Tristeţea transformată în modă!
Iata câteva dintre mesajele de pe forum-urile unor site-uri din România:
“Aţi încercat vreodată să vă răniţi când aţi fost supăraţi şi când plângeaţi? io da….”
“Cea mai bună prietenă a mea mă consideră disperată….acum nu mai are cine să îşi mai spună părerea despre mine pentru că nu mai am prieteni….”
Am cunoscut tineri care doreau sa se sinucida. Bineinteles ca erau emo… Problema acestor tineri porneste de la lipsa de verticalitatea si coerenta a educatiei primite. Cum este posibil? Simplu: lipsa unei educatii coerente duce la crearea unui vid educativ care absoarbe dezinformare! Astfel se si explica cum ajung acesti tineri sa accepte sinuciderea ca metoda de rezolvare a problemelor.
Practic, un copil cu o educatie creatoare, stie ca nici o problema nu se poate rezolvata prin sinucidere deoarece, daca sinuciderea ar fi o optiune, atunci nasterea nu ar mai avea sens. Deasemenea, un copil care ajunge sa poata judeca coerent, stie ca automutilarea nu poate aduce decat sechele pentru persoana in cauza si nicidecum alinare. Asadar, un copil emo este o persoana cu probleme grave de gandire.
Veti spune probabil ca exista nenumarate persoane care au probleme psihice dar care se reusesc sa se integreze in societate. Bineinteles! Dar, o persoana cu probleme nu se poate integra decat daca este acceptata si inteleasa sau cel putin tolerata de mediul respectiv. Copii emo, de regula, sunt marginalizati de catre cei din jur, facuti prosti (pe fata), sau in alt fel, lucru care ii face sa se interiorizeze, sa se considere inferiori si, odata ajunsi aici, fiind intelesi doar de cei ca ei, ajung sa gseasca rezolvari necoerente care le adancesc starea de depresie, ajungand usor la automutilare si suicid.
CE SE POATE FACE?
1.Daca este in faza de inceput este suficient sa il incurazam sa comunice cu cei din jur si sa comunicam chiar noi cu ei. Sa ii atragem in discutii cu privire la cum vad ei lumea, la ce nevoi au sau la ce pot face ei pentru cei din jur. Astfel, copilul emo va sti de unde porneste, ce vrea si care poate fi relatia lui cu cei din jur, incepand astfel de exemplu sa inteleaga principiul cauza -efect.
2.Daca a trecut deja o perioada, trebuie sa i se explice de ce lumea nu este intotdeauna dreapta. Sa i se explice ca pe lume sunt si oameni egoisti, care ne inseala asteptarile, dar ca majoritatea oamenilor ne merita increderea. Deasemenea, sa i se explice elemente precum: socializarea, simpatia, atasamentul (le voi trata si eu in viitorul apropiat)…
3.Daca a ajuns la faza in care are deja ganduri de suicid trebuie sa fie tratat cu foarte mare finete. In primul rand, un copil cu ganduri de suicid nu va recunoaste pe fata ca are astfel de ganduri, iar daca va da de inteles, niciodata nu isi va prezenta adevaratul motiv. In acest caz, trebuie ca sa le castigam increderea. Acest lucru se face foarte simplu:
- le spunem ca stim ca se intampla ceva si ca credem ca copilul respectiv are o parere proasta despre sine,
- ii exlicam ca toata lumea are defecte si ii exemplificam aratandu-i o parte din defectele noastre,
- ii atragem atentia ca de multe ori cand ni-am descoperit cate un defect am dorit sa il negam, dupa care am inceput sa il acceptam si sa ni se para de nereparat, dupa care am observat ca mai multe persoane au defectul respectiv si ca in realitate noi il stapaneam mai bine.
Se ajunge, astfel, la disponibilitatea copilului de a ne zice ce ganduri necurate are, dand vina, bineinteles, pe cei din jur care nu sunt capabili sa ii observe genialitatea si care nu il inteleg sau ca se cred in plus ori adusi cu forta in lumea asta. Afland aceasta, le explicam ca intelegem de ce au ajuns in stadiul acesta de gandire, si ca nu trebuie sa le fie rusine sa isi arate modul de gandire, cel putin fata de noi(ATENTIE! un copil, oricat de proasta decizie ar lua, el crede ca a luat decizia cea mai buna, iar in cercul sau de idei chiar asa si este), atragandu-le totodata atentia asupra faptului ca oameni se nasc pentru a invata lucruri noi si ca sinuciderea nu este o optiune si ca sunt alte metode de a rezolva problemele. Se ajunge astfel la un atasament total al copilului respectiv fata de noi, moment in care va incepe sa ne zica toate fustrarile si nerealizarile cu care s-a confruntat. De aici depinde de la caz la caz… Trebuie sa avem cate un raspuns constructiv pentru fiecare problema aratata…
