Sclavul european

Taranul roman,… taran european,… sclav modern…
In ultimii ani satele romanesti au fost denumite sate europene. Acest lucru nu s-a intamplat (aparent) oricum ci numai dupa ce in acele localitati s-au demarat proiecte care au “inbunatatit” viata oamenilor. Majoritatea proiectelor au fost: construirea de sedii de primarie, renovari de scoli, constructii de drumuri (imitatii de drumuri), construirea de canalizari (la care majoritatea taranilor nu s-au racordat deoarece nu erau deacord cu plata lunara pt. canalizare), introducerea de apa potabila (la care majoritatea taranilor nu s-au racordat deoarece nu erau deacord cu plata lunara a consumului), cabinete medicale (in care nu lucreaza nici un medic), sali de sport etc. Mai toate aceste proiecte au fost finantate de catre UE. Pana aici toate bune.
Toate proiectele enumerate mai sus vor nacesita pe viitor cheltuieli de intretinere. Aceste cheltuieli de intretinere vor trebui suportate de catre autoritatile locale, deci din banii proveniti din taxele si impozitele platite de catre taranii din acele localitati. Dar vor avea taranii o viata economica destul de prospera pentru ca suma taxelor si impozitelor platite de ei sa poata satisface necesarul intretinerii a ceea ce s-a construit in ultimii ani?

1. In majoritatea satelor productia agricola este mai slaba decat cea din perioada interbelica. In mod normal, avand in vedere mijloacele actuale de lucrare a pamantului, situatia ar trebui sa fie invers. Acest ultim lucru nu se infaptiueste deoarece majoritatea taranilor nu mai stiu sa faca agricultura la fel cum faceau parinti lor (timp de decenii taranii nu au mai facut agricultura adevarata, ei se duceau la colectiv si faceau doar ceea ce le spuneau sa faca agronomul in ziua respectiva, nemailuand in seama intregul ciclu agricol). Solutia ar fi angajarea unui agronom in fiecare comuna care sa ofere consultanta localnicilor.
2. In majoritatea satelor oamenii sunt victimele speculei, avand embargou in piete din cauza bisnitarilor cu certificat de producator in mana, fiind nevoiti sa isi vanda produsele agricole acestora din urma. Avand in vedere nivelul de educatie din mediul rural, singura varianta de a invinge jugul bisnitarilor ar fi urmatoarea: crearea la nivel de comuna a unui birou de sprijinire a desfacerii produselor localnicilor.

Degeaba s-au construit drumuri, retele de apa, retele de canalizare, dispensare, primarii si sali de fitnes, daca acestea nu vor putea fi intretinute de catre localnici. Degeaba s-au construit toate acestea daca taranii nu pot sa traiasca strict din ceea ce fac ei (agricultura).
Pana cand taranii nu vor putea trai din agricultura, ei vor fi niste scavi moderni, locatari ai unor sate eurosclavagiste, in care stapanul va fi speculantul.