MARELE LUP ALB

Dupa ce a disparut banca de investitii americana Bear Stearns (banca care a supravietuit Marii Depresiuni si a trecut peste alte zeci de perioade de recesiune) in turbulentele de pe pietele financiare, analistii financiari au descoperit o noua scuza: scaderea moralului care a atins cel mai scazut nivel din ultimii 16 ani. Specialistii au aratat ca indicele preliminar al sentimentului consumatorilor americani, stabilit de Universitatea din Michigan a pierdut 0,3 puncte ajungand la 70,5 puncte. Expertii se asteapta ca acesta sa scada sub pragul de 70 de puncte si sa se situeaza in jurul valorii de 69 de puncte. Deci,… totul sta in punctele specialistilor?

Declaratia de independenta unilaterala a provinciei sarbe Kosovo a creat oficial, in mijlocul Balcanilor, primul stat de tip mafiot, condus de Hashim Thaci, care reprezinta interesele celor 15 clanuri albaneze specializate in traficul de droguri, de arme si de persoane. Dezmembrarea ilegala a Serbiei - contrara Rezolutiei 1244/1999 a ONU - o continua pe cea a Iugoslaviei din anii ‘90, si este prezentata ca un “pas inainte” pe calea “pacii si stabilitatii” regiunii. Pentru atingerea acestei “stabilitati” a functionat insa aproape 20 de ani o filiera secreta, care a aliat cele mai neasteptate organizatii si agentii de informatii secrete.

Conexiunea UCK-Al-Queda-MI6Christopher Deliso, in cartea “The Coming Balkan Caliphate” (Westport, Praeger Security International, 2007), la pag. 43, scrie: “Societatea Islamica Albaneza din Londra, condusa de seicul kosovar Muhammed Stubla, a facut lobby si a procurat fonduri pentru UCK. In contradictie cu discursul laic al liderilor UCK, seicul kosovar a definit grupul militant islamic al UCK drept o organizatie afiliata la “Societatea Islamica Albaneza” si care este hotarata sa se apere pe sine, poporul sau, patria albaneza si religia islamica, folosindu-si toate capacitatile si mijloacele.” Incepand din 1998, au inceput recrutarile pentru UCK in randul islamistilor din Marea Britanie. Acestea aveau loc la moscheea “Finsbury Park” din Londra si erau supervizate de seicul Omar Bakri Mohammed, membru important al Al-Queda. Recrutarile mujahedinilor se faceau sub lozinca “razboiului sfant” contra crestinilor din Kosovo. Cunoscutul John Loftus, fost procuror in Departamentul de Stat al SUA, autorul unor carti de publicistica istorica de notorietate, afirma ca Omar Bakri, alaturi de Abu Hamza si Haroon Answat - suspectii principali ai atacurilor de la Londra din 7/7 2005 - au fost recrutati de MI6 (”Military Intelligence 6″), la mijlocul anilor ‘90, si antrenati, alaturi de alti islamisti, de UCK in Kosovo. John Loftus a ajuns la aceasta concluzie coroborand informatii provenind din surse din serviciile secrete americane si franceze. Nafeez Mosadeeq Ahmed scria, in publicatia americana “The Raw Story”, din 18 septembrie 2006, ca: “Conexiunea cu MI6 ridica semne de intrebare asupra legaturilor lui Bakri cu autoritatile si serviciile secrete britanice. Exilat acum in Liban, Bakri este imun fata de urmarirea judiciara, formala, din Marea Britanie.” Bakri, omul care recruta islamisti pentru UCK si “razboiul sfant” din Kosovo, afirma inainte de exilul in Liban: “Noi, islamistii, nu facem distinctie intre civilizati si non-civilizati, inocenti si non-inocenti. Singura distinctie pe care o facem este intre musulmani si necredinciosi. Viata unui necredincios in Islam nu are nici o valoare.” Actualul prim-ministru kosovar Hashim Thaci, fost comandant UCK, a avut vechi legaturi cu Al-Queda, nu doar prin Bakri. De altfel, si in Bosnia, Al-Queda a fost prezenta prin recrutii islamisti din Africa si Asia, dar si prin finantari generoase. Drept recompensa pentru serviciile aduse, regimul islamist al lui Alija Izetbegovici i-a acordat lui Ben Laden, in mod oficial (public), un pasaport bosniac. O alta sursa de finantare pentru UCK a fost, pe langa fondurile atrase de Bakri la Londra, traficul de droguri. La 10 aprilie 1999, Michel Chossudovsky scria intr-un articolul intitulat “Kosovo freedom fighters financed by organised crime” (”Luptatorii pentru libertate din Kosovo, finantati de crima organizata”): “Mercenarii finantati de Arabia Saudita si Kuweit au luptat, mai intai, in Bosnia. Modelul bosniac l-au transpus apoi in razboiul din Kosovo. Islamistii din diverse tari ale lumii lupta acum in cadrul UCK in Kosovo. Instructori din Germania, Turcia si Afganistan sunt semnalati de mass-media ca antreneaza UCK in tactica sangeroasa de gherila si in cea a diversiunii.” In continuare, Chossudovsky mai scria in 1999: “Potrivit lui Deutsche Presse Agentur, sprijinul financiar al statelor islamice pentru UCK este supervizat de la Tirana de fostul director al Securitatii albaneze, Bashkim Gazidede.” Agim Ceku, operatiunea “Storm” si purificarea etnica din Krajna Un exemplu notoriu ca lideri ai UCK au actionat mai intai in Croatia si Bosnia este fostul lider UCK Agim Ceku. Acesta a fost acuzat de crime de razboi in Croatia. General de brigada in armata croata, Agim Ceku este cel care a planificat si executat Operatiunea “Storm” (”Furtuna”). Operatiune care a fortat circa 250.000 de civili de etnie sarba sa-si abandoneze casele si gospodariile si sa aleaga calea refugiului, in august 1995. Presa internationala a uitat, in general, sa mentioneze acest exemplu clar de epurare etnica. Desi, cu peste un sfert de milion de oameni pusi pe goana, era cel mai mare exod din Europa de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Practic, in Krajna au ramas numai mortii si muribunzii netransportabili. Peste 14.000 de civili sarbi au fost ucisi in timpul evenimentelor. Cu o luna inaintea ofensivei croate din Krajna, operatiunea fusese discutata, la Londra, de secretarul de stat american Christopher Warren, de ministrul german de Externe, Klaus Kinkel, si de diplomatul croat Miomil Zuzul. Doua zile mai tarziu, ambasadorul SUA la Zagreb,                                       Peste un milion de persoane s-au refugiat in Serbia ca urmare a razboaielor din anii ‘90 din fosta Iugoslavie. Despre epurarea etnica a sarbilor din Krajna, presa internationala a vorbit foarte putin. Nici despre calvarul sarbilor din Kosovo nu se pomeneste acum prea des                     Peter Galbraith, a transmis autoritatilor croate acordul Washingtonului pentru declansarea atacului - noteaza Gregory Elich in “The Invasion of Serbian Krajna”. “Presedintele Franjo Tudjman a primit unda verde din partea Statelor Unite” - declara, in august 1995, Stipe Mesici (astazi presedinte al Croatiei). Intr-un interviu acordat revistei italiene “Panorama”, Mesici explica: “Tudjman poate face doar ceea ce americanii ii permit sa faca. Krajna este rasplata pentru ca a acceptat impartirea Bosniei intre croati si musulmani.” Potrivit specialistului in probleme balcanice Ivo Banac, SUA au furnizat “sprijin tactic si de informatii secrete” armatei croate. Mai mult, consemneaza Gregory Elich, inaintea ofensivei din 4 august 1995, aviatia NATO a distrus radarele si sistemele antiaeriene sarbesti din Krajna si a bruiat comunicatiile militare ale unitatilor fidele Belgradului. Abia apoi au inceput bombardamentele croate, care au depopulat in cateva zile intreaga regiune. Dupa “victoria” din Krajna, Agim Ceku a condus fortele croate in luptele din vestul Bosniei, in cadrul Operatiunii Mistral. Apoi, in februarie 1999, s-a retras din armata si s-a intors in Kosovo natal, care se pregatea de razboi. A devenit comandantul UCK, reorganizand gherilele albaneze dupa toate regulile militare. In 2006, Agim Ceku a fost numit prim-ministru al provinciei Kosovo. Desi pe numele sau era emis un mandat de arestare al Interpol. UCK, antrenata de “Kommando Spezialkrafte” (KSK) german Pe langa britanici si americani, islamistii din UCK au fost asistati de Germania, dornica sa-si restabileasca influenta in Balcani dupa destramarea URSS (1991). In 1999, “Frankfurter Algemeine Zeitung” dezvaluia ca UCK era incurajata de Berlin sa provoace o “criza umanitara” in Kosovo, care sa fie utilizata drept justificare pentru o interventie a NATO. Christopher Deliso scrie in “The Coming Balkan Caliphate” la pag. 37-38: “In 1996, BND-ul german a deschis o filiala la Tirana si alta la Roma, care se ocupau cu recrutarea si antrenarea islamistilor pentru UCK”. Potrivit lui “Le Monde Diplomatique”, fortele speciale germane ofereau la Berlin uniformele negre, specifice UCK, din stocul ramas de la STASI. Statul Major din Italia recruta imigranti albanezi si ii trecea in Albania, prin porturile Brindisi si Trieste. Serviciul secret german (BND), Militarmschirmdienst si Kommando Spezial Krafte (KSK) ofereau UCK antrenament de gherila si arme, avand baze in Muntii Mindita, fieful fostului presedinte albanez Sali Berisha. Deliso mai arata ca, in 1996 directorul serviciului secret german (BND), Reiner Kesselring - fiul generalului Luftwaffe care a bombardat Belgradul in 1941, lasand in urma 17.000 de morti - a supervizat activitatea KSK german de antrenament a recrutilor islamisti pentru UCK, la o baza militara din Turcia, langa Izmir. Cand SUA declarau oficial UCK “organizatie terorista”, finantata prin traficul de droguri, in secret Administratia Clinton era ambalata, alaturi de Marea Britanie si Germania, in sustinerea intensa a islamistilor din UCK. Datorita acestui sprijin, islamistii UCK au ajuns in 1998 sa controleze aproape 40% din provincia sarba Kosovo. Cand armata sarba a intervenit, pe propriul sau teritoriu, liderii UCK au chemat in ajutor SUA. Reclamau, chipurile, purificarea etnica a albanezilor, care constituiau atunci 90% din populatia Kosovo. Intre timp, echipele mortii din UCK ii brutalizau pe sarbi, pe tigani si pe evrei - adica cele 10% din populatia de alta religie decat musulmana - le dadeau foc la case, la biserici si sinagogi. Cand armata sarba era pe punctul sa elimine UCK din Kosovo, SUA si NATO au recurs la bombardamentele din 1999. In 78 de zile de bombardamente a fost distrusa intreaga infrastructura civila a Serbiei. Ruta balcanica a heroinei Legaturile fostului lider UCK - actual premier al Kosovo - Hashim Thaci cu clanurile albaneze mafiote dateaza de la inceputurile anilor ‘90. Atunci, Thaci a pus bazele “Bandei de la Drenita”, ai carei lideri s-au regasit apoi in UCK si in “conducerea civila” a provinciei separatiste. Potrivit lui Michel Chossudovsky, Thaci si “banda de la Drenica” se ocupau la inceput cu contrabanda de automobile furate, cu traficul de carne vie, precum si cu traficul de tigari. Ulterior, au trecut la traficul de arme, de droguri si de petrol, afirma Chossudovsky. Actualul Kosovo este un punct esential pe ruta balcanica a heroinei, care vine din “Semiluna de Aur” a Asiei (mai ales din Afganistan) spre Occident (Europa de Vest si SUA). Michel Kotuzis, de la “Geopolitical Drug Watch”, arata ca albanezii din provincia sarba Kosovo, beneficiind de pasapoarte iugoslave, calatoreau mult mai usor decat cei din Albania comunista. Mentionam, Kotuzis este cel mai reputat expert in privinta traficului de droguri de pe “ruta balcanica”. Viviano remarca faptul ca tocmai pasapoartele iugoslave, care le permiteau albanezilor din Kosovo sa calatoreasca liber, i-au pus pe acestia in legatura cu diaspora mafiota albaneza din lume. Si le-au permis sa stabileasca legaturi cu triadele chinezesti din Vancouver (Canada) sau cu mafia vietnameza din Australia. Peter Klebnikov explica in “Heroin Heroes”: “Cand a inceput razboiul din Kosovo, traficantii de droguri au oferit UCK arme procurate din Europa de Est sau de la mafia italiana. Cele 15 clanuri de albanezi din Kosovo au pus la dispozitia UCK propriile lor armate personale.”(”Heroin Herous”, Mother Jones, ian/feb 2000). “Banda de la Drenica” a constituit nucleul UCK. In 1997, Departamentul de Stat al SUA identifica UCK drept “grupare terorista”. Dar, un an mai tarziu, “gruparea terorista” a devenit, subit, “miscare de eliberare”. Iar liderii ei, considerati pana atunci “criminali de razboi” si “contrabandisti mafioti”, s-au transformat in luptatori pentru libertate si apoi in politicieni respectabili. Partidul Democratic din Kosovo cuprinde fosti membri ai organizatiei teroriste UCK. Fostul prim-ministru Ramush Haradinaj, liderul “Aliantei pentru Viitorul Kosovo”, a fost acuzat in 2005 pentru crime de razboi, de catre Tribunalul de la Haga. Intr-un articol intitulat “Kosovo Freedom Fighters Finaced by Organized Crime”, Michel Chossudovsky arata ca finantarea secreta a UCK de catre SUA si NATO, dupa 1998, s-a facut conform unui model aplicat in Indochina sau Nicaragua. El il citeaza aici pe Alfred McCoy, autorul cartii “The Politics of Heroin in Southeast Asia”. James George Jatras, director la “American Council for Kosovo” explica: “Statul acesta creat ilegal este o gaura neagra a crimei organizate (droguri, arme, trafic de persoane), a carui conducere este formata din criminali de razboi si nasi mafioti, binecunoscuti Interpolului inca de la inceputul anilor ‘90.” Kosovo - un stat “captiv al Mafiei” Conceptul de “stat captiv al Mafiei” a fost lansat de “Banca Mondiala” in anul 2000 si se referea la unele republici din Balcani ale caror structuri guvernamentale erau acuzate de mari afaceri clandestine cu trafic de tigari (Muntenegru) sau cu traficul de arme (Slovenia). Un “stat captiv” este, asadar, un stat ale carui structuri de conducere au fost puternic penetrate de crima organizata. State ale caror guverne au fost acaparate si fagocitate de oligarhi corupti. Aflati acum in situatia de a dicta, prin oamenii lor, intreaga politica interna si externa a tarii respective. O ilustrare perfecta este cea a statului “independent” Kosovo, unde primul-ministru si presedintele reprezinta interesele celor 15 clanuri de albanezi kosovari specializate in traficul international de droguri, de arme si de persoane. Aceste 15 clanuri prospera, in timp ce 70% din populatia kosovara se confrunta cu somajul. In fata tinerei generatii din Kosovo sta doar “criminalitatea, ca singura optiune de viata”. David Binder scrie in “New York Times”, citand un raport al “Institutului pentru Politici Europene” intocmit la solicitarea “Bundeswehr”-ului german: “In opinia autorilor raportului, crima organizata in Kosovo se bazeaza pe institutii cu bugete de multe milioane de euro, care au experienta gherilei si expertiza in spionaj.” Raportul citat de Binder arata ca exista “o stransa legatura intre conducerea politica din Kosovo si clasa criminala dominanta.” Binder dezvaluie ca “nume ca Hashim Thaci, Xhavit Haliti sau Ramush Haradinaj, compromisi ca lideri, beneficiaza de imunitate parlamentara interna si se protejeaza in plan extern invocand jurisdictia internationala.” Raportul citat de Binder afirma ca acest tip deliberat de toleranta fata de crima organizata au facut SUA “vulnerabile la santaj”. Binder aminteste in aceeasi categorie “inchisorile CIA” de la baza militara Bondsteel (cea mai mare constituita de SUA in Kosovo dupa razboiul din Vietnam), precum si antrenarea islamistilor UCK de catre compania militara americana DYNCORP, autorizata de Pentagon. Interpenetrarea structurilor statului de catre elitele crimei organizate a cimentat un “parteneriat public-privat” bazat pe coruptie. Doua state albaneze in Europa. Poate trei Analista Liza Karpova de la Pravda remarca faptul ca “independenta unilaterala” a provinciei sarbe Kosovo a creat o anomalie in Balcani: in prezent, exista doua state albaneze pentru doar patru milioane de locuitori. Si acesta ar putea fi doar inceputul. Daca albanezii din Macedonia - care formeaza un sfert din populatie - vor cere independenta (la care aspira), vom avea in Europa trei state albaneze. Iar daca Bosnia se va dezmembra, si ea, sub imperiul “independentei pe criterii etnice”, vom avea nu trei, ci patru state albaneze. O absurditate, desigur. Karpova este de parere ca, dupa destramarea Iugoslaviei din anii ‘90, asistam acum la inceputul dizolvarii Serbiei. Pe langa Kosovo, in Serbia reclama independenta si regiunea Novisad, populata majoritar de maghiari, cunoscuta si sub numele de Banatul Sarbesc; regiunea este vecina cu zona Banatului Romanesc. Iar eforturi de a apropia cele doua zone, ca sa constituie o regiune economica distincta in UE, s-au intreprins de mai multe ori. Germania, Austria si Ungaria sprijina tendintele separatistilor din Banatul Sarbesc si promit mari investitii in cazul proclamarii independentei.

Articol preluat de pe http://www.ziua.net.

1. SUA avertizează Rusia că recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de Sud ar fi o mare greşeală.
2. Fostul reprezentant permanent al SUA la ONU, John Bolton, a declarat ca recunoasterea independentei (recunoscuta si de catre SUA) Kosovo este o eroare.

Noi ce sa credem? Pai sa va zic eu cum sta treaba: daca SUA ar fi avut acces la resursele Abhaziei şi Osetiei de Sud, sa fi vazut cum ar fi cerut imperativ recunoasterea independentei a celor doua regiuni.
Apropo, cine va exploata imensele resurse de crom din Kosovo in timp ce populatia se sparge in enclavizari etnice?

Vlad Cubreacov

- Domnule Cubreacov, în ultimul timp unul dintre subiectele de interes public este cel al raporturilor dintre Stat şi Biserică, aceasta din urmă fiind acuzată de implicare în chestiuni politice.

- Subiectul merită dezbătut, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile îi sunt aduse fără nici un temei real unei singure Biserici, şi anume Mitropoliei Basarabiei, în timp ce este trecută cu vederea activitatea subversivă pe care Biserica Ortodoxă Rusă şi filiala sa locală o desfăşoară de aproape două decenii împotriva unităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova - De ce sunt atât de importante în Republica Moldova aspectele privind interferenţa Bisericii Ortodoxe Ruse?
Biserica Ortodoxă Rusă, un agent de influenţă şi control geospiritual al Kremlinului - Pentru că noi reprezentăm singura populaţie neslavă din captivitatea fostului imperiu sovietic coreligionară cu ruşii, etnia altădată hegemonă. De aceea, Biserica Ortodoxă Rusă este văzută de politicienii de la Kremlin ca un agent de influenţă şi control geospiritual care lipseşte în alte state desprinse în 1991 de colosul rusesc. Unii au comparat Biserica Rusă cu o armată a 15-ea de ocupaţie. De fapt, aceasta se manifestă ca un braţ religios al imperialismului rus, care nu a ezitat niciodată să se servească de stindardul Ortodoxiei pentru promovarea intereselor sale secular-politice. - Problema este mai veche. Acum zece ani aţi făcut o declaraţie la Consiliul Europei despre implicaţiile nefaste ale Bisericii ruse în Moldova. - Împreună cu alţi membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei am elaborat şi difuzat, la 3 iulie 1998, Declaraţia nr. 279 (Doc.8156) privind complicitatea Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii cu regimul ilegal şi secesionist instalat în partea de răsărit a Republicii Moldova. Arătam în acel document că din 1992, Patriarhia Moscovei întreţine relaţii directe, speciale şi privilegiate cu regimul separatist instalat pe teritoriul Moldovei ocupat de armata a 14-a rusă şi că la 1 septembrie 1995, dând curs solicitărilor acelui regim, Biserica rusă a desfiinţat episcopia de sud-est, cu sediul la Tighina, creând în acelaşi timp o alta la Tiraspol, special pentru teritoriul controlat de separatişti, şi hirotonindu-l ca episcop al acesteia pe cetăţeanul Federaţiei Ruse, Victor Ivanovici Ovcinnikov, cu numele de Iustinian de Dubăsari şi Tiraspol. Arătam, de asemenea, că în luna mai 1996, Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a decorat pe capul separatiştilor Igor Smirnov, iar în iunie acelaşi an episcopul Iustinian a fost decorat de Smirnov cu „Ordinul Republicii Nistrene”. Era o recompensă pentru faptul că Iustinian se angajase într-un şir întreg de activităţi politice împotriva Republicii Moldova, exacerbând ideile panslavismului şi spiritul naţionalist rus, întreţinând, totodată, relaţii cu anumite cercuri clericale şi financiare proruse din regiunea Balcanilor, mai cu seamă din Serbia. Mai arătam atunci că autorităţile de la Chişinău, favorabile structurilor bisericeşti ruse din Republica Moldova, din păcate nu au reacţionat niciodată în mod adecvat faţă de această situaţie.
Pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica Rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii - Ce alte elemente relevă relaţiile „directe, speciale şi privilegiate” ale Bisericii ruse cu regimul de la Tiraspol? - La suprafaţă stă faptul că, pe teritoriul ţării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica rusă i-a prins în piept cele mai multe distincţii, primind şi cele mai multe binecuvântări. Creditare morală maximă. Acest „creştin exemplar” în ochii Patriarhiei ruse s-a „învrednicit” de următoarele decoraţii bisericeşti: 1) Gramata Patriarhală (mai 1996), 2) Oul pascal de Aur (mai 1996), 3) ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej” (octombrie 1998), 4) ordinul „Sfântul Kneaz Daniil al Moscovei”, de gradul II (octombrie 199 şi 5) ordinul „Sfântul Gheorghe” (mai 2005). Toate aceste distincţii i-au fost conferite căpeteniei separatiste, vinovate de crimă împotriva Republicii Moldova, de chiar Sinodul permanent al Bisericii ruse, din care face parte de drept şi mitropolitul Vladimir (Nicolai Vasilievici Cantarean) de la Chişinău. Formula oficială cu care Biserica rusă i se adresează constant lui Smirnov este „Excelenţa Sa, Preşedintele Republicii Moldoveneşti Nistrene”. Dintre clericii din Republica Moldova primul i s-a adresat public cu o asemenea formulă arhimandritul Marchel (Mihăiescu), fost paroh la Râbniţa şi actual episcop de Bălţi. Mărturie stau telegramele şi scrisorile lui către Smirnov din timpul războiului din 1992, publicate în fiţuica separatistă „Râbniţki Metallurg”. Apropo, anume acestui cleric i se datorează şi participarea la asaltul episcopiei de Bălţi din 10 septembrie 1992 a 20 de persoane înarmate aduse de la Râbniţa şi conduse de Igor Haidukevici şi Aleksandr Tomazenko, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir şi acordul căpeteniilor separatiste de la Tiraspol.
Patriarhia Moscovei întreţine o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat - Episcopul Marchel nu este singurul ierarh care s-a remarcat prin asemenea fapte „creştineşti” şi „patriotice”… - Un şir întreg de ierarhi ruşi i-au acordat vizite oficiale lui Smirnov şi au făcut declaraţii publice, cu pronunţat caracter politic, împotriva ţării noastre. Alteori, aceştia au trimis mesaje de susţinere făţişă a activităţii antistatale desfăşurate de Smirnov. Astfel, Mitropolitul rus de Odesa şi Ismail, Agafanghel (Alexei Mihailovici Savvin), la 18 septembrie 2006, îi trimite lui Smirnov o telegramă, publicată de separatişti, în care spune că „întreaga comunitate religioasă din regiunea Odesa salută rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006. Vă felicităm din suflet cu prilejul strălucitului bilanţ al acestui referendum”, că „acest eveniment va contribui la consolidarea relaţiilor de frăţietate dintre popoarele slave de răsărit” şi că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”. Tot în septembrie 2006, însuşi Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a felicitat pe Smirnov în legătură cu rezultatele „referendumului”, dorindu-i „putere fizică şi spirituală pentru a continua lucrările utile la locul slujirii Domniei voastre”. Patriarhia Moscovei a întreţinut de-a lungul anilor o bogată corespondenţă cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaşte calităţile de impostură în care s-au autoplasat, fapt relatat pe larg de presa din Republica Moldova. - Doar Smirnov este atât de înalt apreciat, susţinut şi încurajat de Biserica rusă ca „mare creştin”? - Nicidecum. La 15 octombrie 2007, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Alexei al II-lea, i-a conferit ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej”, de gradul II, lui Grigori Maracuţa, altă căpetenie a regimului separatist de la Tiraspol, în calitatea acestuia de „reprezentant special al Sovietului Suprem al RMN pentru relaţii interparlamentare”. Ordinul i-a fost înmânat lui Maracuţa de episcopul Iustinian Ovcinnikov. Acest gest al Bisericii ruse a fost făcut în prezenţa altor doi ierarhi veniţi special din Rusia: arhiepiscopul Aleksandr (Aleksandr Ghennadievici Moghiliov) de Kostroma şi Galici şi episcopul Tihon (Nikolai Vladimirovici Stepanov) de Arhanghelsk şi Holmogorie. Potrivit mediilor separatiste, la ceremonie au mai participat A. Koroliov, „vicepreşedinte al RMN”, V. Krasnoselski, „ministru de interne al RMN”, şi V. Kostârko, „şeful administraţiei de stat a oraşului Tiraspol”. Cu numai o zi înainte, la 14 octombrie 2007, Marina Smirnova, nora „preşedintelui” Smirnov şi preşedinte al sucursalei tiraspolene a „Gazprombank”, primea la Moscova, din preacinstita mână a Patriarhului Alexei al II-lea, ordinul „Binecredinciosul ţarevici Dimitrie”.
Gramată din partea Patriarhiei Moscovei pentru Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste - Toate aceste gesturi de susţinere a separatismului se întâmplă cu complicitatea mitropolitului Vladimir de la Chişinău? - Bineînţeles. Mai grav este că mitropolitul Vladimir a încercat chiar să justifice aceste gesturi. La 20 august 1997, corespondentul unei agenţii chişinăuiene de presă l-a întrebat: „Reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei acuză Mitropolia Moldovei de activitate politică, deşi, conform Constituţiei, Biserica este separată de stat. Drept exemplu, s-a afirmat că episcopul de Dubăsari Iustinian i-a înmânat liderului Transnistriei, Igor Smirnov, din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, o Gramată Patriarhală, semnată de Patriarhul Alexei al II-lea, şi un Ou pascal de Aur pentru înalte merite în apărarea Ortodoxiei şi a intereselor ruşilor de peste hotarele Rusiei”. Mitropolitul Vladimir a acceptat să răspundă şi a fost cât se poate de explicit: „Adesea noi îi decorăm pe unii activişti politici, dar în calitate de binefăcători ai Bisericii, nu de politicieni. Au primit distincţii din partea mea şi fostul (Mircea Snegur – n.n.), şi actualul preşedinte al Moldovei (Petru Lucinschi – n.n.), primul ministru (Ion Ciubuc – n.n.) şi primarul Chişinăului (Serafim Urechean – n.n.), pentru contribuţii la restaurarea Catedralei şi pentru ajutor la zidirea clopotniţei din centrul capitalei. Noi îi decorăm neapărat pe politicienii care sponsorizează Biserica. Dar aceasta nu vorbeşte despre faptul că sprijinim şi linia lor politică”. În octombrie 1997, ziarul moscovit „Nezavisimaia Gazeta” (nr. 10) comenta această situaţie astfel: „Unii observatori locali remarcă faptul că în ultima vreme se înregistrează o anumită tendinţă de creştere a autorităţii mitropolitului Petru şi de scădere a autorităţii mitropolitului Vladimir. O mare nedumerire a trezit, bunăoară, decorarea preşedintelui Moldovei, Petru Lucinschi, de către cel din urmă cu un ordin bisericesc, după ce la începutul lunii iunie anul curent Lucinschi inaugurase cu multă pompă la Chişinău …o lojă masonică! La fel de stranie este şi decorarea cu Gramată Patriarhală a preşedintelui Transnistriei, Igor Smirnov, care nu-şi ascunde convingerile ateiste”. Mai nou am văzut că mitropolitul Vladimir i-a decorat pe şefii unor ministere de forţă de la Chişinău, dar şi pe unii înalţi demnitari din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate. - Episcopul Iustinian ce spune în acest context? - Cel care poartă în piept cu mândrie „Ordinul Republicii Nistrene” susţine, bunăoară, într-un interviu acordat revistei „Zarubejie blijnee i dalnee” (1998, nr. 3, pag. 41.) că „republica transnistreană” este „un garant al independenţei Moldovei şi, concomitent, o santinelă a intereselor Patriarhiei Moscovei în regiune.” Abordând lucrurile strict geopolitic, episcopul Iustinian a menţionat că „în situaţia creată îmi văd sarcina în consolidarea pe toate căile a poziţiei Bisericii Ortodoxe Ruse în regiune. Dacă vom reuşi să rămânem devotaţi Patriarhiei Moscovei pe acest petic de pământ, înseamnă că le vom da o mână de ajutor şi Mitropoliei Moldovei, şi raioanelor învecinate ale Ucrainei.” Iustinian vorbeşte cu orice ocazie despre aşa-numitul „popor transnistrean”, iar revista eparhială de la Tiraspol, „Pravoslavnoie Pridnestrovie”, susţine rubrica „Tansnistria – pământ rusesc”. Începând cu anul 1996, Iustinian a salutat din tribună, alături de Igor Smirnov şi ceilalţi criminali de la Tiraspol, toate paradele militare ale separatiştilor. A binecuvântat mai multe aşa-numite „Mari Adunări ale trupelor căzăceşti de la Marea Neagră”, ţinând cuvântări împotriva Chişinăului. Este în relaţii de strânsă colaborare cu MGB-ul de la Tiraspol, condus de Vadim Şevţov-Antiufeev, dar şi cu aşa-zisul „Consiliu de Securitate al Republicii Moldoveneşti Nistrene” în frunte cu Iuri Suhov. Una din ultimele isprăvi ale lui Iustinian este organizarea şi binecuvântarea la Tiraspol, în octombrie 2007, a unei măsuri propagandistice de sprijinire a separatismului cu genericul „Ortodoxia şi patriotismul”, fiind, bineînţeles, vorba de patriotismul rusesc.

„Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”

- Nu vă mai întreb atunci care ar fi atitudinea episcopului Iustinian faţă de Mitropolia Basarabiei… - Episcopul Iustinian este vicepreşedinte al Sinodului „Bisericii Ortodoxe din Moldova” (BOM), adică mâna dreaptă a mitropolitului Vladimir. În august 1997, la numai doi ani de zile de la trimiterea lui în misiune în Republica Moldova, Iustinian spunea cu destulă ură, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Petru Lucinschi: „Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”. De atunci şi până azi poziţia lui nu s-a schimbat nici o iotă. - Există şi organizaţii ale mirenilor din Biserica rusă care atacă unitatea Republicii Moldova? - Da. Uniunea cetăţenilor ortodocşi din Ucraina şi Organizaţia regională „Edinnoe Otecestvo” din „Novorossia”, având binecuvântarea Bisericii ruse, sunt cele mai active în acest sens. Să vedem ce spun înşişi reprezentanţii acestor organizaţii. La 7 martie 2006, cele două organizaţii blagoslovite de Biserica rusă făceau publică o Declaraţie comună care zice aşa: „Puterea „oranj” de ocupaţie a instituit blocada eroicei Transnistrii. Este vorba de o răzbunare pentru faptul că cetăţenii Republicii au îndrăznit să se orienteze spre Rusia. O răzbunare împotriva ucrainenilor din Transnistria pentru faptul că aceştia, unul ca unul, au rupt-o cu Iuşcenko la ultimele alegeri prezidenţiale şi pentru că au hotărât să susţină Blocul Nataliei Vitrenko, „Opoziţia populară”, la alegerile în parlamentul Ucrainei, pentru faptul că rămân devotaţi Bisericii Ortodoxe Ruse şi i-au izgonit de pe pământul Transnistriei pe rascolnicii filaretişti. Declarăm că acţiunile barbare şi antipopulare ale MAE-ului rusofob al lui Tarasiuk vor conduce la o catastrofă umanitară în regiune. Întreaga responsabilitate pentru urmările acestei tragedii cade pe conducerile oranj din Moldova şi Ucraina.” Vasili Ceprazov, vicepreşedinte al organizaţiei „Edinnoe Otecestvo”, declara tot atunci şi pe acelaşi ton emfatic agenţiei Regnum: „Nici un picior de „portocaliu” nu va călca pe pământul acestei eroice părţi a Novorossiei, al acestui cap de pod al Sfintei Rusii. Nu-i vom lăsa la greu pe fraţii din Republica Nistreană”. Aceste citate exprimă puncte de vedere identice cu cele exprimate public de mitropolitul Odesei şi Ismailului, Agafanghel Savvin, şi se potrivesc de minune la rubrica „Fără comentarii”.
SIS-ul s-a limitat la „acţiuni profilactice”, care nu au dat nici cel mai mic rezultat - Bine, dar avem în Republica Moldova organe de stat care ar trebui să se autosesizeze în acest caz grav de susţinere a separatismului şi de subminare a ordinii constituţionale. Care este reacţia lor? - Reacţiile sunt total inadecvate. De exemplu, ţinând cont de statutul său de „santinelă a Bisericii Ruse”, episcopului Iustinian i-a fost acordată, în anul 2001, cetăţenia Republicii Moldova. În noiembrie 2005, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, a fost decorat prin decret prezidenţial cu “Ordinul Republicii”. Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, fiind sesizat oficial asupra activităţii politice a episcopului Iustinian de subminare a ordinii constituţionale, s-a limitat la „acţiuni profilactice” care nu au dat nici cel mai mic rezultat. Imaginaţi-vă ce reacţie ar avea autorităţile statului nostru dacă, prin absurditate, Patriarhia Română (horribile dictu!) l-ar decora de 5 ori, cu cele mai mari distincţii ale sale, pe un bandit ca Igor Smirnov, dacă Mitropolia Basarabiei ar fi aplaudat simulacrul de referendum separatist din 2006, dacă mitropolitul Petru (Păduraru) ar fi decorat de separatişti cu „Ordinul Republicii Nistrene” şi ar saluta an de an paradele lor militare, dacă ar binecuvânta oştile căzăceşti de pe „capul de pod al Sfintei Rusii” sau ar spune măcar o singură dată că „procesul de consolidare a statalităţii şi independenţei Republicii Transnistrene este unul ireversibil”… Dar, - slavă Domnului! -, nu este cazul. Pentru că nici Mitropolia Basarabiei nu este în cârdăşie cu duşmanii de moarte ai Republicii Moldova şi nici mai marii zilei nu văd ţara noastră ca pe un stat european înscris firesc pe coordonatele tradiţiei sale spirituale, ci se uită la ea ca la, vorba Patriarhului Pavle (Stoevici-Goiko) al Serbiei, o „regiune tradiţională a Moscovei”.

Şi Ministerul de Externe s-a spălat pe mâini

- În calitatea dumneavoastră de deputat aţi sesizat Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală ori alte instituţii ale statului privind cârdăşia Bisericii ruse cu regimul anticonstituţional din Transnistria? - Da, şi nu o singură dată, mai cu seamă în legătură cu susţinerea făţişă a „referendumului” separatist din 17 septembrie 2006. Aceste instituţii nu au reacţionat însă adecvat. Răspunsurile SIS-ului au fost omisive şi alambicate. Am reţinut din acestea doar că „tentativele de implicare a Bisericii în activităţi extraecleziastice şi de poluare a subconştientului localnicilor din stânga Nistrului privind diferenţele etno-culturale şi religioase dintre populaţia de pe malurile Nistrului se înscriu în şirul acţiunilor provocatorilor interni şi externi, care au ca scop torpilarea procesului de reintegrare a ţării” şi că „mediatizarea materialelor privind susţinerea multilaterală a liderilor secesionişti de către Patriarhia rusă şi a ecleziasticului ucrainean se înscrie într-o succesiune temporală de răspuns la declaraţiile ferme ale oficialilor din ţările europene şi organismele internaţionale despre lipsa de efect a aşa-numitului plebiscit”. Procuratura a fost cât se poate de explicită: „Procuratura Generală a examinat argumentele interpelării Domniei Voastre vizavi de „scrisorile şi telegramele de felicitare” adresate de către reprezentanţii clerului Patriarhiei Ruse liderului separatist I. Smirnov pe marginea aşa-numitului referendum din 17.09.2006, desfăşurat în stânga Nistrului. Chestiunea în cauză nu ţine de competenţa organelor Procuraturii, deoarece sunt opţiuni cu caracter personal al cetăţenilor altor state. Semnat: Procuror general adjunct Nicolae Oprea.” Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene îmi scria la 12 octombrie 2006: „În contextul interpelării Dumneavoastră pe marginea implicării factorilor ecleziastici în conflictul transnistrean, consemnăm următoarele: Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a transmis misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din Federaţia Rusă şi Ucraina instrucţiuni în vederea obţinerii unor informaţii mai detaliate la tematica în cauză şi abordarea acestui subiect în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii ţărilor de acreditare. În aceeaşi ordine de idei, menţionăm că despre rezultatul intervenţiilor de mai sus, Ministerul de Externe Vă va informa adiţional”. Ministerul de Externe s-a spălat astfel pe mâini şi nu este greu să presupuneţi că acesta a uitat până azi să-mi mai comunice care au fost rezultatele respectivelor intervenţii şi discuţii cu oficialii ruşi şi ucraineni, dacă asemenea intervenţii şi discuţii, în genere, au mai avut loc. - Biserica Rusă susţine doar separatismul transnistrean sau există complicităţi de acest fel şi în alte regiuni? - Cunoaştem năravurile Patriarhiei din preajma Kremlinului. Ea procedează la fel şi în cazul regimurilor separatiste implantate de Moscova în Georgia. Neamul georgian are o Biserică ortodoxă autocefală din anul 457. Recunoscând formal dreptul de jurisdicţie al Bisericii georgiene asupra întregului teritoriu naţional, Biserica rusă încearcă să creeze în Osetia de Sud o aşa-numită „Eparhie a Alaniei”, osetinii fiind preponderent ortodocşi, iar în Abhazia încearcă să instituie o eparhie „abhază” autonomă, în timp ce abhazii sunt preponderent politeişti. În 1989, în Abhazia locuiau 46% de geogieni (ortodocşi), 18% de abhazi (păgâni politeişti), 16% de armeni (monofiziţi) şi alţii. În prezent, numărul georgienilor s-a redus la 29% din cauza persecuţiilor etnice şi religioase care au determinat emigrări masive. Prea Sfinţitul Daniel, episcop georgian de Suhumi şi Imeretia, a fost forţat să se refugieze în interiorul ţării, clerul georgian este izgonit în proporţie de 95% din regiunea Abhaziei, iar puţinii preoţi georgieni care au mai rămas au parte de un tratament identic cu cel aplicat de autorităţile moldovene clerului Mitropoliei Basarabiei. Biserica rusă a acceptat deschiderea la Moscova a unei reprezentanţe oficiale a „bisericii abhaze” şi, fără acordul Bisericii georgiene, formează în şcolile teologice din Rusia mai multe cadre preoţeşti selectate dintre etnicii abhazi din partea de nord-vest a Georgiei. Căpeteniile separatiste Eduard Kokoitî din Osetia de Sud şi Serghei Bagapş din Abhazia sunt recunoscuţi ca „preşedinţi” şi trataţi de Biserica rusă la fel ca şi Igor Smirnov. Diferenţa este că Patriarhul Georgiei, Ilie al II-lea (Guduşauri-Şiolaşvili), a protestat energic de fiecare dată împotriva amestecului şi abuzului rusesc în ţara sa, pe când mitropolitul Vladimir de la Chişinău este mână în mână cu cei care sapă la temelia Republicii Moldova. - Ce concluzie putem trage în această situaţie? - Concluziile sunt câteva: 1) Războiul purtat de Federaţia Rusă împotriva Republicii Moldova are o importantă componentă bisericească, pe lângă cele economică, mediatică, energetică etc. 2) Biserica rusă subminează statalitatea Republicii Moldova prin recunoaşterea, intrarea în cârdăşie deschisă şi susţinerea multilaterală a regimului anticonstituţional de la Tiraspol. 3) Biserica rusă profită de factorii politici pentru a-şi permanentiza controlul spiritual şi influenţa în ţara noastră. 4) Autorităţile moldovene nu sunt capabile de reacţii adecvate la agresiunea ecleziastică rusă, în general, şi la cea din Transnistria, în special. 5) Este de datoria fiecărui cetăţean să denunţe şi să combată activ politica Bisericii ruse de subminare a statalităţii Republicii Moldova.

- Vă mulţumim.

Legea ANI, adoptată cu 79 de senatori “pentru” şi patru “împo­trivă”, se aplică în cazul averilor considerate nejustificate, inspectorii de Integritate având sarcina de a verifica dacă diferenţa între ave­rea declarată şi cea reală este sau nu justificată pentru eventuala sesizare a instanţei.
Totusi, eu as mai fi adaugat ceva. V-a scapat ceva: cum poate um care isi are viata economica legata de actiunile corporatiilor straine si de depozitele din bancile straine sa lucreze in interesul economiei romanesti? Parerea mea este ca aceasta lege ar fi trebuit sa ceara celor care doresc sa ajunga demnitari sa aiba o viata economica legata doar de viata economica romaneasca (sa aiba actiuni doar la firme care isi au centrele fiscale in Romania, sa aiba depozite financiare doar in banci romanesti si sa nu detina actiuni la firme de import-export care mai mult importa decat exporta).

Si asta nu este tot. Ar trebui ca cei care au si o alta cetatenie decat cea romana sa nu poata ocupa functii de conducere sau de demnitari in cadrul statului.