizare si anticorporationisti, precum si mai multe organizatii de acelasi fel sa il sustina orbeste pe Basecu care, cum am mai zis, nu este decat un BABUIN);
8. interpretarea (este cazul in primul rand al aditorialistilor dezinformati care prezinta lucrurile in asa fel incat sa aiba sustinere pentru teoria lansata. Practic, sistemul este: o minciuna luata ca adevar poate sustine ca adevarata o alta minciuna);
9. generalizarea (prezentarea ca practica larg folosita. De cate ori nu am inghitit “tot delul de” pe motiv ca asa zice UE, NATO, sau chiar nustiu ce organizatie patronala (corporationista) din lume?);
10. ilustrarea (insotita de regula si de minimalizare, avand menirea de a ne face sa credem ca un pericol iminent nu este decat un hop);
11. partile inegale (prezentarea de multe merite, de regula artificiale, si de defecte cu cat mai mari cu atat mai putine – pupincurismul dintre membrii unui partid in campaniile electorale);
12. partile egale (laudarea ta si criticarea celuilalt – campanii electorale).